Un om care se bucură

Privind ce face pe teren Florinel Coman, s-ar putea să înțelegem rosturile uitate ale fotbalului

Românul s-a născut poet și microbist. Prima îndeletnicire, căreia unii îi spun și vocație, a rămas o amintire. Acum ne ocupăm de proza vieții. Meseria de microbist este sezonieră, funcție de compatrioții care mai scot capul prin sport. Suntem, după caz, suporteri de handbal, scrimă, ping-pong, gimnastică, tenis, canotaj, popice și orice altceva. Astăzi ne-am grupat cu toții în susținătorii naționalei de fotbal sub 21 de ani. Ceea ce este extraordinar.

Mode proaste
Nu este bine altceva, că unii se erijează în supraveghetori ai sentimentelor. În gardieni ai competenței comentariilor și în evaluatori ai autenticității bucuriei. După calificarea în semifinale, parafată după un joc cuminte cu Franța, un blat subînțeles pe românește, un biscotto cum zic italienii, au apărut părerile critice. Normale atât timp cât nu poartă pecetea verdictelor. Sigur, România-Franța nu a fost o pledoarie despre sportul imaculat. Totuși, o inspecție fugară în viața personală ne-ar face mai circumspecți. Greșesc? Altă modă recentă născută de acest Euro U21 este să spunem că nu știm să trăim bucuria. Poftim? Era de ajuns să privim chipurile oamenilor din tribunele stadionului din Cesena ca să înțelegem. Ori acasă, să fi trăit ora meciului cu Anglia într-un bloc dintr-un cartier bucureștean.

E nevoie de o reluare la golul trei!
Apropo de evaluarea sentimentelor. Cunosc un om care știe să se bucure cu adevărat de fotbal. Îl cheamă Florinel Coman și practică nemijlocit acest exercițiu al bucuriei din interior, jucând fotbal la nivel profesionist. Tipic pentru genul ăsta de satisfacție personală pe care i-o procură fotbalul lui Coman mi se pare întâlnirea cu Franța, nu aceea cu Anglia. Cu Anglia a fost altceva, un soi de revoltă amestecată cu inspirație și grație divină. Cu Anglia demonstrația lui de virtuozitate s-a subordonat fericit interesului echipei. Inclusiv al treilea gol al nostru, când Henderson a scăpat ca un începător netalentat mingea printre mâini, a fost consecința efectului șutului expediat de Coman. Un șut mult mai parșiv decât părea la prima vedere, asta nu a înțeles Henderson. Bine, englezii nu au înțeles multe, dar asta e problema lor.

Konate, Konate, mingea unde e?
Cu Franța, Coman nu a mai repetat prestația din meciul cu Anglia. Previzibil pentru cine îl cunoaște cât de cât, la întâlnirea cu Franța Coman a jucat și pentru el. Este o formă de egoism pe care nu o poți acuza. Știa că are câmp de manevră și a exploatat momentul. Fără să fie indolent ori să pericliteze siguranța ansamblului, dar cu o lejeritate în execuții, cu o naturalețe care nu vin doar din repetiție și transpirație. Știți cum e când instinctiv îți vine să țipi de bucurie? Și să scapi o înjurătură de admirație? Asta a fost senzația când am văzut acele preluări, atingeri și accelerări marca Florinel Coman. Sunt peceți ale talentului pur, mici opere de artă. Desigur, Konate și Upamecano, mult supraevaluații fundași centrali ai Franței, nu au înțeles nimic. Amian, fundașul dreapta, de asemenea. Și da, stilul lui Coman chiar seamănă cu al lui Mbappe. Au băgat de seamă și francezii, nu doar Gigi Becali.

Poate într-o zi, nu foarte îndepărtată îi vom vedea față în față, care pe care. Kylian contra Florinel. De ce să ne interzicem toate fanteziile, mai ales dacă nu dăunează nimănui? Sau, cine știe, vis absurd, poate vom trăi clipa când îi vom vedea jucând împreună. Depinde de multe. De Coman, de alinierea planetelor, de încălzirea globală. Și gata, nu știm ce va fi. Va fierbe Bologna joi seară. Urmează semifinala cu Germania, încă un prilej pentru Florinel Coman să se bucure de fotbal. Dacă suntem deștepți, îl vom însoți în călătorie.