Ei sunt „tricolorii” mari! 

Să ne ferim de cuvinte mari, ele nu țin locul faptelor mari! Recunoștință poate ar fi un cuvânt potrivit pentru această victorie cu 4-2 împotriva Angliei

Dacă vă place montagne russe, vă invit! Eu nu merg, mi se face rău și mi-e frică. Lor, băieților, nu le-a fost. Nici rău, nici frică. Ei au fost… Nu știu cum. Nu trebuie epitete acum. Au fost. Au existat, au trăit, au murit, au înviat și au murit iar. În final, au trăit mai frumos decât ne puteam gândi, spera, visa. Și ne-au transportat în această lume pe care o credeam imposibilă.

Peste toate domnește sentimentul acela rar de bucurie pură, simplă, când zâmbetul este cotropit de lacrimi, iar lacrimile se transformă în perle ale visului. Cine mai credea că de pe pereții blocurilor României va cădea tencuiala la strigătele de bucurie ale oamenilor care așteptau ceva de prea mult timp?

Acești tineri fotbaliști sunt terapia împotriva mediocrității, a fatalității. Ei sunt exemplul că se poate atunci când muncești, când crezi, când nu renunți, când joci fotbal. Asta au făcut Florinel Coman, Ianis, Pușcaș, Ștefan, Băluță și toți ceilalți. Și sigur că victoria este amplificată de faptul că Anglia s-a dovedit un adversar mai puternic, care știe ce vrea. Și care, tot spre deosebire de Croația, are forța să te toace mărunt și să te epuizeze fizic.

Curios, în fotbal funcționează ceva între principiul vaselor comunicante și legea compensației. Astfel, toate semiocaziile transformate în gol contra Croației au basculat spre ocazii imense ratate de ai noștri cu o ușurință pe care hai să o numim juvenilă. A fost acel prim sfert de oră strălucitor când mintea ne zbura din nou spre comparații cu vara americană a lui 1994.

Mingea circula frumos, pasată cu delicatețe de „tricolorii” sub 21 de ani. Artificiile tehnice ale lui Ianis, diagonalele lui Băluță, puterea de pătrundere a lui Pușcaș, intuiția lui Cicâldău, chiar preciza lui Pașcanu și Nedelcearu, fundașii centrali, totul curgea în avalul unei calificări triumfale în semifinale.

Apoi, treptat, s-a întâmplat că englezii au pus stăpânire pe meci. Era cald și ne era frig. Teritorial, au fost mai buni decât noi trei sferturi din meci. Fotbalul nu este însă o afacere statistică, nici un bilanț contabil. Iar acum nu este timp să analizăm, să disecăm, să fim reci. Este timpul să le mai mulțumim o dată și să revedem golurile.

Penalty-ul transformat cu stil de Pușcaș, golul de fotbalist rasat al lui Ianis, bijuteria de la golul 4 al lui Coman. Inspirația lui Coman de a-i da ocazia lui Henderson să se facă de râs. Să vedem încă o dată dansul nebun din poartă al lui Ionuț Radu.

Mulțumim! Uitaserăm să mulțumim, uitaserăm cum e să te bucuri la un meci al naționalei țării tale! Ne-ați trezit din amnezie, din nesimțire!