Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Slujba

Cuvânt de origine slavă care definește și noțiunea de job, cum se spune acum, și ideea de serviciu religios. Alexandru Tudor, robul lui Becali, unifică dublul sens

Permalink to Slujba
joi, 13 iunie 2019, 4:35

Între Paradis și Paraclis. Ce alegi? Cantonamentul din Berceni, fiindcă ai și una, și alta. Acolo se va zidi o biserică din inițiativă privată. Cei mai duși pe la biserică observă că așa ceva este o formă de erezie. Nu îți faci biserică în curte când ți se arată pe chelie, că nu e garaj sau bucătărie de vară.

Cookies, acești mici drăcușori

Să nu ne împiedicăm totuși de detalii. Alexandru Tudor a fost numit șef al Academiei de copii și juniori a clubului FCSB. De fapt, nu șef, ci stareț. Miroase de la o poștă a credință la clubul lui Becali. Sau a fariseism? Dicționarul explicativ al limbii române, varianta online, definește fariseismul drept pietate ostentativă și ipocrită. Dar nu vă lăsați înșelați! Acest DEX online este un instrument al Diavolului, pentru că folosește cookies. Iar cookies sunt niște mici drăcușori în slujba lui Scaraoțchi cel mare, Internetul lui Ucigă-l Toaca!

Barbă, bărbi și încălțări Versace

De aceea, Alexandru Tudor se ferește de ispită. Știe de unde vine, cine o poartă. Televiziunea, Internetul, rețelele de socializare, în general orice mijloc de comunicare modern, constituie tot atâtea unelte satanice prin care Necuratul și-ar putea desăvârși lucrarea. Bine, bine, și fotbalul unde este în povestea asta?, se vor întreba unii mai puțin credincioși. Sau liber cugetători. Ori atei pur și simplu. Sau poate mai puțin farisei, în schimb discreți în credința lor. Fotbalul este undeva la mijloc între barba lui Alexandru Tudor și bărbile lui Gigi Becali. Apropo, i-ați văzut încălțările Versace cu care s-a afișat în cantonament, ultima fiță, vreo 800 de euro perechea? Aceea e o mostră de smerenie? Un exemplu de modestie?

Soldat în oastea domnului Becali

Și da, râdem, glumim, dar nu de credință, ci de maimuțărirea acesteia. Iar dacă nu e maimuțăreală, e o formă de fanatism. De maimuțăreală râzi, fanatismul trebuie combătut. Cu argumente, dacă e posibil și cu umor. Căci e treaba lui Tudor, care mai nou a devenit și lingvist, asociind semantic barba cu bărbăția, să se creadă un soldat în oastea Domnului și să nu urmărească programele de televiziune. Nu este însă treaba lui să țină televizorul ostatic în portbagaj interzicând familiei accesul la un mijloc banal de informare sau de divertisment.

La fel cu dispariția televizoarelor din camerele tinerilor fotbaliști. Vorba lui Pandi, cum procedăm la meciurile de Champions League? Ne culcăm? Dar dacă pe acolo, pe la Berceni, se vor găsi, puțin probabil totuși, și ceva cărți, beletristică să zicem, ce facem cu ele? Le ardem, nu? Căci reprezintă altă tentație a Răului!

Unde era sfințenia din fluier?

Nebunia asta vândută pe post de formă de curățire spirituală este o formă perversă de intoleranță. Care intră în coliziune cu însăși esența creștinismului. Și cum procedăm cu capii bisericii? Ai noștri și ai „celorlalți”, catolicii. Că și unii, și ceilalți folosesc cookies. Și dau comunicate către credincioși prin rețele de socializare. Cum facem? Îi afurism sau îi exorcizăm? Dar fratele Alexandru știe prea bine toate astea, numai că a început prin a juca un rol și a sfârșit prin a deveni captivul lui. Așa cum știa și când pozând în incoruptibil s-a făcut frate de Cel cu Coadă și a ajutat Steluța noastră sfântă să bată la Urziceni în 2007 ori pe CFR în Ghencea. Acestea sunt doar două exemple din noianul de „greșeli” pro Steaua inventariate de colegii mei Crăițoiu, Răureanu și Udrea, care, ce să vezi, nu au pretenția caraghioasă că alcătuiesc Sfânta Treime a presei sportive românești. Dar știu să caute și au memorie.

Călătorie în obscurantism

Sigur că știrea inițială despre numirea lui Tudor la Academia FCSB-ului a provocat zâmbete. Normal, râsul este un medicament universal contra smintelii. Problema nu este că Becali și Tudor se joacă de-a călugării sau de-a sfinții. Problema este că ei vor să îi atragă și pe alții în această călătorie în obscurantism. Nu că terapia cu manele și tâmpirea prin dependența de smartphone ar fi alternative viabile pentru viitorii fotbaliști fecesebiști. Dar oamenii trebuie lăsați să aleagă, să fie îndrumați să învețe.

Credința este o asumare personală, nu o sumă de gesturi stridente. Fotbalul este în schimb o activitate care stimulează dorința de a câștiga, ambiția, trufia, ego-ul. Hai să-l excomunicăm!

Comentarii (61)Adaugă comentariu

Jiji Belciug (1 comentarii)  •  13 iunie 2019, 16:49

Si ce legatura are poza din filmul "Dumb and dumber" cu articolul?

Andrei F (698 comentarii)  •  13 iunie 2019, 16:56

S-a gasit cine sa-i faca morala lui Becali sau Tudor!!!!Pai fariseu esti si tu care postezi zilnic langa zeci de articole cu femei dezbracate sau multe minciuni gogonate!Farisei ati fost cand dupa ce ati scris negativ un mandat intreg despre Burleanu fix la alegerile FRF ati avut revelatia ca Burleanu este ce-i trebuie fotbalului romanesc!Tu personal ai preamarit fotbalul de sala si cel feminin si uite ca astazi nu ai scris nici un randulet desi se disputa Campionatul Mondial ...pentru femei...!!!!

Vlad (7 comentarii)  •  13 iunie 2019, 16:56

Champions Neague??

JFM (151 comentarii)  •  13 iunie 2019, 16:59

Parea ca Tudor are ceva masculin in atitudine, pe teren, era masculul alfa al arbitrajului romanesc. Asta contrasteaza total cu atitudinea asta de *** la poarta Palatului, imediat ce a parasit arbitrajul.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

der_grosse (50 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:02

nu zicea chiar staretul mai deunazi ca pe el nu prea il intereseaza campionatul, ci banii, banii si iara banii? al cui ochi sunt banii? QED samd ps iar bashketzii aia sunt mai hidosi decat necuratul insusi! si pt cocotele masculine.

acciduzzu (15 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:11

*** articol. Ce-ai vrea sa facă în cantonament, bai Geambase? ***, că poate au băieții nevoie? Ipocritule!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

1q s-am (2 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:13

despre nimic în multe rânduri...

Andrei F (698 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:14

,,La fel cu dispariția televizoarelor din camerele tinerilor fotbaliști. Vorba lui Pandi, cum procedăm la meciurile de Champions Neague? Ne culcăm? ,,----------------------Doamne ce dilema!!!!Jucatorii pot merge sa se uite la televizor cand vor in ,,sala mare,,!!!!Citesc asta in GSP!!!Dar Geambasu o citi GSP?

Marius (42 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:14

Uau superb, cu doua mici precizari: - toti regii importanti ai europei aveau cladite capele private la castelele regale, deci nu vad de ce "regele Piperei" nu ar putea avea. :) - singurul cult crestin care promova modestia materiala a fost cel al franciscanilor, care erau oricum la vremea lor doar tolerati de restul catolicismului, tocmai din acest motiv (ce era sa faca Papa cu averile lui???). Aoleu, daca mai punem la socoteala ca erau catolici, atunci un ultraortodox nu poate decat sa le dea cu Versacele in cap nu?

Ion Coroian (2 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:20

Este evident ca domnul Geambasu si altii-similari-cu-el a avut vointa si tenacitatea de a-si dezvolta si poate chiar crea anumite aptitudini: intelectuale si/sau poate chiar mentale si fizice. Din pacate, majoritatea fiintelor umane NU au parte de un traseu existential asemanator domnului Geambasu si altora-similari-cu-el. Pentru majoritatea fiintelor umane, educatia si performanta in orice domeniu se poate realiza DOAR cu restrictii. NU cu ajutorul libertatii, propriului plac si al liberului arbitru personal. Daca nu suntem incuiati si nesinceri, putem vedea si recunoaste dovezile acestei axiome pretutindeni: in trecut si in prezent. La fiecare pas.

Vlad (26 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:23

Puteai scrie și un articol despre Geambașu *** lui Sârbu sau despre Geambașu cel care îl *** ... pe infractorul Voiculescu. Aceeași idee. Și pune-i în articol și pe colegii Tolo, nea Ovidiu, Buzărin și ceilalți.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Zdrang (1 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:25

Am zambit, multumesc! Personal as fi preferat sa pastrezi sarcasmul pana la capat si sa lasi pedanteria pentru alt articol. Oricum o sa-ti zambesc, drept multumire, data viitoare cand ne vom privi prin usa metroului.

Tănăsuică Adrian (2 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:38

Libertate și rezultate pe măsură, pentru cei cu inima smerită, se întâmplă minuni...

Azazel (2 comentarii)  •  13 iunie 2019, 17:48

O singura precizare se impune cu privire la textul dumneavoastra. Afirmati ca intoleranta intra in coliziune cu insasi esenta crestinismului. Insa intoleranta chiar ESTE esenta crestinismul (ca si a celorlalte religii abrahamice). Va pot cita din Deuteronom sau chiar din Evanghelia dupa Ioan, dar e suficient sa ne uitam la poruncile biblice (miezul crestinismului) sau la pedeapsa ce in mintea credinciosului ne asteapta pe cei ce nu aderam la principiile / regulile / valorile crestinismului. Majoritatea crestinilor de astazi sunt adeptii unui crestinism soft, diluat de societate. Insa crestinismul ala pur si aproape de Biblie e o ideologie marcata de intoleranta.

Joo Ferenc (2 comentarii)  •  13 iunie 2019, 18:10

D-le Geambasu! va mai amintiti de acel Steaua vs CFR cu pricina dupa care nimeni dar nimeni nu a suflat/scris o vorbulita despre cele 2 lovituri clare de pedeapsa neacordate? Singura exceptie, daca bine imi aduc aminte a fost colegul dumneavoastra, Andrei Vochin , dar vag , foarte vag… In urma acelui meci a rezultat acea fraza spusa de Arpad Paszkany : Jucand doar pe teren, nu avem nici o sansa! Acel meci a demonstrat asta!

sebastian (2 comentarii)  •  13 iunie 2019, 18:48

Acelaşi atac plin de ură la adresa lui Tudor. Am promis la primul articol că nu voi mai citi nicio *** scrisă de Geambaşu, dar am intrat totuşi să văd dacă s-a îndreptat. Recidivă. Il deranjeaza faptul că un om e credincios. Il deranjeaza ca Becali contruieste o biserica, chiar daca a spus ca nu va obliga pe nimeni să intre in ea. Il deranjeaza ca in *** asta a sportului de astăzi, creata, desigur, tot de exemplare ca acest jurnalist, unde se speculeaza doar răul, există un om care cauta binele si cinstea, care Îl cauta pe Dumnezeu. Cel mai greu e sa ierti pe cineva care te iarta pentru rautatea ta gratuită, care nu-ţi cere socoteală pentru colomniile pe care i le-ai adus. De asta te-ai intors la murdăria ta, nu-i aşa, domnule jurnalist?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lari (287 comentarii)  •  13 iunie 2019, 19:08

Prea mișto! Fariseulul încălțat, îmbrăcat, tuns, pensat... umăr la umăr cu mucenicul.

Durden (270 comentarii)  •  13 iunie 2019, 19:14

felicitari pt curajul de a scrie acest articol. acum pregateste-te. credeai ca ai vazut tot ce pot razboinicii tastaturii? stai sa vezi ce credincioasa e lumea online!!!

scorilo (34 comentarii)  •  13 iunie 2019, 19:14

Asta-i chiar distractiv: un rocker explicându-ne cum stă treaba în materie de ortodoxie și de smerenie! :)))))))))))

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  13 iunie 2019, 19:41

Asa, carevasazica rockerii sunt fiinte impure, mesageri ai Necuratului. Asta voiai sa spui, nu? Chiar distractiv. De fapt, foarte trist

Alexxxander (2 comentarii)  •  13 iunie 2019, 19:38

A gresit impotriva CFR-ului atunci dar in penultima etapa la meciul cu Dinamo a gresit grav impotriva Stelei si titlul a mers in Gruia! Nu mai aminti numai ce-ti convine!

terro (3 comentarii)  •  13 iunie 2019, 20:00

cunoscandul destul de bine cred ca pocaitul de tudor .fiu de securist de altfel a cam luato razna si tacsu probabil ca nu l recunoaste

dragan (7 comentarii)  •  13 iunie 2019, 20:01

Un *** provenita de la hateri recunoscuti : geambasu , craitoiu , udrea i raureanu. Adica ***, crocanisti sau talpanisti. Nefiind vorba de unii care sa respecte meseraia din care cred ca fac parte, nu prezinta echidistant si mai multele situatiii in care Tudor a defavorizat flagrant Steaua. Imi amintesc un meci cu defunctul Rapid in care Prepelita a fost calcat in picioare in fata lui de vreo doi rapidisti si n-a dat macar galben. Omul e doar un pic ciudat, dar nu poti sa il calci in picioare ca ai gasit intr-o carierea de cateva zeci de ani cateva decizii care le judeci tu ( judecatorul suprem ,.. sic ! ) ca fiind dubioase. Pentru ca aratati inca o data cat de penibili sunteti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ioan (5 comentarii)  •  13 iunie 2019, 20:07

Eu zic că Becali s-ar face frate și cu dracul, numai să ia FîCîSîBî-ul lui campionatul.

Andrei F (698 comentarii)  •  13 iunie 2019, 20:30

@ Drăgan Tudor a arbitrat Steaua- Chiajna campionatul acesta unde Steaua a avut două penaltyuri neacordate...Man a fost aruncat în banere,lui Tănase ii curgea sangele...Crăciunescu a spus că Tudor a greșit în ambele faze...Asta nu vrea să știe Geambașu...

luis (32 comentarii)  •  13 iunie 2019, 20:58

@*** Ferenc ai dreptate.Dar pe mine nu ma mira nimic.Asa a fost asa este si asa va fi in continuare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Adrian Paun (9 comentarii)  •  13 iunie 2019, 20:59

Asta ne mai lipsea, religia ortodoxa o sa salveze fotbalul romanesc! *** lume!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

jos_cenzura (96 comentarii)  •  13 iunie 2019, 21:24

Care-i problema că omul își face capelă pe propria proprietate, pe banii lui? Au oare era mai bine să și-o facă pe banii statului, cum se obișnuiește în România? Problema principală în țară este cum (și cât) se cheltuie din banii publici, nu cum își cheltuie fiecare om liber banii săi pe cont propriu.

Jlo (1 comentarii)  •  13 iunie 2019, 21:25

Las o mai moale cu meciurile in care tudor a “ajutat” steaua/fcsb..uita te si cum a fost furata acesta echipa in ultimele campionate si cum arbitrii au ajutat cfr..iti amintesti cumva meciurile fcsb arbitrate de fratele istvan sau de coltescu..te rog sa fii echidistant, nu de alta, dar esti creator de opinie Modul in care un patron de echipa alege sa gestioneze o academie de tineret sau echipa mare sau clubul in sine e problema lui..isi asuma riscul sa piarda pe barba/barbile lui/lor Sunt curios ce vei scrie cand vom avea primul patron musulman la o echipa de fotbal ..sau chinez..sau indian..si isi va impune poate anumite dorinte proprii in privinta modului de gestionare a clubului.. la modul in care scrii, cred ca atunci vei fi foarte tolerant Stai lunistit! E la moda sa arunci cu vorbe in obiceiurile ortodoxe..si sa lingem pe papa ..sa i pupam in diferite locuri pe fratii musulmani/budisti.. si sa admiram sorturile masonilor binefacatori si descurcareti..orice domle e mai bun decat ortodoxia!!

Jlo (1 comentarii)  •  13 iunie 2019, 21:40

Sunt la a treia incercare de a publica un comentariu..sper sa imi dai voie de data asta Las o mai moale cu meciurile in care tudor a “ajutat” steaua/fcsb..uita te si cum a fost furata acesta echipa in ultimele campionate si cum arbitrii au ajutat cfr..iti amintesti cumva meciurile fcsb arbitrate de fratele istvan sau de coltescu..te rog sa fii echidistant, nu de alta, dar esti creator de opinie Modul in care un patron de echipa alege sa gestioneze o academie de tineret sau echipa mare sau clubul in sine e problema lui..isi asuma riscul sa piarda pe barba/barbile lui/lor Sunt curios ce vei scrie cand vom avea primul patron musulman la o echipa de fotbal ..sau chinez..sau indian..si isi va impune poate anumite dorinte proprii in privinta modului de gestionare a clubului.. la modul in care scrii, cred ca atunci vei fi foarte tolerant Stai lunistit! E la moda sa arunci cu vorbe in obiceiurile ortodoxe..si sa lingem pe papa ..sa i pupam in diferite locuri pe fratii musulmani/budisti.. si sa admiram sorturile masonilor binefacatori si descurcareti..orice domle e mai bun decat ortodoxia!!

justice (1 comentarii)  •  13 iunie 2019, 21:50

doi *** si multi altii care ii ,,proslavesc,, !!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

de pe ‘ici ‘sa (10 comentarii)  •  13 iunie 2019, 22:01

Era de asteptat aceasta mutare, pana la sfarsitul carierei fcsb cu tudor la centru, a avut doar victorii, a invalidat teoria probabilitatilor.

constantin (241 comentarii)  •  13 iunie 2019, 22:08

Eu nu cred că Becali este atașat de valorile religiei creștine, așa cum spune el, am citit cele spuse, cândva, de Porumboiu, dar Tudor este din grădina lui Thomas de Torquemada . Cîinele Domnului.... Domnule Becali, cîinele la stână! Nu-i înțeleg pe cei care își lasă copii pe mâna acestui personaj anacronic. Pe vremuri se spunea că este bine să urmezi un liceu industrial, dacă nu intri la facultate, ai o meserie. Cred că așa este și cu Academia FCSB: dacă nu ajungi fotbalist, ai șanse mari la Teologie. Țara asta se joacă de-a viitorul. PS Astronomul Vaticanului a declarat că este posibil ca Domnul să aibă și alți fii prin univers, iar Papa nu l-a contrazis. Înțelegeți ce vreau să spun? După descifrarea Tăblițelor Sumeriene, Papa își pregătește credincioșii pentru viitor, iar Tudor îi scoate din prezent. Aleluia.

itu52 (288 comentarii)  •  13 iunie 2019, 22:42

Incurcate sunt căile domnului și toate au drumași. Nu știu care sunt mai buni și mai curați. Toți se declară aleșii domnului și păcătuiesc prin intoleranță față de aproapele lui. Toate sunt date, toate au fost rânduite, tinerele talente trebuie să fie ”îndrumate” pentru a nu întina harul sădit dinainte de Dumnezeu. Cum vor reacționa ”mieluții domnului” când galeria le va striga ”pe ei, pe ei, pe mama lor”, se vor opri smeriți și se vor pune pe făcut cruci. Șuruburile înaltpreacuvioșilor și derapajele lor sociale au zdruncinat, împreună cu lăcomia proverbială, statutul privilegiat al propăvăduitorilor. Acoperirea, fă ce zice popa, nu ce face popa, acentuează superficialitatea actului de curățire spirituală practicat de oficiali, îndemnând la acțiuni colaterale, sădind multe semne de întrebare. Legile minții și spiritului se împletesc ca spiralele ADN, nu au nevoie de intermediari pentru afirmare. Au nevoie de descătușare, de exprimare liberă. Dumnezeu este în fiecare, atât cât capacitatea lui de absorție îi permite, el este binele, este setea de cunoaștere, recunoștință și iubire. Să revenim la ograda FCSB și să lăsăm reformatorii ortodoxismului să-și cristalizeze ideile și să ne cucerească, înainte de îmbogățirea canoanelor, cu învățăturile lor. Pe dezechilibre între dezvoltarea socială, dogme, și rapacitatea clerului, Calvin(1612) a câștigat simpatia populațiilor în Europa Centrală, iar în Transilvania, Biserica Reformată-Calvină a avut și are foarte mulți adepți. Deci, lăsați televizoarele, luați-le ”lămpile”, vă iluminați și o porniți pe scris. Ar fi păcat mai ales că șeful nu e la prima carte. Cred că e ușor, ce fluieră unul, dă pe rozar celălalt.

Lestie (48 comentarii)  •  13 iunie 2019, 22:58

Nici mie nu-mi plac cei care fac din credinta un spectacol. De aici insa si pana la a-l lua peste picior pe Tudor, care a fost unul dintre cei mai buni arbitri romani din ultimii ani, e o cale lunga. E adevarat, omul a avantajat-o pe Steaua, dar i-a adus si deservicii. El gresea pentru ca facea exces de zel, nu pentru ca ar fi tinut partea cuiva, dovada ca, spre deosebire de Craciunescu, Porumboiu etc., a iesit din arbitraj cu buzunarele goale.

Dora (1 comentarii)  •  14 iunie 2019, 0:01

De ce nu postati comentariul?

sucuiso (8 comentarii)  •  14 iunie 2019, 1:28

Impecabil,ca de obicei,bravo Cristi. Din pacate multi citesc, putini inteleg,ce sa faci,nu e pentru toata lumea ceea ce scrie Cristian Geambasu. EXCELENT!!!

motanul incaltat (455 comentarii)  •  14 iunie 2019, 1:54

Sa intelegem ca Becali isi face biserica???? Pai eu i-as propune sa faca si un "Munte Athos" ca doar nu ne fac grecii pe noi.....Plus ca asa cum zicea si Papa nu Grecia ci Romania e Gradina Maicii Domnului.....Prost e ca dupa initiativa asta cel putin aiurea, o sa se gaseasca *** sfint ca pe Stefan cel Mare....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Xstelu (2 comentarii)  •  14 iunie 2019, 3:44

Mai Andrei F! Iar pe la gazeta mah comunisti nenorocit? Maaah, tu cand te inveti minte ca timpul vostru *** a trecut? Tu crezi ca prietenii mei au murit la revolutie ptr tine mah Mar.... ne? Mo.. ii ma... ii de comunisti notoriu...!

Xstelu (2 comentarii)  •  14 iunie 2019, 3:52

Scorilooooo da mah si eu mi-s rocker a Geambasu, ai ceva impotriva? A noastra sau a rockuluiin in general? Daca da, te deplang sarman de tine! Si nu uita, ca noi rockerii am dat jos un regime comunistoid! Guvernarea ponta. Asa ca mai subtire cu rautatile despre rockerii. Ptr ca a noastra e lumea si viitorul e Al nostru. Noi rockerii sunt fiinte intelligente si sensitive. Asa ca, basti la fi-tu Decebal!

Vio (42 comentarii)  •  14 iunie 2019, 8:40

Ok, articolul este acid si necesar. Dar pâna va fi citit(sau necitit) de cei interesati, dureaza. Solutia, d-le Geambasu, este sa fii la fel de categoric atunci când esti în direct cu Becali la digitv. De ce nu-i retezi instantaneu delirul , sau macar de ce nu-i bati obrazul drept lui Craciunescu, cel ce sta de-a dreapta tatalui si-i cânta-n struna oierului credincios? "Asta vrea sa spuna domnia sa d-l Becali, asta gândeste(oare?) domnia sa d-l Becali" îngâna marele fluieras, gretos si penibil, pe când d-ta, d-le Geambasu, ce faci, ce gândesti, ce spui? Aproape nimic. De ce???Se vede ca stai sa explodezi în fata ineptiilor, dar n-o faci si astfel mai ridici un milimetru în slavi primitivismul trogloditului? Ca de la Radu Naum, slabe sperante, el începe sa se bâlbâie când rasuna vocea becaliana, sa amestece vorbele de nu se mai întele nimic! Curaj, domnule, ce dracu'!

dan65 (12 comentarii)  •  14 iunie 2019, 9:36

"Și da, râdem, glumim, dar nu de credință" dar exact asta faceti.Spre comparatie,cate critici ati avut despre sosirea lui Prunea la Dinamo?Merita acest club mare sa aiba in frunte un fost combinator de escorte(ca sa nu spun precum Mitica Dragomir,PROXENET)? Vad ca lumea presei e multumita de grotescul personaj cocotat in funtia de Manager General.Tudor nu e bun ca este credincios (btw daca era gay era pe gustul vostru)si dormea in deplasari pe la manastiri nu in hoteluri dubioase cu folcloriste puse la dispozitie de echipa gazda.Exact despre credinta este vorba Geambasule oricat ati incerca sa o negati,Presa din Romania are doua teme majore:eradicarea coruptiei(chiar cu riscul pierderii drepturilor si libertatilor cetatenesti) si distrugerea Bisericii Ortodoxe.Restul e cancan...

17 Nentori Tirana (677 comentarii)  •  14 iunie 2019, 10:44

Chiar azi ar fi ziua de nastere a lui Ronny - asa ca nu mi-o luati in nume de rau. ------------------- Un milion si va scriu da pa acest articol scenariul unui film monumental de Oscar, fara nici un zimbet, numai ochi luminosi si credinta puternica a neamului, lupta dacilor lui Gigi pentru perfectionare, vor plinge spectatorii de n-o sa se mai opreasca cind cind Coman, care a stat mult pe genunchi alaturi de Parintele Tudor care ii citea Pilde, - cind comunisti le vedea la tv si se epuizau de veneau cu ochii rosii la dejun - v-a da golul victoriei in CL imotriva Dinamo Moscova. Afisu e poza afisata de un coleg eminent al lui Geambi, afisu filmului care va sta in toate odaile din Patria nostra scumpa – ba va dati seama ce-ar fi daca ia Oscaru alu porumboiu or alu purcesdista barlineza, ne da astia toata recolta de vinete ori toate femeile psdiste pa gratis ! -------------------- Atentie regizori, restul costa de 10 ori mai mult, cautati mai intii pa gogoloi cine ie ca nu e, ministru culturii si identitatii roma-ne si cei 6 secretari da stat pa scaun dar vedeti sa nu muriti da ris ca bani … ciuciu flacai. Atentie regizori, stiu ca o sa va inghesuiti dar actorii va vor costa dublu. Caci „Jiji“ trebe sa fie celebrul Gigi, ca Ronny – saracu, sa varsam o lacrima, azi ar avea zi de nastere, ce coincidenta, nascut chiar pe 14 Iunie ! 1982 - a murit dupa 6 ani de glorie in pop-ular-show iar Domnu Tudor trebe sa fie EL Insusi ca unu ca EL nu mai gasesti. Cel cu Coada, alta problema, dar o sa incerc sa-l conving pa M² sa joace pa gratis – ca da mereu din coada de ajutor. -------------------- Pa Surse 1 - Nu rideti haterilor, dinamovistilor, filmu il face Porumboiuu, malaiuu il da Gigi, in secret, adica actoru principal – ca Ronny a … - iar din cele 3 miliarde incasari poate ni-l va aduce M² pa Lutu antrenor si atunci o sa vedeti voi ! -------------------- Pa Surse 2 – Porumboiu si Gigi vor face – cica pa gratis, pantru oameni – cinematograf in Vaslui si Buzau – uite, se bucura si familia lui Constantin de capodurere. Ca face astia cinematografe stie deja prin agenturili straine si doamna Bancila, deja a vorbit cu domnu Miculicea cum sa-i acuze de conflict de interese – adica cum, ei da si tot ei ia ? - dar asta este deja in PS3, mic secret, o parte din seria a doua a capodoreliei … brutarie, luam campionatul, libertate pa Dimbovita, brutarie, CEDOr mi-e de Lutu ...

otto (1 comentarii)  •  14 iunie 2019, 10:45

Astia "doi" s-au cautat si s-au gasit: gasit: Gretosu' si Barbosu'! Infecte creaturi!

Catalin (1 comentarii)  •  14 iunie 2019, 11:03

Genial articol! Atat tema cat si modul de prezentare sunt la un nivel ridicat. Felicitari!

Maxentiu (64 comentarii)  •  14 iunie 2019, 11:18

Chiar mă întrebam la cine se află secretul „esenței creștinismului”, mă bucur să aud că e la dl. Geambașu, de fapt aveam eu demult o bănuială. De asemenea, ar trebui ca dl. Tudor să fie decăzut din drepturile părintești pentru că „nu e treaba lui să interzică accesul familiei” la sfîntul televizor și, dacă se poate, să fie numit dl. Geambașu tutore al acestei familii năpăstuite.

Gelula (1 comentarii)  •  14 iunie 2019, 11:22

De ce te inversunezi asa impotriva arbitrului asta? Esti extrem de agresiv si mistocar cu el pentru ca nu da doi bani pe "cultura" moderna, bazata pe laikuri, blog-uri, feisbuc din care mediocrii ca tine isi trag o paine. D-le pseudoziarist, era mult mai spectaculos sa comentezi la sahisti in Cismigiu, decat din fata laptopului. Participati la prabusirea limbii romane, deci doar pentru ca slujba zici matale ca are radacini slave, sa introducem cuvantul job....cul men ca e de la "vest". O faceai pe asinimova aia fata de colhoznic. Auzi, tu chiar crezi ca toti rusii sunt betivi si comunisti, si constituie inamicul numarul 1, cum ti se baga in cap in filmele americane? Boanchis nu numai ca nu s-a lasat batjocorit de adevaratul fariseu, cu care discuti tu in studio, dar l-a facut chiar cu armele sale. Tu de ce nu poti macar sa faci 1% din ce a facut Boanchis??? Esti un sclav, nu ma scuza! Rockerii adevarati se baga si la o hora, spune sincer, tu ai jucat vreodata intr-o hora??? Pentru ca se pare ca ai un complex de superioritate, de baiat de asfalt. Pe langa faptul ca ce asculti tu nu e pentru rockeri ci pentru discari de pe langa dinamo. Ia zi-ne, daca stii ceva de Helloween, Maiden, Accept? Ai tupe sa il tai din emisiune pe ***? Si atunci cine e fariseul, tu sau arbitrul? Inchei cu un mare citat din tine(si intr-adevar, cred pe bune ca iti place sa te autocitezi desi sustii contrariul) "Dar oamenii trebuie lăsați să aleagă, să fie îndrumați să învețe." Tu nu il lasi pe arbitru sa aleaga, ii sari la gat. Tu ii zici domn unui ***, doar pt ca asa e politica la ziarul de infasurat peste??

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Birlic (34 comentarii)  •  14 iunie 2019, 13:44

Se spune că în lume a fost lăsat ''liberul arbitru'' și fiecare dintre noi ar avea libertatea să-și aleagă credința, îndeletnicirile, pasiunile, în esență cum să-și traiască viața. Păcat că lumea noastră s-a umplut de ''dumnezei și semizei'' și fiecare cetățean pune etichete, judecă și dacă ar putea ar lua decizii după propriul plac pentru ceilalți. Domnule Geambașu chiar dacă sunt un contestatar al atitudinii și felului dumneavoastră de a crea opinie, apreciez că aveți talent și scrieți bine cum puțini ziariști se pot lăuda cu asta. Dacă la primul articol, în care ați descris într-o manieră pompieristică și personală modul de viață ales de arbitru Tudor, fapt cel gasesc ca fiind grotesc și lipsă de respect față de viața privată a unui om, de data aceasta vă dau dreptate și consider că grotescul îl găsim în grădina mult prea celebrului Becali (cult al personalității , produs finit 100% al presei sportive românești). Acest personaj grobian și otrăvitor al zilelor noastre, care a fost și este atât de mediatizat încât pentru români a ajuns la ''supapa de supraplin'' a ajuns să fie asociat și chiar să înlocuiască adevăratele valori tradiționale și creștine românești. Am ajuns să văd că Ortodoxia română, presa, fotbalul, mediul de afaceri sunt dominate categoric de imaginea acestui, așa cum bine ați punctat, fariseu și incult. El ia măsurile despre care ați vorbit la o bază sportivă, care îi aparține ce-i drept, dar uită ceva esențial, acolo intenționează să crească niște copii pe care visează să-i vândă pe cifre cu multe zerouri. Nu știu! Nu i-a spus nimeni acestui fenomen obscur că este vorba de oameni și nu de vite? Cum este posibil să asociezi imaginea otrăvitoare a acestui primitiv cu spiritualitatea și credința ortodoxă, când cultul lui cel mai de preț este banul și își numește angajații slugi și îi tocmește ca pe vite. Revin la ceea ce am enunțat mai devreme, sunteți unul dintre punctele forte ale presei sportive românești, dacă sunteți corect așa cum pretindeți și doriți să creați cu adevărat presă, spargeți dumneavoastră gheața și nu mai publicați sau nu mai faceți notorietate unor personaje toxice pentru societatea românească ca Becalii (sunt mai mulți), Prodanca etc. și militați ca aceste caractere să apară mai puțin sau deloc în Gazeta și poate vi se mai reduce din faima de ziar de împachetat pește prăjit.

Ion (37 comentarii)  •  14 iunie 2019, 15:38

Daca nu- i cap vai de picioare!!! Daca Becali cerea si el nu biserica ci bannere cu femei dezbracate??? Probabil ca publicitatea GSP se reducea la jumatate!Ziaristul plange ca nu- i face Becali concurenta?!

Ion (37 comentarii)  •  14 iunie 2019, 15:40

Daca nu- i cap vai de picioare!!! Daca Becali cerea si el nu biserica ci benere cu femei dezbracate??? Probabil ca publicitatea GSP se reducea la jumatate!

cutzu (19 comentarii)  •  14 iunie 2019, 16:33

doi farisei! rasplata pentru ajutorul dat ani de zile in mamliga I!

Comentează