Rednic pleacă. Ce facem cu Ziggy?
Aceasta ar fi doar o întrebare după debarcarea celui care promisese minuni în Ștefan cel Mare

Dinamo a pierdut multe în ultima vreme, nu și umorul. Comunicatul oficial al clubului confirmă despărțirea de Mircea Rednic. De unde umorul (mai degrabă sarcasmul) într-o știre care pecetluiește un mandat din care nimeni nu a înțeles nimic, soldat cu un rușinos loc 9 în play-out? Ne vom lămuri împreună.
Amiabil, nu amical
În primele rânduri ale textului emis de la centru se vorbește despre o despărțire „amiabilă”, pansament verbal care însoțește multe dintre divorțurile și scandalurile monstruoase ale fotbalului nostru. La nuanță, veți fi de acord că amiabil este altceva decât amical. Consultați atât de utilul dexonline în cazul în care nu credeți. În situația puțin probabilă în care totuși veți continua să vă închipuiți că plecarea lui Rednic s-a produs în bună înțelegere cu clubul, o lectură integrală a comunicatului ne ajută să pricepem cum stau lucrurile.
În primul paragraf, după proclamarea despărțirii amiabile, putem citi următoarele: „… încetarea raporturilor contractuale după cea mai slabă clasare din istoria echipei din Ștefan cel Mare, locul 9 în Liga 1 la finalul sezonului competițional 2018-2019.”
Bilanț
Mai departe, comunicatul enumeră contraperformanțele perioadei în care Rednic a antrenat Dinamo. Să recapitulăm și noi. Numit pe 15 octombrie 2018, după 11 etape disputate în campionat, antrenorul care aducea ultimul titlu în Ștefan cel Mare cu 12 ani în urmă îl înlocuia pe Claudiu Niculescu, înlocuitorul lui Florin Bratu. Două săptămâni de la instalarea noii echipe tehnice, Dinamo era eliminată din Cupa României de Csikszereda, echipă din Liga a 3-a la vremea respectivă. Finalul sezonului regulat consfințește alt eșec, necalificarea în play-off. Finalul absolut al aceluiași an competițional găsește Dinamo pe locul 9 , al treilea al play-out-ului. Cea mai proastă clasare din istoria de 71 de ani a clubului. Remember Mustoe, McDermott.
Plus obsesia Ziggy
Mult peste rezultatele echipei, finalul comunicatului.
„Dincolo de rezultate, FC Dinamo București îi mulțumește lui Mircea Rednic pentru activitatea pe banca echipei din Ștefan cel Mare.”
Umor nebun. Așa deci. Ne-ai îngropat, noi îți tragem un șut în fund, dar, oameni de lume, ne facem că îți mulțumim. Păi, asta ne întrebăm noi, dincolo de rezultate ce rămâne? Morișca transferurilor, operațiune mai mare decât debarcarea Aliaților în Normandia? A înțeles cineva ceva din experiențe precum Jordan Mustoe ori Sean McDermott? Dar din insistența obsesivă pentru transferul lui Ziggy Gordon, mai dorit la Dinamo decât Hazard la Real? Apropo, ce se va întâmpla acum cu Ziggy? Dar cu „regele” Zenke? Dar cu ceilalți?
Cine deține puterea?
Continuăm întrebările. Ce a vrut Mircea Rednic, care a fost proiectul lui? Bilanțul mandatului – 11 victorii, 9 egaluri, 6 înfrângeri, golaveraj 36-29, 1,62 puncte în medie pe meci. 1,62 este medie de echipă mediocră. De locul 9 în play-out. Dar intențiile lui Ionuț Negoiță care au fost? Care sunt acum? El l-a dat afară pe Rednic sau subestimatul BB, Bogdan Bălănescu, a cărui putere în club pare să fie mult mai mare decât bănuiam? Voia într-adevăr Negoiță să-i vândă pe Nistor și pe Montini, iar Mircea Rednic s-a opus?
Fake Dinamo
Nu vom avea curând aceste răspunsuri. Avem însă o reacție a unei facțiuni importante a suporterilor din Ștefan cel Mare. Suporteri care se dezic de Ionuț Negoiță. Sunt aceiași cu cei care mai an ne înjurau și ne ofereau pilde de viață atunci când ne mărturiseam rezervele față de stilul de guvernare al lui Negoiță, minciunile cu New Dinamo și vindecarea de epoca Borcea prin înfometare. Suporterii îl numesc ironic „mare caracter” pe Negoiță. Acum însă răul e fapt consumat. Acum totul e istorie. Ultimul titlu câștigat în 2007, tentativele de New Dinamo, cei 20 de jucători aduși de Rednic în decurs de 8 luni. Rednic însuși e istorie. Trecut.
Prezentul este acest Fake Dinamo, care va continua să se târască prin campionat și în sezonul viitor. Și în următoarele, până când Negoiță nu va mai avea ce vinde la prețuri de soldare și se va produce inevitabilul. Retrogradarea. Până atunci s-a deschis o listă cu posibili succesori ai „Puriului”, iar Ciobotariu și Niculescu au refuzat deja. Surpriza absolută este plasarea lui Eugen Neagoe ca favorit al castingului propus de demiterea lui Rednic. Păcat că pista Marius Șumudică a fost abandonată! Serios.