Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Dinamo chiar arată a retrogradată!

Hagi nu experimentează cu Dinamo. Cu Dinamo are o datorie de plătit. În general, Viitorul se simte confortabil contra lui Dinamo. Și este foarte bine când fotbalul nu devine un spațiu al cumetriilor. După Aventura cu Sepsi, Viitorul pare să […]

...

Despre dezastru cu optimism

Dinamo joacă joi împotriva Viitorului. Și, dacă nu v-ați dat seama ori ați plecat urechea la șoaptele persoanelor rău intenționate, Dinamo se află într-o perioadă în care joacă bine. Asta este părerea antrenorului Adrian Mihalcea. Grav este că omul vorbea […]

...

O posibilă Craiova Maxima

A fost o pledoarie pentru curaj, atitudine ofensivă, pentru fotbal generos. CFR are meritul că a participat activ la spectacolul propus de olteni. Mijlocul terenului, acolo unde se plămădește jocul. Așa zic înțelepții fotbalului. Itu, Bordeianu, Djokovici contra Nistor, Mateiu, […]

...

Mai dăm afară motoreta? Mai râdem de juniori?

Atunci când un jucător supraponderal și în general neantrenat, cum este astăzi Adi Popa, zburdă pe flancul apărat de Kilyen și cu o frână de motoretă veritabilă își aruncă adversarul în alunecare ca pe pârtia de la Clăbucet, lucrurile sunt […]

...

Despre solemnitatea prostiei

O posibilă continuare a articolului „DJ Djoko și asimptomaticii gândirii” al colegului Radu Naum. Era un editorial despre faptele de vitejie ale bravilor tenismeni sârbi și ale tovarășilor bulgari, ruși de de alte naționalități care dau peste nas sistemului capitalist. […]

...

Fata cu rochia roșie ca zgura Parisului

Așteptăm Roland Garros pentru Simona Halep. Ea este miza noastră. Sentimentală, dar nu numai. Restul sunt pretexte și teorii de berărie

Permalink to Fata cu rochia roșie ca zgura Parisului
duminică, 26 mai 2019, 9:41

Începe Roland Garros și întreaga țară va fi conectată la marea competiție din capitala Franței. Fals! Nimic mai neadevărat. Pasionații de sport, care oricum nu se confundă cu întreg poporul român, o așteaptă pe Simona Halep. Eventual și pe celelalte fete române din concurs. Dar pe ea, pe Simona, vor să o vadă compatrioții. Iar când dispare Simona din turneu audiențele se păbușesc mai ceva decât bursele la criza din 2008.

Campioni mondiali la grătar

Sincer, câți ați mai urmărit turneul feminin de la Roma după eliminarea Simonei? Pusă corect, întrebarea sună: „Câți am mai urmărit?”. Puțini spre foarte puțini. Ratingurile stau mărturie și sunt oglindă nemiloasă contra prefăcătoriei. Că ne gâdilă naturelul soookerul, că iubim ciclismul. Și alte bla-bla-uri. Aiurea, pozele cu Prodanca (semi)nud-(semi)rubensiană au făcut măcel pe toate site-urile. Și să mai stabilim ceva. Nu suntem un public iubitor și consumator de sport. La noi funcționează în continuare prejudecata că sportul este o activitate minoră, destinată minților limitate. Chipurile, spiritele luminate au alte preocupări. Care or fi alea. Cât despre practicarea sportului, mai bine nu mai deschidem subiectul. Și să nu confundăm cele câteva sute de corporatiști, cărora li se pare o mare hipstereală să alerge maratonul, cu poporul amator de mișcare fizică la grătar.

La portocale, ca să uităm de acoperiș!

Închidem paranteza lungă cât un articol și ne întoarcem la Roland Garros. Mai exact la Orangerie (în traducere liberă „Portocalerie”), sera amenajată în sală de festivități care a găzduit tragerea la sorți a meciurilor din primul tur. Lucrurile se mișcă. Nu întotdeauna în bine, dar vântul schimbării modifică peisajul. Uite că vedem acum și meciurile din calificări, și tragerea la sorți. În curând, camera va urmări sportivul în locuri considerate tabu. În vestiar, poate la duș. În camera de hotel. Și ne oprim aici cu exercițiul de imaginație. Mai discretă prin comparație cu festivitățile similare ale fotbalului, scurta gală de joi seară a fost un prilej pentru organizatori de a potența lansarea la apă a noii arene.

Botezată „Simonne Mathieu”, după numele celei de-a doua jucătoare franceze ca importanță istorică (după Suzanne Lenglen), arena are 5.000 de locuri și este parte organică a unei grădini botanice unde plante exotice coabitează cu sculpturi de Auguste Rodin. Frumos! Și cu asta, Guy Forget, directorul turneului, și ceilalți oficiali ai celui de-al doilea Grand Slam al anului au reușit o eschivă elegantă. Să nu-i mai întrebe lumea când se renovează, dar mai ales când va avea un acoperiș arena centrală Philippe Chatrier. Stai să vezi dacă plouă cum își aduc aminte toți!

Roșu ca emoția

Momentul de vârf al tragerii la sorți a fost prezența deținătorilor trofeelor din 2018, Simona Halep și Rafael Nadal. Care au venit direct din seră, printre orhidee și leandri. Simona a apărut elegantă, într-o rochie roșie, și decontractată. Cu un zâmbet natural, ceea ce nu se poate spune despre Rafa, care afișa mai degrabă un rictus. Simona și-a ținut din nou în brațe cupa mult râvnită, a continuat să zâmbească și a amintit că vine la Roland Garros de când era junioară. Când a și cunoscut prima oară gustul succesului pe celebra zgură roșie ca rochia pe care o purta. Mai departe putem să ne lansăm într-o analiză doctă despre șansele campioanei noastre, despre forma de moment a principalelor adversare, despre cât de în formă este Pliskova, cât de motivată e Kerber, cât de împăcată cu sine e Kvitova, dar mai ales care este starea de spirit a roboțelului japonezo-haitian Naomi Osaka.

Cealaltă bucurie

Dar aceasta, din motive pe care le știți prea bine, este o întreprindere inutilă. Teoriile pe marginea turneului feminin sunt la fel de precise ca teoriile privitoare la nașterea Universului. Să sperăm totuși că Simona va găsi puterea și inspirația să joace cel mai bun tenis al ei. Și preț de două săptămâni să se bucure de tenis, așa cum repetă ea, regăsindu-și totodată dorința imensă de a câștiga. Să arate tuturor că succesul de anul trecut nu a avut efect de tranchilizant.

Noi, cei de acasă, aceia dintre noi care vor fi în tribunele terenurilor din vecinătatea Porte d’Auteuil, vom fi necondiționat alături de ea. Este datoria minimă a unui suporter, căci el trăiește ca prelungire a vieții sportivului. Asta e rânduiala.

Comentează