Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Garantată 100%

O persoană în vârstă, foarte dragă mie, mi-a mărturisit de curând că are o problemă cu emisiunile înregistrate. Asta după ce îi făcusem apologia programelor culturale de la TVR, în special „Garantat 100%” a lui Cătălin Ștefănescu și „Nocturne”, a […]

...

Filarmonica lui Vergil

Atunci când kosovaro-belgianul Florian Loshaj îl învingea pe Vlad cu un șut care unui portar decent nu trebuia să îi pună probleme, nu s-a făcut neapărat dreptate pe stadionul din Trivale. Era 2-1 pentru Poli Iași, deși FCSB fusese constant […]

...

Uhrâtă poveste

Dușan Uhrin jr., pronunțat așa cum se scrie, a ajuns la București pe o căldură infernală. Meteorologic vorbind, întrebarea este: va pleca pe răcoare sau tot pe vipie? Deocamdată știm că tehnicianul ceh a semnat cu Dinamo un angajament pe […]

...

Din nou Bianca

Eugenie Bouchard a încercat și ea o glumă după finala de la Toronto câștigată de Bianca Andreescu în fața Serenei Williams. Nu i-a ieșit nici asta frumoasei jucătoare, care a rămas mai mult frumoasă decât jucătoare. „Așadar și eu aș […]

...

Povestea de care lumea nu mai are nevoie

Se retrăsese de aproape 10 ani. Literar ar fi să spunem că era dezamăgit sau chiar scârbit de ce se întâmpla în jurul lui. Poate că a fost și asta, dar adevăratul motiv erau boala și bătrânețea care vin întotdeauna […]

...

Singur cu americanii 

Avea o lentoare în mișcări și o mustață pe oală care îl făceau să pară mult mai în vârstă decât era în realitate.

Permalink to Singur cu americanii 
joi, 9 mai 2019, 12:34

Fusese numărul 8 în lume la simplu în ’68, performanță ignorată și neverosimilă astăzi. Arăta hirsut și mai bătrân, senzație accentuată de permanenta comparație cu Ilie, care își flutura chica de adolescent rebel și se comporta ca un puști pus pe șotii. La ora finalei de Cupa Davis România-SUA, de la București, în 1972, Ion Țiriac avea 33 de ani, o imensă experiență în spate, o dorință uriașă de a câștiga măcar din a treia încercare Salatiera de Argint. Și un prieten mai puțin.

El și Ilie Năstase erau certați la ora marii finale. Ciudat, Ilie a părut certat și cu echipa României în meciurile de simplu. Atunci când au disputat partida de dublu, Ion și Ilie nu și-au adresat un cuvânt. Ireal. Se comportau ca niște străini. Din faimosul dublu românesc câștigător de Grand Slam nu rămăseseră decât doi tipi obligați de autoritățile comuniste ale vremii să joace împreună. Logic, au pierdut fără drept de apel în fața echipei americane Stan Smith-Eric Van Dillen.

Nu au vorbit nici pe teren, nici în pauzele dintre game-uri. Misterul care a marcat un moment de referință al sportului nostru trăiește și astăzi. Nimeni nu știe nici acum ce se întâmplase, dar răceala dintre ei devenise notorie inclusiv în presa occidentală dinaintea ultimului act al Cupei Davis. Nimeni din cei care ar putea ști nu vorbește. Un secret păstrat mai bine decât formula bombei atomice. Când încă mai trăia, Ștefan Georgescu, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis, mi-a oferit un răspuns aiuritor pe subiect. Ceva în stilul unui secretar de partid care vorbea despre idealurile nobile ale socialismului.

Țiriac a fost eroul acelui meci de obsedantă amintire cu Statele Unite. Victoria lui contra lui Tom Gorman a ținut România în viață după prima zi, când Ilie pierdea la Stan Smith. Țiriac a luptat admirabil și cu Smith, dar americanul era mai tânăr și, în fond, mai bun. Acea finală a fost momentul unic, bănuiesc, în care Ion Țiriac a fost altul decât miliardarul cinic, vânător de mistreți, pe care îl știm acum. Un Țiriac care luptă eroic, la sacrificiu pentru România. O imagine desprinsă parcă din filme. Americane, cu Bruce Willis.

Comentează