Ten Hag pentru Ten Petrescu

Dacă ar vrea, antrenorii noştri ar avea de învăţat multe din meciurile europene. Costă doar timp şi atenţie

Ferestre către fotbalul mare, cupele europene ne pot da şi temperatura întrecerii interne. Valoric, organizatoric. Din perspectiva spectacolului. Când vezi un meci FCSB-Craiova, de exemplu, îţi mai vine inima la loc. Zici: uite, se poate, nu suntem atât de departe de ei!

Ori prost, ori luat de prost

În schimb, la un CFR-FCSB cazi în depresie profundă. Senzaţia de păcăleală combinată cu aceea de timp irosit se accentuează atunci când auzi/vezi declaraţiile de după. Ai impresia ori că eşti prost şi nu pricepi nimic din fotbal, ori că eşti luat peste picior de antrenori, care îţi vorbesc pe cel mai serios ton cu putinţă despre ocazii, spirit ofensiv, organizare tactică. Putem sta liniştiţi totuşi. Nici la „ei” nu este peste tot mai bine. Dacă îl asculţi pe Massimiliano Allegri după eliminarea lui Juventus în faţa Ajaxului ai certitudinea că nu s-a întâmplat nimic, iar multipla campioană din Serie A tocmai a acordat un banal aut adversarului.

Ce se află în spatele Odei Bucuriei

Privim spre fotbalul din Champions League şi Europa League pentru că avem ce învăţa. Cu excepţia lui City, echipele ofensive s-au calificat în semifinale, iar acesta este deja un mesaj foarte puternic. Despre fenomenul Ajax s-au spus şi s-au scris atâtea că ţi-e şi frică să mai zici ceva. Este celebrată obsedant şcoala formatoare de fotbalişti, ne-am entuziasmat cu toţii în faţa jocului curajos, rapid, tehnic, proaspăt şi chiar sclipitor al „lăncierilor”. În spatele corului meritatei Ode a Bucuriei, nimeni nu a reuşit să explice de ce, timp de aproape 25 de ani, faimosul club din Amsterdam a traversat o criză de neimaginat în condiţiile în care oamenii de acolo au muncit la fel. Nu s-au abătut o clipă de la filosofia marcă înregistrată.

Unde a fost Ten Hag?

Centrele de juniori au continuat să lucreze, să producă şi să şlefuiască talente, profesorii acelor şcoli nu s-au lăsat pe tânjală. Totul de parcă acum doar o lună Cruyff şi Neeskens plecau spre Barcelona, alaltăieri se transferau la AC Milan Van Basten şi Rijkaard sau ieri îşi luau zborul în lumea largă Davids, Seedorf şi Kluivert. Şi atunci? Puţini, foarte puţini observă rolul în poveste al acestui Erik ten Hag. Unde a fost el până la 49 de ani? Cum a reuşit să asambleze, să învioreze o echipă care numără în componenţă nu doar viitoare mari vedete, nu doar tinerei, ci şi fotbalişti cu experienţă. Unii pe care îi credeam plafonaţi şi bătrâni. Vezi cazul Schone.

Nou şi vechi în aceeaşi carcasă

O fi învăţat Ten Hag de la Guardiola când a fost antrenor la a doua echipă a lui Bayern, nu-i vorbă. Şi-o fi făcut mâna în perioada când le-a pregătit pe micuţa Go Ahead Eagles sau mai târziu pe Utrecht. Dincolo de grăuntele de noroc din campania europeană 2018-2019, recunoscut chiar de el, Ten Hag a propus alt tip de fotbal. Nou şi foarte vechi în acelaşi timp. Cu mijloace contemporane, el reînvie fotbalul total al lui Rinus Michels. Posesia tip Cruyff sau Guardiola nu este decât parte a unui alt spectacol luxuriant.

Aici a inovat acest om care s-a perfecţionat, a învăţat şi a muncit anonim. Aşa a ajuns el să fie peste Pep, care este eliminat din nou în „sferturile” Champions League. Astfel l-a învins pe Allegri, antrenor destoinic pe care l-am lăudat nu demult, dar încremenit într-un proiect vechi de când lumea. La fel ca şi Ancelotti, bătut acasă-deplasare de Unai Emery. Să sperăm că prin Erik ten Hag şi alţi câţiva curajoşi, fotbalul îşi recuperează frumuseţea pierdută în ceaţa tacticii. Şi să încetăm a crede că fotbalul este ştiinţă pură. Dacă era aşa, Ajax câştiga Champions League o dată la 3-4 ani.

Negustorii mărunţi

Şi dacă ar fi atenţi la aceste mesaje emise în fotbalul mare, dar gratis!, dacă ar urmări mai multe meciuri şi s-ar pune la curent cu tendinţele meseriei în loc să fie preocupaţi de câţi bani au în cont, antrenorii echipelor noastre importante ar lucra să ofere altă imagine a fotbalului românesc. Şi poate că nu am mai asista la meciuri precum CFR-FCSB, ucise nu neapărat de lipsa de calitate a jucătorilor, ci de spiritul de negustori de falsuri al oamenilor de pe bancă. De sărăcia lor de idei. De meschinărie şi de comoditatea mentală. Şi da, învăţarea este o chestiune complicată, cu consum de neuroni! Iar asumarea, curajul ori inventivitatea chiar ard circuitele.