Miki, nimichi. Și un căpitan nejucător-necâștigător

Franța-România 1-1. Pe românește, una caldă, alta rece

Simona Halep, victorie logică și solidă în fața Kristinei Mladenovic. 6-3, 6-1. Joc solid, echilibrat, cu pigment de clasă mondială. Voință, concentrare, anduranță, accelerare când era cazul. Un nivel al prestației la care ajungi după ani petrecuți în elită. Dincolo, la celălalt capăt al lumii, „Miki” Buzărnescu pierde în fața Carolinei Garcia, 3-6, 3-6. Aceeași Buzărnescu pe care o știm în ultima vreme.

Câteva puncte frumoase, dar un ocean de greșeli neforțate. Aceeași senzație neplăcută de film cu o păpușă căreia i s-au terminat bateriile și se lovește de perete de mai multe ori. Aceeași impresie că Mihaela joacă pentru ea, dar nu pentru echipă. Tot respectul pentru reconstruirea târzie a unei cariere care părea compromisă, dar miza personală nu trebuie confundată cu țelul echipei. Și aici intrăm în subiectul propriu-zis al primei zile a semifinalei de Fed Cup, Franța-România.

Una caldă, alta rece. Dar asta știam. Ciudat, nu știu cei care ar fi trebuit să știe. Oamenii care răspund de această echipă. Care se ocupă de ea. Pretinșii profesioniștii. Bănuiții specialiști. Căpitanul nejucător Florin Segărceanu. În primul rând el, în măsura în care nu este doar pe post de entertainer angajat să nu le deranjeze pe fete. Și de unde tristețea aceasta funciară a domnului Segărceanu, chiar și când Simona defila în fața Kristinei Mladenovic? Permiteți-mi să ghicesc. Din dorința de a vinde o imagine de tip cerebral, rece, calculat, cartezian. Păcăleală. Mai gravă decât mesajul imagistic al lui Segărceanu este greșeala de a fi titularizat-o pe Buzărnescu în dauna Monicăi Niculescu ori a Irinei Begu. Și constatarea aceasta nu este ceva de genul „După război mulți viteji se arată” sau „V-am spus noi”. Discuția despre alegerea celei de-a doua rachete a fost cât se poate de serioasă și nu puțini oameni cu adevărat pricepuți, cărora nu le este teamă să spună ce gândesc, au atras atenția că varianta Buzărnescu se va dovedi o fantezie costisitoare. Exact asta fost. Și o pâine de mâncat pentru Garcia. Un croissant servit mai târziu decât e normal, dar la fel de fraged.

Rămâne ziua de duminică. Rămâne ceva de reparat. Și speranța că Simona este indestructibilă și invincibilă și că dublul ne va scoate iar din necaz. Și că nu avem un căpitan și nejucător, și necâștigător. Era atât de simplu, domnule Segărceanu, serios, chiar nu v-ați dat seama că Buzărnescu nu este acel ceva de care are nevoie o echipă?