Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Apărarea, eterna supernova 

Mulțumit și fericit, imediat după meciul cu nuca tare azeră Sabail, Cornel Papură credea că echipa lui s-a calificat în turul doi al Europa League. Știa ceva antrenorul oltenilor, dar nu tot. Este vorba despre turul al doilea preliminar al […]

...

Negoițiada. Ediție de colecție 

În lumea de dincolo de fotbal, Ionuț Negoiță este cunoscut mai degrabă ca fratele lui Robert Negoiță, pesedistul primar al sectorului 3 din București. Să nu operăm totuși cu impresii. De aceea ar fi cu adevărat instructivă o recapitulare a […]

...

Drapel și portdrapel 

Întrebarea a luat și nu prea asistența prin surprindere. Fiindcă nu părea foarte spontană. „Ai accepta să fii portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo?” a fost întrebată Simona Halep la conferința de presă de la Aeroportul Henri Coandă. […]

...

Griezmann, o poveste de spus

Alegem greșit de multe ori. Sau procedăm ca fluturii bezmetici, ne dăm cu capul de becul aprins. Doare și frige, nimic bun. Acolo, în incandescența luminii sunt Leo Messi și Cristiano Ronaldo. Și Neymar. Și Mbappe. Nu că ar sta […]

...

Verde-laser 

Simona merită admirația și gratitudinea noastră. Și o celebrare decentă care să nu strivească bucuria ei. Camerele TV o urmăresc. Ca niciodată până acum vedem imagini din interior de la Wimbledon. Din zona rezervată aristocrației și oficialilor. Televiziunea deschide ușile […]

...

Să vină Dudelange!

Meci de liga a patra între candidatele la titlul de campioană a României. Și nu este doar Dan Petrescu de vină

Permalink to Să vină Dudelange!
duminică, 14 aprilie 2019, 11:57

În sport, contează enorm cine îți dă replica. Și cum ți-o dă. Este ca la teatru, un actor mediocru îl trage la fund și pe cel foarte bun. Unul căruia îi este teamă că va uita replicile îl face personaj pe sufleor. Iar regizorul-sufleor Dan știe una și bună. Prudență, prudență, disciplină, disciplină. Și spectacolul moare.

Ce pot face atunci fecesebiștii? Cum pot Coman, Man sau Tănase să spargă Zidul Plângerii fotbalistice în care rabi Dan și-a pus bilețelul cu o singură dorință? Să câștige titlul cu orice preț. Orice preț pentru noi, cei care privim fotbalul și consumăm acest chin. Că el nu dă nici o ceapă degerată pe dorințele publicului. Iar această echipă a CFR-ului era pe punctul să conducă la pauză după „capul” lui Vinicius, care a mușcat din bara porții lui Bălgrădean. Nu ar fi fost drept, nu ar fi răsplătit echipa care și-a dorit să joace fotbal, dar s-ar fi încadrat perfect în retorica perversă a filosofiei petresciene.

Existau totuși căi pentru ca bucureștenii să dribleze meschinăria tactică a adversarului? Desigur, dar în condițiile în care incursiunile ofensive ale lui Junior Morais și Benzar au fost palide, era nevoie ca Teixeira și Filip să iuțească jocul la mijloc. Iar Man, Tănase și Coman să fie mai puțin domnișoare care așteaptă să fie servite. Iar atunci când totuși structura defensivă a clujenilor s-a fisurat, Gnohere a prins un șut care îl califica direct pentru un transfer la Metaloglobus. Sau la Daco-Getica, de ce nu la Traco-Getica?

Ciudat, Bucureștiul nu a dictat nicio schimbare la pauză. Probabil că și la palat, loc care debordează de imaginație, s-a lăsat ceața după 45 de minute de non-fotbal. Și după 10 minute în care CFR-ul a dat semne de ciudată euforie ofensivă, derbyul a început să băltească din nou. Cu un curaj suspect, Petrescu este primul care apelează la o schimbare, Costache în locul invizibilului Bud. Iar publicul acela inteligent pe care îl invoca Ilie Dumitrescu înaintea partidei, acela care, chipurile, gustă leșia servită de Petrescu, a început să fluiere atunci când Djokovici a trimis mingea spre Arlauskis cam de la 70 de metri distanță. Sau 30 de poarta lui Bălgrădean.

Cu ce rămânem din acest meci pentru titlu? Cu timpul pierdut. Șutul în bară al lui Thierry Moutinho din final de meci putea modifica tabela, nu impresia apăsată de meci prost. De ofensă adusă omului căruia îi place fotbalul. 0-0 pe tabelă. 0-0 la șuturi pe spațiul porții. Zero realizări personale, la fel colective. Iar la orizont se văd Dudelange, Jeunesse Esch, Differdange și alte nuci tari din campionatul beton al Ducatului de Luxemburg. Râdem, dar nu este râsul nostru.

Comentează