Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Apărarea, eterna supernova 

Mulțumit și fericit, imediat după meciul cu nuca tare azeră Sabail, Cornel Papură credea că echipa lui s-a calificat în turul doi al Europa League. Știa ceva antrenorul oltenilor, dar nu tot. Este vorba despre turul al doilea preliminar al […]

...

Negoițiada. Ediție de colecție 

În lumea de dincolo de fotbal, Ionuț Negoiță este cunoscut mai degrabă ca fratele lui Robert Negoiță, pesedistul primar al sectorului 3 din București. Să nu operăm totuși cu impresii. De aceea ar fi cu adevărat instructivă o recapitulare a […]

...

Drapel și portdrapel 

Întrebarea a luat și nu prea asistența prin surprindere. Fiindcă nu părea foarte spontană. „Ai accepta să fii portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo?” a fost întrebată Simona Halep la conferința de presă de la Aeroportul Henri Coandă. […]

...

Griezmann, o poveste de spus

Alegem greșit de multe ori. Sau procedăm ca fluturii bezmetici, ne dăm cu capul de becul aprins. Doare și frige, nimic bun. Acolo, în incandescența luminii sunt Leo Messi și Cristiano Ronaldo. Și Neymar. Și Mbappe. Nu că ar sta […]

...

Verde-laser 

Simona merită admirația și gratitudinea noastră. Și o celebrare decentă care să nu strivească bucuria ei. Camerele TV o urmăresc. Ca niciodată până acum vedem imagini din interior de la Wimbledon. Din zona rezervată aristocrației și oficialilor. Televiziunea deschide ușile […]

...

Manele, băi intelectualilor!

Şi lăsaţi fiţele şi elitismul! Este vremea să ne adăpăm din adevărata cultură populară. Aşa cum au făcut-o de veacuri fotbaliştii. Pe care noi, inculţi, i-am blamat. Iertare!

Permalink to Manele, băi intelectualilor!
joi, 21 martie 2019, 4:08

Petrecere cu manele adevărate după finala Cupei României ediţia 2017, câştigată de FC Voluntari. Un finanţator al echipei ilfovene organizează chef monstru la el în curte, cu grătar sfârâind şi cu manele bubuind. Trofeul, Cupa României, adastă în echilibru instabil pe gardul de beton care îi separă pe petrecăreţi de lumea dinafară.

Lumea s-a oripilat după această demonstraţie de prost gust. Aşa am crezut atunci. Că ar fi prost gust. Noi proşti. Se pare că eram în mare eroare, noi, autoproclamaţii apărători ai bunei cuviinţe. Gardienii nechemaţi ai bunului gust. Tot aşa cum am greşit atunci când am râs de puştii unor naţionale de juniori care dansau din buric pe alde Guţă sau Salam.

Pentru fotbalişti ciumă, pentru actori, mumă
Atunci când nişte fotbalişti ascultă manele sunt arătaţi cu degetul. Sunt certaţi, ironizaţi, declasaţi. Cel puţin aşa am procedat noi până acum în presa sportivă. Atunci când nişte actori, regizori sau producători de film ascultă manele, organizatorii unui mare eveniment cinematografic autohton ne informează că recitalul unei trupe maneliste este o formă nonconformistă a actului cultural. O pledoarie sinceră pentru diversitate, pentru toleranţă.

Demonstraţia domnului Dan Bursuc
Prin urmare. Adversarii promovării manelelor, mulţi, puţini, nu contează câţi, sunt declasaţi de purtătorii de cuvânt ai noii ordini culturale. Asemenea fotbaliştilor mai sus pomeniţi, dar în oglindă, nemulţumiţii sunt prezentaţi drept spirite închistate, retrograde, ipocrite. Oameni lipsiţi nu doar de o viziune permisivă asupra pluralismului cultural, ci şi de umor.

Or, după cum ştim prea bine, cine nu are umor este un prost. Însuşi domnul Dan Bursuc, mentorul şi impresarul formaţiei de manele prog-rock simfonic-gothic Kana Jambe, care s-a (re)produs pe scena Teatrului Naţional la Gala Premiilor Gopo, a atras atenţia asupra prefăcătoriei protestatarilor. Făcându-ne pişicher cu ochiul şi trimiţând o bezea cu buziţele domniei sale.

Despre ipocriţi, versiunea Digudai
Preluând filozofia bursuciană despre libertatea expresiei, Digudai, noua vedetă a filmului românesc, debutant fulminant în pelicula „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, i-a demascat pe protestatari. Digudai zice: „Ăştia sunt oameni care ascultă ascunşi. Când beau un pahar, dansează (manele, nota mea), dar le e ruşine să recunoască în public”. Hai că ne-a prins bărbatul cu şcoala vieţii!

Marea sminteală, ultima hipstereală
E inutil să îl contrazicem pe marele actor tocmai premiat la Gala Gopo. Ce să îi spunem ca să-l distrăm, că ascultăm dimineaţa Yes, „Love will find a way”, la prânz Genesis, „Lamb lies down on Broadway” şi seara, la petreceri, Pink Floyd, „leţăchiţăuei”? E chiar ipocrit. Plus că unii mai au prostul gust să asculte şi Bach! Uneori Maria Tănase.

Pentru că simt că umorul nu m-a părăsit definitiv, nu mă pot abţine să nu observ că întâmplarea de la Teatrul Naţional este o confirmare a unei sminteli recente printre intelectualii noştri. Nu bag deloc mâna în foc la alţii, prin străinătăţuri, dar la noi aşa este. Curentul se manifestă plenar de la spirite ilustre ca Ada Solomon până la personalităţi universale ca Tudor Giurgiu. Asta-i marea hipstereală. Să relativizezi, să desfiinţezi graniţele culturale. Să decretezi că orice are o valoare, inclusiv ultimul rahat kitsch.

Cocălăreala ca formă de artă
Să accepţi zâmbind orice, să aspiri şi să te îmbibi cu mirosuri fetide. Să guşti îndemnuri la obscen, la infracţiune. Să asculţi manele, să îi urci la rangul de protestatari pe traficanţii de droguri din formaţiile hip-hop. Asta e moda, hipstereala supremă. Să te arăţi prost şi nesimţit cu bună ştiinţă. Să promovezi cocălăreala şi gherţoşenia ca act artistic novator, post-postmodernist. Iar atunci când totuşi unii, mai tradiţionalişti să le spunem, protestează, li se dă în cap cu exemple de genul „Nu poţi mânca toată ziua-bună ziua doar foie gras, caviar şi brânză camembert, simţi nevoia şi de un mic, de o ceafă de porc, de o ciorbă de burtă”.

Gândacii rebeli
Şi uite aşa se amestecă lucrurile, iar „ei” te privesc ca pe un gândac redus mintal care întâmplător crede şi el că micii, ceafa de porc şi ciorba de burtă sunt feluri de mâncare cât se poate de gustoase şi nu au legătură cu prostul gust sau obscenitatea ca anticameră a violenţei. Tot tu, gândac necuvântător, îţi aduci aminte de proverbul românesc „Unde-i multă carte e şi multă prostie”. Măcar de ar fi aşa, multă carte! Dar nu e, e doar fudulie.

Stupefiant
În loc de concluzie. Ca să vedeţi că dezvoltăm şi noi, gândacii tradiţionali, formele noastre primitive de umor, o poveste scurtă. Un fragment din dialogul dintre Lea Salame, realizatoarea emisiunii culturale „Stupefiant” de la TV5 Monde, şi invitatul Fabrice Luchini, cunoscut actor şi scriitor contemporan francez. Îl întreabă Lea pe Fabrice, care nu acceptă decât greu interviuri, dacă a contat că e femeie atunci când a răspuns pozitiv solicitării de a participa la emisiune. El îi răspunde clipind: „Dacă spun că da, voi fi arestat?”. „Nu”, îi replică ea spontan, „vom fi arestaţi amândoi”.

Au, inima mea!, ca să zic aşa. Sau The End, ca la film. Sau „Motor!” Către ce?

Comentează