Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Apărarea, eterna supernova 

Mulțumit și fericit, imediat după meciul cu nuca tare azeră Sabail, Cornel Papură credea că echipa lui s-a calificat în turul doi al Europa League. Știa ceva antrenorul oltenilor, dar nu tot. Este vorba despre turul al doilea preliminar al […]

...

Negoițiada. Ediție de colecție 

În lumea de dincolo de fotbal, Ionuț Negoiță este cunoscut mai degrabă ca fratele lui Robert Negoiță, pesedistul primar al sectorului 3 din București. Să nu operăm totuși cu impresii. De aceea ar fi cu adevărat instructivă o recapitulare a […]

...

Drapel și portdrapel 

Întrebarea a luat și nu prea asistența prin surprindere. Fiindcă nu părea foarte spontană. „Ai accepta să fii portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo?” a fost întrebată Simona Halep la conferința de presă de la Aeroportul Henri Coandă. […]

...

Griezmann, o poveste de spus

Alegem greșit de multe ori. Sau procedăm ca fluturii bezmetici, ne dăm cu capul de becul aprins. Doare și frige, nimic bun. Acolo, în incandescența luminii sunt Leo Messi și Cristiano Ronaldo. Și Neymar. Și Mbappe. Nu că ar sta […]

...

Verde-laser 

Simona merită admirația și gratitudinea noastră. Și o celebrare decentă care să nu strivească bucuria ei. Camerele TV o urmăresc. Ca niciodată până acum vedem imagini din interior de la Wimbledon. Din zona rezervată aristocrației și oficialilor. Televiziunea deschide ușile […]

...

Cosac crede în Begu. Bravo!

Dar nu asta era ideea. Iar noi, cârcotaşi, aşteptam o părere de manager sportiv care se va inspira din metoda canadiană

Permalink to Cosac crede în Begu. Bravo!
marți, 19 martie 2019, 5:50

Se înmulţesc poveştile despre Bianca Andreescu. Tablouri ale copilăriei la bunicii din Vaideenii Vâlcei, zbaterea părinţilor pentru un trai mai bun. Al lor, dar mai ales al fiicei. Nu ştiu la alţii, dar la noi, la români, aşa este. Totul pentru copii. Sacrificii, renunţări, încercări. Muncă, speranţă. Dor de casă, de ai tăi. Iar muncă. De multe ori deziluzii.

O bunică

Mama care se întoarce în ţară să pună pe picioare o afacere, tatăl inginer care rămâne să lucreze în Canada. Eşecul afacerii în România, primii paşi în tenis făcuţi tot în România. Şi undeva neştiută tristeţea bunicii, care spune că nepoata ei este departe, foarte departe. Tristeţea înţeleaptă a bunicii care adună mănunchi amarul tuturor părinţilor şi tuturor bunicilor care au copiii şi nepoţii departe. Peste graniţe, alungaţi de aroganţa analfabetă a celor care ne conduc. Îi desfid pe cei care vorbesc cu dispreţ despre depărtarea care ne frige sufletele.

Un patriot

În acest timp, un şef de federaţie din România spune că el crede că de data asta Irina Begu o poate învinge pe Bianca Andreescu. Să îl ascultăm, este însuşi șeful Federaţiei Române de Tenis, domnul George Cosac! Şi se prea poate ca Begu să o învingă pe Andreescu la Miami, acolo unde sorţii le-au pus din nou faţă în faţă în primul tur al turneului. Ca la Indian Wells. Şi foarte bine că dl. Cosac, patriot, crede în şansele Irinei, româncă de-ale noastre rămasă în România, nu trădătoare care se pozează cu steagul Canadei pe fundal. Dar nu asta era ideea.

Un chibiţ

Nu evaluarea pe genunchi a potenţialului Irinei şi a posibilei decuplări a Biancăi. Nici vorba aia ca să fie, că nu se ştie niciodată şi că poate într-o bună zi campioana de la Indian Wells ar putea alege să reprezinte România. Nu va veni, domnule, are nişte datorii morale faţă de ţara care a susţinut-o, care i-a dat prilejul să devină campioană. Dar poate că suntem cârcotaşi, sigur suntem. În fond, cum ne închipuiam că va comenta G. Cosac performanţa Biancăi Andreescu? Nu ca un chibiţ, ne gândiserăm noi, ăştia care ne-am trimis odraslele afară, la mai bine. Preşedintele unei federaţii poate fi şi suporterul sportivilor lui, dar el trebuie să fie mai întâi un manager destoinic.

Un sistem

De aceea, aşteptam reacţia profesională a omului care conduce una dintre cele mai importante federaţii din România. O federaţie cu rezultate. Care rezultate sunt invers proporţionale cu efortul managerial. Până de curând, aşa a fost şi la canadieni. Invers proporţional cu efortul. Investeau în copii, iar rezultatele întârziau. Dar, ce să vezi, o dată cu Bianca Andreescu şi cu Denis Şapovalov sistemul a început să îşi arate roadele. Despre acest mecanism profesionist pus la punct de federaţia canadiană ar fi fost instructiv să ne vorbească maestrul Cosac. Dacă îl cunoaşte, dacă îl interesează.

O ignoranţă

Dar nu îl cunoaşte, nu-l interesează. Este mai uşor să destupi şampania, câte-un pic, pic, pic, decât să citeşti un program de peste 70 de pagini în care ţi se explică felul în care sunt finanţaţi sportivii şi antrenorii. Un manual cu instrucţiuni complete despre plămădirea campionilor. Ţi se oferă sprijin logistic şi material, acolo în Ţara Frunzei de Arţar, iar atunci când reuşeşti îţi plăteşti datoria.

Un sistem similar cu al marilor universităţi ale lumii. Cooptează-l în demers pe miliardarul Ţiriac, domnule Cosac, explică-i zgârcitului cu garaje întregi de maşini de colecţie că nu trebuie să facă mecenat, trebuie doar să priceapă că îşi va recupera investiţia. Dar ca să acţionezi astfel, ca un antreprenor sportiv, ca să citeşti zeci de pagini de program trebuie să vrei să înveţi, să renunţi la ignoranţa fudulă că tu le-ai şti pe toate.

Exerciţiu de imaginaţie pentru oamenii dispuşi să citească. Nu doar articole de sport. În ce punct al carierei sportive credeţi să s-ar fi aflat Bianca Andreescu astăzi dacă ar fi rămas în România? Acolo unde sfatul antrenorului de Fed Cup adresat odinioară uneia dintre cele mai bune jucătoare a lumii a fost „Simona, vrei o banană?”.

Comentează