De la Hingis încoace… 

...nu am văzut publicul unei mari arene a tenisului să susţină frenetic o jucătoare aşa cum s-a întâmplat cu Bianca Andreescu la Indian Wells

Curaj. Trebuie reţinut acest cuvânt când vorbim despre Bianca Andreescu. Trebuie încastrate în memorie mai multe cuvinte atunci când încercăm să descriem fenomenul Andreescu. Fiindcă este un fenomen, să nu ne ferim de cuvinte.

Inspiraţie, inteligenţă, calm. Şi un praf de răutate fără de care nu ajungi niciodată campion. Un soi particular de farmec personal izvorât din ingenuitatea adolescentină. Să scriem şi să spunem lucrurile acestea fără să ne temem că devenim patetici.

Ori cu sentimentul culpabilităţii, că am sărbători ceva care nu este al nostru. Bianca este speranţa că tenisul fetelor poate ieşi din zodia scrâşnetului din dinţi. Fulgerul care sparge norii grei ai încrâncenării.

Româncă, punct

Victoria de la Indian Wells merită sărbătorită nu doar pentru că Bianca este o „jucătoare cu origini româneşti”, cum atât de dulce se exprimă cam toată media românească, atât de sensibilă la corectitudinea politică. Nu, doamnelor, domnişoarelor, domnilor şi domnişorilor, Andreescu nu este o jucătoare cu origini româneşti.

Era aşa dacă avea o legătură vagă cu ţara asta, vreun bunic galiţian născut la Botoşani sau vreo străbunică turcoaică trăită în Cadrilater pe vremea Reginei Maria.

Or Bianca este pur şi simplu o româncă născută în Canada, din părinţi români, care apoi şi-au adus copilul în România pentru primii ani de viaţă, loc în care a deprins tenisul înainte de a se întoarce cu toţii acolo, peste Ocean.

Exerciţiu de sinceritate

Acolo unde s-a şlefuit ca om şi ca jucătoare. Cetăţean canadian cu acte şi sentimente în regulă, Bianca Andreescu nu îşi reneagă obârşia românească. Dovadă, cuvintele simple şi mai ales spontane rostite la Indian Wells pentru purtătorii de tricolor din tribune.

Să îi emoţionezi în egală măsură şi pe suporterii canadieni, şi pe cei români, câştigându-i de partea ta şi pe americani nu înseamnă o piruetă diplomatică, ci un exerciţiu de sinceritate.

De la Hingis încoace nu ţin minte ca o arenă să fi susţinut frenetic o jucătoare aşa cum a făcut-o la finala Biancăi cu Angelique Kerber.

Poate ea aduce schimbarea

Închidem paranteza despre „originile” Biancăi şi încercăm să înţelegem împreună de ce triumful ei de la Indian Wells poartă un mesaj universal. Ne ajută tot ea. „Sper ca victoria mea să fie o sursă de inspiraţie şi pentru alţi tineri”. Cât de frumos şi de limpede!

Ca tenisul pe care l-a etalat timp de 10 zile la cel mai important turneu de tenis de după Grand Slamuri. Forţă şi îndemânare, ştiinţa de a schimba ritmul, putere de improvizaţie.

Câteva dintre trăsăturile definitorii ale jocului noii senzaţii a tenisului feminin. Poate ea va schimba retorica obosită a acestui sport aflat încă sub ruinele dinastiei Williams. Să nu uităm, tenisul a fost cândva teritoriul copiilor-minune.

Pe când Halep contra Andreescu?

Adepţii jocului la aşteptare vor contraataca punând întrebări academice. Nu e mai bine să avem răbdare să vedem cum va evolua? Dar va evolua? Nu a fost cumva o întâmplare fericită? Aţi observat că are totuşi probleme la deplasare? Dar cu durerile acelea la braţ ce este? Şi tot aşa. Ştiţi cât de analitici devenim atunci când nu-i cazul.

Ar mai fi o tentaţie acum. Să începem comparaţia cu Simona Halep. Stilul de joc, felul de a vorbi, de a-şi digera decepţia, de a-şi trăi bucuria. Aici prefer să mă abţin. Sper ca viitorul să le pună faţă în faţă. O finală de Grand Slam cu Halep şi Andreescu, ce vis nebunesc! Şi să câştige cea mai bună, nu aşa se spune în sport?

Închei. O colegă tocmai îmi şopteşte ceva. Ce frumos ar fi fost şi un mesaj de la Simona! Câteva cuvinte acolo. Aşa sunt fetele, mai sensibile. Nu toate.