Buffon, el însuși, Mbappe ca Florinel Coman
Nu este nici miracol, nici vreun blestem. Calificarea lui United este o palmă dată fuduliei și aroganței cu cerceluș în ureche
Tour Eiffel a văzut multe la viața lui. Grozăvii mai mari decât eliminarea unei echipe de fotbal, fie ea una dintre cele mai bogate din lume. Drame mai intense decât aceea a patronului încă și mai bogat, șeicul qatarian Nasser Al-Khelaifi. Blocul acela imens de oțel are o viață dincolo de războaie, atentate, mode, vreme frumoasă și intemperii. Miercuri seară a plouat la Paris, iar Tour Eiffel luminat ca un brad de Crăciun pâlpâia în spatele picăturilor. Așa ca fotbalul diluat al PSG-ului.
Prostii cu repetiție
Nu a fost, acolo, pe Parc des Princes nici miracol, nici resurecție. Nici o lecție de fotbal predată de un Man Utd impecabil. Am asistat în schimb la o demonstrație banală despre seriozitatea opusă neseriozității. Despre modestie contra aroganță. Norocul (oportunismul educat?) lui United și prostiile succesive ale lui Kehrer, Buffon și Kimpembe au înlesnit victoria și calificarea nescontate ale englezilor. Iar dacă noi încercăm acum să descoperim sensurile profetice ale unei surprize fotbalistice, avem bilet numai dus către ridicolul absolut.
Să râdem cu Thomas Tuchel!
Această victorie cu 3-1 obținută de Manchester pe terenul multiplei campioane a Hexgonului nu trebuie celebrată ca o faptă istorică. Dar este o palmă dată fuduliei. Cred sincer că există Cineva, acolo, sus, care nu doar că ne iubește, dar ne mai și arde câte una după ceafă când ne luăm nasul la purtare. Pentru a nu știu câta oară (prea)bătrânul Buffon a fost egal cu propriul nume. Decuplat, Mbappe s-a făcut de râs mai rău decât Florinel Coman atunci când a vrut să-l dribleze pe De Gea.
Kehrer a jucat mai rău decât Deian Sorescu în zilele lui cele mai proaste, Thiago Silva a fost cam la același nivel cu acel Thiago de la Craiova. Și pentru ca opera să fie completă, pentru ca hohotele de râs să cuprindă întreaga asistență era nevoie de un regizor. Doamnelor și domnilor, vi-l prezentăm pe antrenorul Thomas Tuchel! Neamțul Tuchel, garantul lucrului bine desfăcut. Artizanul delăsării.
Neymar și grupul de intelectuali
Cazul cel mai interesant rămâne totuși Neymar. De-abia picat de la Carnavalul de la Rio, neras, obosit și copleșit de angoase metatarsiene și existențiale, înconjurat de un grup de amici care păreau și ei cel puțin membri ai Academiei Franceze, brazilianul și-a molfăit suficiența într-o lojă. Doar până când Kimpembe și-a băgat coada și a comis un henț fatal în suprafața de pedeapsă.
Chestia asta i-a stricat definitiv seara lui Neymar. Una care se anunța atât încărcată de spiritualitate, de interesantă. În loc să profite împreună cu amicii lui intelectuali de vecinătatea Parc des Princes cu renumitul locaș de cultură Bois de Boulogne, driblangiul a trebuit să coboare din lojă ca să joace rolul indignatului. Să îl pună la zid pe arbitrul Skomina și să condamne satanicul sistem VAR. Curios, compatriotul lui Pele, Garrincha, Jairzinho, Ronaldo, Rivaldo sau Rivaldinho nu a fost luat în serios de nimeni. Oare de ce?
Norvegianul în salopetă
Puține cuvinte legate de învingători, fiindcă United este un edificiu în reconstrucție. Să remarcăm vesta lui Ole Gunnar Solskjaer. Mesajul era limpede, sunt pe șantier, nu la petrecere. Să admirăm stăpânirea de sine a norvegianului, discreția gesturilor, prudența și viclenia, toate transmise oamenilor pe care i-a trimis în teren. Poate el este urmașul legitim al lui Alex Ferguson. Să mai observăm disciplina tactică a unor tineri necunoscuți precum McTominay, Dalot, Chong sau Greenwood, hărnicia veteranilor Ashley Young, Chris Smalling sau Luke Shaw, toate laolaltă cu forța de personaj mitologic a lui Lukaku și tupeul lui Rashford. Care, nu știu de ce, îmi amintește de un anume Marius Lăcătuș.
Ploua la Paris și luminile Tour Eiffel pâlpâiau în spatele perdelei de apă. O vreme ca la Manchester și un rezultat demn de Old Trafford, Teatrul Visurilor. E cam greu să visezi liniștit și frumos cu burta, vezica și capul pline de bere, ca fanii lui United, dar să zicem!