Bătaia e ruptă din mall

Despre smardoiala ratată dintre Mircea Badea şi Teodor Emi s-a scris şi s-a vorbit mai mult decât despre meciul lui Floyd Mayweather cu Conor McGregor

Mayweather-McGregor tot o formă de circ a fost, chiar dacă nu s-a disputat într-un mall din Bucureşti. Iar cu suma pusă la bătaie din simulacrul planetar se puteau construi/cumpăra 100 de mall-uri. Şi atunci, de ce un ziar de sport, împreună cu site-ul lui specializat, consumă energie să comenteze o şuşanea? O întrebare firească. Răspunsul e la fel. Simplu, tocmai datorită (sau din cauza?) impactului masiv pe care l-a avut „evenimentul”.

O necesitate populară
Ai cărui organizatori ţin să ne asigure că am asistat la o manifestare sportivă. Cu acte în regulă. Cu legitimaţii la zi ale combatanţilor şi cu analize medicale în regulă. Fără finanţare de la Primăria Generală a Capitalei, nici de la aceea a Sectorului 4. Nici urmă de bani publici, ne spune promotorul Cr. Iordache.

De ce, domnule, dacă atâta popor e pasionat să vadă smardoială, pumni şi picioare în gură, de ce să nu i-o oferim pe bani publici? Nu-i păcat să nu satisfacem o necesitate populară? Pâine şi circ. De fapt, burgeri şi circ. Şi pipiţe, şi cocalari echipaţi în trening şi papuci asortaţi cu ciorapi albi flauşaţi. Că suntem la mall, ce naiba!

Cafteală absolută
Nu a fost nevoie nici de aviz de la MTS sau de la altă autoritate competentă, mai precizează nenea Iordache. Cică era o manifestare privată, dar al cărei scop unic este promovarea kickboxing-ului, acest sport minunat, în rândul copiilor şi tinerilor. Interesant şi paşnic, ca un simultan de şah. Deşi pe imaginile „cu puternic impact emoţional” se observă că Badea a fost gata, gata…

Aşadar, „Bătaie absolută”, traducerea liberă a numelui clubului organizator al „galei”, a orchestrat totul. Inclusiv butaforia cu cei 400 de copii prezenţi lângă ring, ei şi părinţii lor, plus gură-cască fără număr. Indiferent ce a fost acolo, meci de kickboxing sau circ (să ne scuze circarii de profesie!), lumea vorbeşte, comentează, se hăhăie, face bancuri.

Unele simpatice, altele gro(ho)teşti. Ceea ce alimentează teoria potrivit căreia orice formă de publicitate – pozitivă, negativă, absurdă, ridicolă, hilară, înfricoşătoare – este calea cea mai simplă de a înviora imaginea unui personaj public.

Plonjonul în penibil
Şi-a pus Badea în scenă propria umilinţă sau, în eterna lui levitare din realitate, el chiar se crede luptător profesionist? Aş paria pe a doua variantă. Cea sportivă, ca să zicem aşa. Deşi nu arăta deloc a sportiv acolo, în ring, ci mai degrabă a balerin practicant de figuri marţiale. Dar Badea este personaj mediatic, stăpân pe publicul lui fidel de antenişti. Ba chiar şi de haştagişti care au seri în care le vine cheful să se autoflageleze. Ce nevoie mai avea să se transforme în ţinta miştourilor, el care miştocăreşte pe toată lumea? Plonjonul în penibil a fost posibil graţie doar egolatriei. Ambiţiei lui de a demonstra…

Edi cel banat de Zuckerberg!!??
Ce? De exemplu, că se bate parte-n parte cu un bătăuş de profesie. Iar Edi Tedi i-a servit o lecţie. Nu de viaţă, de gang. Edi Tedi, la rându-i un produs al vremurilor noastre, se prezintă drept multiplu medaliat al nu ştiu câtor concursuri naţionale şi internaţionale, posesor a nenumărate centuri de tot felul de culori, de la negru la curcubeu, şi, mai nou, victimă a cenzurii lui Mark Zuckerberg de la Facebook, care nu îi mai suportă celebritatea. Pe bune?!

În loc de o concluzie obosită. Ştiaţi că România are sute de copii campioni mondiali la diferite discipline ale artelor marţiale? La toate categoriile de vârstă. Probabil că nu există bloc în România fără un copil campion mondial. Vi se pare o chestie serioasă? Vi se pare kickboxing-ul o disciplină pentru puştiul dumneavoastră, una care i-ar stimula dezvoltarea armonioasă, fizică şi psihică? Dacă da, merităm din plin aceste bătăi din mall-uri sau parcări vopsite în evenimente sportive.