Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Aceeași Simona, alt Darren

Am înregistrat pasiunea unor cititori pentru numere și cifre. Legitimă, sportul nu este doar poezie, este și matematică pură. Haideți atunci să navigăm un pic prin meandrele concretului. Statistica minunată, dar inutilă Simona Halep, 27 de ani, actual număr 2 […]

...

Ousmane, Bârsane! 

Noaptea minții. Sau viscolul neuronilor. Nici măcar. Dacă ești arbitru din primul eșalon, unul cu experiență, care își afișează fuleul, fizicul de macho de cartier… … și conduci un meci în Liga 1 din România și nu iei nicio sancțiune […]

...

Poftiţi la ouăle lui Simeone!

Un gest controversat. Ori, şi mai la modă, un derapaj. Aşa se spune acum. Ce a făcut Diego Simeone în văzul a peste 70.000 de spectatori şi milioane de telespectatori nu este un gest controversat, nici un derapaj sau o […]

...

„I-aţi văzut picioarele?”

Eugenie Bouchard, cunoştinţă veche. Pentru noi, dar mai ales pentru Simona Halep. Şi pentru Alexandra Dulgheru, pe care răsfăţata Bouchard refuza să o salute la un meci de Fed Cup Canada-România. Când Eugenie se transforma în Genie În momentul semifinalei […]

...

Tânărul Dinamovist

În 2013, Dinamo se lepăda de acţionariatul stufos şi sulfuros, intrând în epoca Negoiţă. Austeritate financiară. Apoi, insolvenţă. Pe urmă ieşire din insolvenţă, din nou austeritate. Şi New Dinamo. Sintagma Tânărul Dinamovist reînvia. Clubul din Ştefan cel Mare urma să […]

...

Despărţirea de Andy

Ce fantezie mai e şi asta să fi ţinut cu Murray atunci când îi aveai disponibili pe Roger şi pe Nole, şi pe Rafa?

Permalink to Despărţirea de Andy
luni, 14 ianuarie 2019, 6:07

Retragerea unui mare sportiv se poate consuma în mai multe feluri. În triumf sau în uitare vecină cu indiferenţa. În tristeţe apăsătoare, cuplată cu emoţie grea. Cunoscând personajul, a lui Andy Murray nu avea cum să fie altfel decât tristă şi emoţionantă. Din fericire, nu şi melodramatică. Scoţianul a fost zgârcit cu lacrimile la ultimul meci disputat la Melbourne.

Cantitatea sau calitatea?
Destui se vor întreba dacă Murray chiar a fost un mare campion. Ba nu, au convingerea că nu a fost. Discuţia are sens fiindcă trebuie să înţelegem ce defineşte un sportiv emblematic. Cantitatea de turnee câştigate sau impactul pe care personajul respectiv l-a avut asupra disciplinei în care a evoluat? Trofeele din vitrină sau bucuria/frustrarea pe care a procurat-o publicului cu jocul său? Vedeţi că toate sunt strâns legate. Titluri, charismă, influenţă profesională, atingere la public.

„Doar” 3
Dacă numărăm titlurile de Grand Slam, se putea mai bine. „Doar” 3, conform standardelor noastre foarte înalte de multipli câştigători pe la Roland Garros sau pe la Flushing Meadows. Aiurea, nici măcar în jocurile pe calculator! Andy a triumfat de două ori la Wimbledon şi o dată la US Open. Trebuie adăugate la palmares un Turneu al Campionilor, 14 titluri Masters şi două medalii olimpice de aur. Şi o Cupă Davis. Cine găseşte cu cale să zâmbească superior pe tema aurului olimpic al lui Murray, considerându-l un soi de surogat de Grand Slam, să se uite cât şi-a dorit Federer să câştige un aur olimpic. Pe care deocamdată nu l-a luat.

Un hobby ciudat
Nu mi-am ascuns niciodată simpatia pentru Andy Murray. La pachet cu ironiile decurgând de aici. Prietenii mai mult sau mai puţin pasionaţi de tenis au interpretat-o ca pe o fantezie. O ciudăţenie, dacă nu chiar o dovadă de inocenţă soră bună cu ignoranţa. Am contraatacat, aşa cum reuşea Andy în zilele lui de glorie. O, da, este atât de uşor să ţii cu Federer! Sau cu Djokovici, sau cu Nadal. Adevăratul exerciţiu de admiraţie nu se face pe modele perfecte atât de prizate la noi. Din câte îmi dau seama, Murray are puţini suporteri în România. Noi, popor de învingători înnăscuţi, ca americanii, ne plecăm în doar în faţa perfecţiunii implacabile.

Un meci cât o carieră
Murray a fost învins de Bautista Agut în 5 seturi. Previzibil, pentru că după operaţia de la şold nu s-a restabilit complet. A fost probabil ultima lui apariţie la Melbourne, unde a pierdut de-a lungul timpului nu mai puţin de 5 finale. 4 la Djokovici, una la Federer. Un fătălău!, vor exclama învingătorii de meserie. Aşa e, toţi fătălăii ajung în finale de Grand Slam. Câţi ar avea forţa mentală să o ia mereu de la capăt nu se întreabă aproape nimeni.

Întâlnirea cu Bautista Agut a rezumat cumva întreaga carieră a dublului câştigător de la Wimbledon. Vulnerabil emoţional, ros de suferinţă fizică, dar cu momente de sclipire în joc greu accesibile unui jucător de rând. Îndemânare, imaginaţie, joc variat. Priviţi-i scurtele, slaisul cu efect exterior! Loburile liftate, reverul în lungul liniei. Apoi pasajele de apatie, de dispariţie din joc. Apoi căderea.

Când britanic, când scoţian
La final, Andy şi-a cenzurat emoţia. Mesajele filmate ale colegilor şi colegelor din circuit puteau declanşa o baie de lacrimi. Simpatică, Wozniacki i-a propus un loc de muncă în echipa ei. Călătoria evocată de bunul lui prieten Novak Djokovici, începută pe când amândoi aveau 12 ani şi rupeau rachete, este pe sfârşite pentru Andy. Probabil la Wimbledon va fi punctul terminus. Acasă. Nu mereu. „Când câştig, sunt britanic, când pierd, sunt scoţian”, spunea cu umor Murray. Acum este doar un mare sportiv care şi-a anunţat retragerea.

Unii dintre noi, puţini, îi vor simţi lipsa. Pe alţii îi va durea în cot.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Danny (14 comentarii)  •  14 ianuarie 2019, 19:18

Andy are un respect urias in UK. Mi-as dori ca Simona sa lase ceva in urma. Nu ca ar datora ceva cuiva, doar asa din dorinta de a se folosi pozitiv de pozitia ei. Nu este Murray talentat ca si cei enumerati dar prin ceea ce a facut pentru tenis sigur e la acelasi nivel. Faptul ca noi suntem ‘invingatorii’ arata cata intoleranta exista in Ro.

Itzu (6 comentarii)  •  14 ianuarie 2019, 19:28

Bre Geambașule, da' să știi că îmi place cum le zici de la o vreme.

Andrei F (511 comentarii)  •  14 ianuarie 2019, 19:54

De ce o fi mai de soi suferinta lui Murray fata de suferinta Simonei...?Vad ca pe GSP acum chiar se apasa in ,,contul,,lui Halep...Probabil ca asta este stilul de a incuraja un compatriot....Oare britanicii sau macar scotienii fac si ei caz cu sondaje negative la adresa lui Murray?

Dumi (2 comentarii)  •  14 ianuarie 2019, 19:57

E foarte mică observație (a technicality), dar Federer are în palmares aurul olimpic ... la dublu (Beijing 2008, împreună cu Stan “The Man” Wawrinka)

MZM (134 comentarii)  •  14 ianuarie 2019, 21:42

Nu mi-a placut niciodata Murray, o spun cu parere de rau. Nu stiu de ce! Poate pentru disimularile lui (menite sa adoarma vigilenta adversarilor?), cand parea distrus, epuizat, terminat fizic, cu barba in piept si picioarele incapabile sa-l mai sustina. Ca, apoi, deodata sa se transforme in balaurul cu 7 capete si sa-si nauceasca adversarul. Oricum, a fost un mare campion! Iar replica aceia plina de umor era o ironie la adresa ziaristilor englezi si, corect, suna asa: Pentru ziaristii de la Londra, cand castig, sunt britanic, cand pierd, sunt scotian!

cuz (10 comentarii)  •  14 ianuarie 2019, 22:10

Cand andy a castigat wimbeldon imi aduc aminte ca erau stiri pe bbc cu, copii care se antrenau la academii noi si voiau sa fie ca el. In ziare aparea "scott" andy murry s au britt depindea de ziar. Eu eram in scotia si el era britanic nu scotian. de asta prefer sa zic, Marea britanie si nu anglia. Go andy !

Filbert (62 comentarii)  •  14 ianuarie 2019, 23:40

Nu in cot ci in...sold...;)

Ghitza (18 comentarii)  •  15 ianuarie 2019, 9:54

:(( cica prea scurt comentariul... pai nu?

Durden (238 comentarii)  •  15 ianuarie 2019, 10:02

Nu inteleg de ce te certi mereu cu cineva in articolele tale. Daca nu iti place publicul pt care scrii, de ce nu te reprofilezi?

gio (24 comentarii)  •  15 ianuarie 2019, 13:16

Mie mi-a placut, am fost fanul lui!

Comentează