Porumbelul războiului

Neliniştea lui Hagi este terapeutică. Şi pentru el, şi pentru noi. Supărările lui, care uneori ni se par caraghioase, vin din dragoste de fotbal

Prea mare dragostea asta, ar şicana unii. Poate, la Gică totul tinde la superlativ. Dorinţa de a câştiga, voinţa de a demonstra că proiectul lui este cel mai bun şi singurul viabil. Peste toate, ideea că el arată calea, drumul spre lumină.

Metamorfoza
Asta până la meciul cu FCSB sau Steaua. Când ceva se rupe, când jocul acela frumos ţesut şi combinativ se deşiră ciudat şi lasă locul unor numere personale dezlânate. Aşa a fost şi luni seară, la Piteşti, când Coman, Tănase şi ceilalţi au câştigat lejer, 2-0. Mai uşor decât o arată scorul. Metamorfoza a fost completă şi a răsturnat percepţia. Posesia şi pericolul nu au fost furnizate de Viitorul, clasica genului şi formaţia pe val, ci exact de echipa criticată de propriul patron că nu arată ca o echipă.

Temă de cercetare
Palmaresul întâlnirilor directe FCSB-Viitorul sau Viitorul-FCSB a trecut demult din subiect de analiză fotbalistică în temă de cercetare extra-fotbalistică. 22 de partide, 16 victorii ale roş-albaştrilor, golaveraj 46-18. Microbiştii ştiu că mergem pe un drum bătătorit. Simetria matematică a rezultatelor ne transportă dincolo de coincidenţe. Da, au fost destule momente în care Viitorul şi-a însuşit cu o naturaleţe dezarmantă postura de subordonată a FCSB-ului. Însuşi spiritul tânăr al acestei formaţii clădite pentru a sfida ierarhii a fost contrazis.

Relaţii comerciale?
Din nou ciudat, nici măcar episodul conflictului prilejuit de titlul de campioană câştigat de Viitorul în 2017 şi contestat de Becali în toate tribunalele fotbalului nu a alterat relaţiile dintre cele două cluburi. Transferurile dinspre Viitorul spre FCSB au curs mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Simple relaţii comerciale, ni se va atrage atenţia. Pragmatism, afaceri, chestii pe care nu le pricep neofiţii. Chiar că nu le pricepem. În special ţinând cont de profilul psiho-somatic, ca să zicem aşa, al personajului Gheorghe Hagi. Cum să crezi că un om atât de orgolios poate accepta asemenea compromisuri? Umilinţe, în fond.

Mai buni, mai inocenţi
Vrem să fim mai buni, mai puţin bănuitori. Şi nu doar fiindcă nu vrem să-l supărăm pe Moş Crăciun acum, înainte să ne aducă darurile. De aceea, să îl credem pe cel căruia îi datorăm atât de mult. Să îi ascultăm reacţia profund omenească. Până aici!, avertizează Hagi senior, cu năduful acela de multe ori productiv în planul performanţei. Până aici cu vânzarea! Vânzarea de jucători, desigur, ce aţi crezut? Nu îi ieşise porumbelul pe gură, deşi s-a comparat cu unul.

„Îmi doresc o echipă puternică, să mă bat la campionat. Nu mai pot să vin în faţa voastră şi să vă zic că vreau să rămân în Divizia A, când noi am câştigat campionatul acum doi ani. Am produs jucători foarte mulţi, dar nu mai pot să stau şi să mă bată jucătorii pe care i-am crescut eu. Vreau să fac eu echipă mare, să mă bat eu. Dacă nu, plec. De ce să mă bată? Toată ziua mă bat.”

Exemplară atitudine, dragă Gică! Aşteptăm cu nerăbdare play-off-ul, următoarele două meciuri. Demonstraţia este încă posibilă, căci punctele se înjumătăţesc după sezonul regulat, iar şansele la un nou titlu sunt intacte. Fără ironie, ne-am săturat şi noi să-l vedem pe Drăguş cum uită fotbalul în meciul cu FCSB şi după câteva luni vine la B. La Bucureşti, la Becali.