Pentru ei!

Suporterii români de la Brest şi de la Nancy s-au calificat deja în finală şi le aşteaptă acolo pe fete

Uite că nu plouă cu critici, aşa cum presimţiseră fetele. Deci telefoanele pot rămâne deschise, iar ziarele oricum necitite. Mai degrabă picură cu doine, specialitate românească. Doinim după această înfrângere în faţa Olandei la Europeanul de handbal feminin şi aşteptăm ca fetele să îşi revină. Ca de obicei, emoţional stăm excelent, în sensul că în loc de o privire lucidă asupra primei partide din grupa principală punem la bătaie tot arsenalul de sentimente. Dezamăgire, frustrare, nedumerire, speranţă.

Supramotivarea
Statistica ne ajută să înţelegem ce s-a întâmplat. Nu ne va dezvălui totuşi de ce Martin Ambros nu a ştiut să menţină temperatura echipei pe parcursul celor 3 zile de pauză dintre Brest şi Nancy. Influenţa profesională a antrenorului se cunoaşte şi în astfel de momente, când relaxarea nu trebuie substituită cu delăsarea. Tot domnul Martin Ambros era responsabil şi de motivarea temperată a elevelor sale înaintea ciocnirii cu Olanda. Supramotivarea pe care o puteai citi pe chipul Cristinei Neagu a acţionat ca o armă sinucigaşă. La fel a colegelor, a căror stare de spirit febrilă vizibilă la intonarea imnului numai a concentrare nu semăna. „Messi” al handbalului a înscris primul gol în minutul 15 al partidei. Uitase ea să arunce la poartă? Era frumoasa Wester de neînvins? Sau dorinţa excesivă de a obţine victoria, supralicitarea nervoasă acţionau ca un autoblocant?

Statistica nemiloasă
48% a fost procentajul de reuşită al echipei României la această înfrângere, 24-29, cu Olanda. 63% a fost al învingătoarelor. 5 goluri a marcat România de la linia de 9 metri, din 20 de aruncări la poartă. Olandezele au înscris dublu din tot atâtea încercări. Portarul Tess Wester a avut 42% reuşită la parade. Enorm un astfel de procentaj, dar realizat şi pe fondul unor aruncări care semănau a pase la portar. Buceschi şi Udriştoiu au strălucit la acest capitol, cu menţiunea că Eliza a terminat partida exact aşa cum trebuia să o înceapă şi cum arătase în grupa disputată în Bretania. Inspirată, precisă, curajoasă, rapidă.

Nimic despre accidentarea lui Groot
Rapid este cuvântul care a definit echipa. Echipa Olandei. Rapide în circulaţia mingii, rapide în decizii, în execuţii. Rapiditatea, nu pripeala, constituie esenţa unui joc care surprinde adversarul. Iar fetele noastre au fost surprinse de un adversar care îşi pierduse cel mai bun om încă din primele minute. Peste accidentarea lui Groot s-a aşternut o tăcere ciudată. Probabil că mulţi ştiu, dar pentru cei care nu ştiu, Groot este un fel de Neagu a Olandei. Ce am fi făcut noi dacă Neagu ieşea din joc după doar câteva acţiuni? Luam în braţe alibiul şi ne duceam la fund cu el. Olandezele nu au acceptat cadoul şi au jucat de parcă tocmai Groot le încurca să îşi desfăşoare combinaţiile.

Cadoul nepreţuit
Nu ştim ce va fi în meciurile cu Ungaria şi cu Spania, deşi cam toată lumea indică România favorită. Ştim altceva însă. Exceptând Franţa, ţară gazdă a competiţiei, România are cea mai activă, cea mai numeroasă şi, probabil, cea mai frumoasă galerie. Profesional, acesta nu este un argument pentru victorii. Uman, este un cadou nepreţuit. Acei oameni care te încurajează şi după o seară îngrozitoare merită altceva. Merită ca drăguţele noastre fete să lase deoparte supărări şi ranchiune. Şi mai ales acel „Pentru cine jucăm? Pentru noi!”. Pentru ei ar fi prea mult?