Cine sare la cap cu suedezii și cu norvegienii?

Asta ar fi prima întrebare care îi vine în minte suporterului român după tragerea la sorți. Și nu este deloc lipsită de sens

Spania, Suedia, Norvegia, Feroe, Malta. Asta au hotărât sorții. Pe drumul clișeelor, al nucilor mai mult sau mai puțin tari pe care gândeam că trebuie să le spargem sau în care urmează să ne rupem dinții, aceștia sunt adversarii care ne-au ieșit în cale. Primul impuls. Ne uităm în jur să vedem cine sare la cap cu suedezii și cu norvegienii. Este că nu prea suntem pregătiți? Asta ar fi o problemă care sare-n ochi după tragerea la sorți a grupelor preliminare pentru Euro 2020. Cu Spania lucrurile sunt mai simple. Neavând nicio șansă fotbalistică apelăm la Providență să îi marcheze pe Isco și pe Morata, pe Busquets și pe Rodrigo. În rest, încă avem liniștea să considerăm că Feroe și Malta nu ne pot da dureri de cap.

Lipsa de gabarit. Blestem sau neglijență?

Încă o dată. Cine sare la cap cu Berg și cu Guidetti? Cu Nordveit și cu King? Cine? Mitriță? Stanciu? Manea, Chipciu? Ei da, i-am ales special pe cei mai scunzi și nu am corelat posturile. Am neglijat voit că nu Mitriță și Stanciu sunt datori să facă marcaj la cornere masivilor nordici. Ideea rămâne însă. Ne confruntăm încă o dată cu tradiționala lipsă de gabarit a fotbalistului român. Sau altfel spus cu gabaritul superior al adversarilor. Iar acesta nu este un blestem, o defecțiune genetică a poporului român. Este o tradiție cultivată păcătos din generație în generație. Se caută frenetic mingicari, fentoși. De la copii și juniori, până la selecția de la loturile naționale, talia jucătorului este unul dintre ultimele criterii. Dacă este. Ăla săracu’ care a crescut mai înalt este considerat din start un mălai-mare netalentat.

Fotbalul nu-i atletism!

Uite că tragerea asta la sorți de la Dublin (desfășurată într-o atmosferă cu adevărat austeră față de alte evenimente ale genului) pune din nou gabaritul pe tapetul spaimelor noastre fotbalistice. Suedia și Norvegia au loturi cu media de înălțime peste 1,85 metri. Să ne temem de ciocnirea cu acești flăcăi voinici, hrăniți din copilărie cu cașcaval și cu somon afumat? Nu, spun în cor oamenii de meserie. Fotbalul nu este atletism, nu este nici canotaj, volei, baschet sau handbal. Fotbalul se joacă pe jos, la nivelul ierbii, ne atrage atenția Alex Chipciu, într-o intervenție cât se poate de realistă la DigiSport. Aceeași teorie este susținută și de Gică Craioveanu. Fotbalul, ne spun ei, este (și) altceva decât luptă, determinare, calități atletice. Fotbalul este despre tehnică, despre talent. Despre o atitudine curajoasă față de adversar.

Schimbarea de atitudine

Ne vom lămuri repede cum stăm, căci preliminariile pentru Euro 2020 încep în martie 2019. Peste 3 luni. Timp în care nu vom putea schimba nici criteriile de selecție, nici nucleul de jucători care formează naționala. Măcar să schimbăm gazonul de pe Arena Națională. Sănătos ar fi totuși a înceta a ne mai autoflagela, considerând că echipe ca Suedia și Norvegia sunt intangibile doar fiindcă vin din urne superioare. Poate că unul dintre câștigurile pe termen scurt ale naționalei antrenate de Cosmin Contra este chiar schimbarea perspectivei față de adversari. Indiferent de numele acestora. Există adversari valoroși, chiar de temut, nu balauri.

Un gând

Pe termen lung, cei care gândesc strategii pentru dezvoltarea fotbalului juvenil la federație n-ar fi rău să ia în serios și media de înălțime drept criteriu important de selecție. Nu discriminându-i pe cei mai mărunței, dar fără a-i persecuta pe cei înalți. Nu este o propunere. Este un gând de nespecialist. De ne-om de fotbal, care i-a văzut totuși la lucru pe Kempes, pe Rummenigge, pe Ian Rush, pe Van Basten, pe Gullit, pe Bergkamp, pe Vieri. Vi s-a părut că îi mușca mingea? Întreb, nu dau cu centimetrul.