Schimbarea

Asta nu ne propulsează într-o urnă superioară, dar ne face să nu ne mai fie jenă cu stilul naţionalei

Dincolo de aritmetica parşivă care a făcut mai multe victime printre oficialii federali şi printre jucători. Această campanie din Liga Naţiunilor trebuie tratată lucid. Mai puţine emoţii şi poale-n cap. Cu paradoxurile matematice ale acestei competiţii născute să tranziteze întâlnirile amicale în partide oficiale nu e bine să te pui. În afara calculelor care ne aruncă în urna a 4-a pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2020, există şi un mesaj fotbalistic.

A avut şi Daum rolul lui!
Că naţionala antrenată de Contra nu a pierdut niciun meci nu ar fi ceva excepţional. De multe ori egalul e un duşman mai rău decât înfrângerea. Că putea fi mai bine decât să fie cam rău, sofism infernal din care nu putem ieşi, ştiam. Ceva foarte important s-a câştigat totuşi în această campanie de rodaj a reprezentativei puse pe butuci de marele Christoph Daum. Ale cărui vrăji diavoleşti acţionează şi acum asupra multor microbişti români, care îl regretă. Aţi citit bine, îl regretă. Deşi mai avea niţel şi ne arunca în urna a 5-a!

Nonfotbalul aruncat peste bord
Cred că echipa naţională a României lui Contra joacă, în sfârşit, altceva. Fotbal, adică. Sau cel puţin asta îşi propune. Ceva esenţial diferit faţă de ce etalăm sistematic de mai mult de un deceniu încoace. Senzaţia este că ne-am îndurat şi am aruncat peste bord iubitul nostru antifotbal. Acel nonfotbal grefat pe un perfect nonstil care refuza însăşi esenţa acestui sport. Inclusiv naţionala calificată scremut la Euro 2016 ilustra fotbalul ofilit care alunga spectatorii şi, câteodată, reuşea să bage adversarii în ceaţă. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, trebuie să recunoaştem. Pârjoleam şi otrăveam teritoriul, cu asta ne ocupam. Cu asta ne îndeletniceam pe teren. Ideea de a învinge adversarul în luptă dreaptă ne era străină.

Gata cu falşii invalizi!
Nu că astăzi practicăm un fotbal scânteietor. Dar pasele lui Stanciu şi ruperile de ritm ale lui Chipciu, insistenţa lui Toşca şi echilibrul lui Anton, forţa oportunistă a lui Ţucudean şi constanţa aristocratică a lui Tătăruşanu, toate definesc altă filosofie de joc. Preţioşii ar numi-o altă paradigmă. Mingea circulă mai mult la firul ierbii, jucătorii privesc cu precădere spre poarta adversă, nu caută să-i dea pasă lui Tătă. Părem că vrem să intrăm în rândul lumii jucând cinstit, nu la mica ciupeală. Paradoxal, cu un selecţioner în cârje, am renunţat la rolul obositor de falşi invalizi. Să ne şi ţină!

Victimele drobului de sare
Iar pentru Contra vine de-abia acum adevăratul examen. Rezistă tentaţiei de a pleca la banii arabilor sau îşi continuă munca la naţională, care nu este nici ea chiar muncă patriotică? Că, fie vorba între noi, din mult cântata urnă a 3-a din care tocmai ce am picat nu ne vin adversari niscaiva balauri. Slovacia, Turcia, Irlandele, Scoţia, Norvegia, obsedanta Serbie, Finlanda, Bulgaria, Israel. Pe bune, chiar ne-am pierdut orice urmă de demnitate de plângem ca proştii din basmul cu drobul de sare?