De la Helmuth pentru Ionuţ

Ionuţ Radu atrage din nou atenţia. După secvenţe de eroism, momente de stupoare. Să fi devenit un tipar?

Hotărât lucru, portarul Genovei şi al naţionalei U21 este un personaj. Ce a fost de fapt? Greşeală de portar sau ghinion curat? O ieşire hazardată sau execuţie de maestru a lui Romagnoli? Faptul este că Milan a câştigat meciul în prelungiri după o minge boxată de Radu şi trimisă direct în poartă pe respingere de căpitanul rossonerilor, Alessio Romagnoli.

Apelul la competenţă

Înainte de impresiile ziaristului, opinia calificată a unui portar legendar, care ştia să iasă pe centrări. Vorbim despre şi cu Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla. Să ne amintim asta mereu, chiar dacă pe unii mai sensibili îi oboseşte. Au şi ei cumva dreptate, la câte Cupe ale campionilor a câştigat fotbalul românesc, ne cramponăm mereu de momentul Sevilla 1986. Să (re)devenim serioşi. Helmuth nu este genul de om care dă cu barda când îi soliciţi o părere, deşi mâinile lui mari i-ar permite-o. Deci, intrăm direct în subiect. Cred că ştia de ce l-am sunat de când a văzut de la cine este apelul.

„Ionuţ Radu are această problemă, la ieşirile pe centrări. Nu doar el, cei mai mulţi portari din lume o au. Uitaţi-vă, de exemplu, la De Gea, care este un mare portar! Altă ligă, alt nivel, aceleaşi dificultăţi. De aceea, cei mai mulţi goalkeeperi aleg să rămână pe linia porţii. Se bazează pe fundaşi şi pe faptul că reproşul va fi oricum mai mic decât în cazul unei ieşiri greşite. Vezi, tocmai asta apreciez la Radu, curajul. Cu riscul de a comite erori mari, care se văd mai rău decât la oricare alt jucător din echipă. Nu este prima dată când greşeşte asemănător. Mai are mult de lucru, dar sunt convins că dacă va şti să pună la punct unele lipsuri, va ajunge un mare portar.”

Gest de normalitate

Scurt şi la obiect. O analiză cu limpezimea cristalului. Ionuţ Radu ar trebui să fie flatat că Helmuth Duckadam crede în el. Într-o lume ideală, după ce va fi citit ce a spus acesta despre el (pentru că am aflat că citeşte, spre deosebire de alţii care îşi fac un titlu de glorie din ignoranţă), Radu l-ar suna pe Duckadam, i-ar mulţumi şi i-ar cere sfatul. Ar fi un gest de normalitate. Unul atât de normal încât nu ştiu alt portar român de după ’90 să o fi făcut-o. Dimpotrivă, ţin minte că Tătăruşanu s-a simţit foarte deranjat acum câţiva ani de nişte observaţii cât se poate de cuminţi ale actualului director de imagine de la FCSB.

Şi zbura cravata cât colo

Frumoasă imaginea din Gazzetta dello Sport care aminteşte despre „naufragiul lui Radu la o centrare banală de la mijlocul terenului”. Mai puţin poetic, Ivan Jurici, antrenorul genovezilor, care seamănă tulburător cu Robert de Niro, încearcă să îşi păstreze cumpătul, asta după ce la faza cu pricina şi-a aruncat cât colo cravata de la gât. Într-un fel sau altul, cam toată lumea se străduiește să îi transmită acelaşi mesaj tânărului portar român. Mai mult calm, mai multă luciditate. Spiritul de sacrificiu, tip kamikaze, nu este o mâncare cotidiană.

Ce gânduri are „De Niro”?

Supramotivarea dăunează, iar discursurile mobilizatoare merg aşa o dată, de două ori. Doar că lumea nu funcţionează în regim de eroi gen Batman, Spiderman sau Superman. Băiat inteligent, Ionuţ va înţelege toate astea. Etapa succesivă este punerea în practică. Şi poate că norocul lui Ionuţ Radu este că nici Marchetti, concurentul pe post, nu este un monument de siguranţă. Altfel, Jurici „De Niro” nu s-ar sfii să-l pună un pic la păstrare.