Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Ţiriac nostalgic. Nu e tare?

Finalist în trei rânduri al Cupei Davis, fostul tenismen ne arată că şi cei mai nemiloşi bogaţi au sensibilităţile lor

Permalink to Ţiriac nostalgic. Nu e tare?
vineri, 21 septembrie 2018, 5:12

Ion Ţiriac spune lucruri trăsnite. Dar el nu este un copil poznaş, ci un miliardar fruntaş. Ion Ţiriac susţine că noul format al Cupei Davis este o aberaţie şi afirmă că schimbarea nu are alt rol decât câştigul. „Se va juca pentru bani”, avertizează influentul om de afaceri. Cât de ciudat sună cuvintele acestea în gura lui Ţiriac!

Cleveland, Charlotte, Bucureşti
Salt înapoi în timp. România-SUA, finala Cupei Davis. Bucureşti, 1972. Ilie Năstase şi Ion Ţiriac sunt la a treia tentativă de cucerire a Salatierei de argint. Primele două încercări eşuate fuseseră pe pământ american. În 1969, la Cleveland, 5-0 pentru Arthur Ashe şi compania. Apoi, în 1971, la Charlotte, 3-2 în favoarea echipei al cărei lider devenise Stan Smith. Coşmarul lui Ilie. Scorul strâns al meciului de la Charlotte anunţa că se atinsese masa critică a unei victorii româneşti. Şi ce prilej mai bun putea fi decât o întâlnire cu trofeul pe masă la Bucureşti?

Ar fi fost prea frumos
Năstase era deja unul dintre cei mai buni jucători din lume şi tocmai câştigase ediţia din acel an a US Open. Iar Ţiriac (atenţie, numărul 8 la simplu în lume în 1968!!) era mai cu seamă un excelent dublist. Pe zgura arenei Progresul din Bucureşti, un Ilie suspect de apatic pierde primul meci contra marelui rival Stan Smith, dar este salvat de Ion Ţiriac care îl bate pe Tom Gorman. Ilie şi Ţiri, care nu îşi mai vorbeau şi erau certaţi la acea vreme, pierd surprinzător partida de dublu. Totul părea compromis. Chiar era. În ultima zi a întrecerii, Ţiriac luptă eroic, este învins însă în 5 seturi de acelaşi imperturbabil Stan Smith. Cupa Davis rămâne a americanilor, iar Ioan Chirilă scrie cartea „Ar fi fost prea frumos”.

Cupa în Kosmos
Înţelegeţi acum că Ion Ţiriac are o legătură sentimentală cu Cupa Davis. El, munte de pragmatism şi monument de cinism în afaceri, nu poate accepta senin modificarea formatului competiţiei. Ţiriac care a schimbat până şi culoarea zgurii din roşu în albastru la Madrid nu pricepe de ce se bagă în ciorba asta a tenisului un fotbalist, Gerard Pique. Fiindcă fundaşul Barcelonei cu fondul lui de investiţii, Kosmos, sunt iniţiatorii proiectului care va demara în 2019. 18 echipe (naţiuni) în sistem de grupe, primele 8 merg mai departe în meciuri eliminatorii. Totul pe parcursul a doar 7 zile, în acelaşi oraş.

Tenismenul deştept şi fotbalistul prost
Dinamism şi suspans, başca o reţetă financiară superioară. Pe asta mizează creatorii noului format. 118 ani de istorie aruncaţi la coş, acuză Ţiriac, care în stilul consacrat îl jigneşte pe Pique. „Am ajuns să iau lecţii de la un jucător de fotbal despre cum se face Cupa Davis!” (…). Şi plusează cu o glumă în contrapartidă, penaltyurile executate cu capul, nu cu piciorul. „N-a înţeles nimic (n. red, Pique), dar nu mă mir, e fotbalist”. Cu sau fără voia lui Ion Ţiriac, o dată în viaţă nostalgic şi el, ne despărţim de o competiţie care se năştea odată cu secolul XX. Aşteptăm alta, mai rapidă, mai bogată, în ton cu timpurile. Rămâne Salatiera doldora de dolari.

Noi, românii, vom fi spectatori neutri, fiindcă după înfrângerea în faţa Poloniei am confirmat că am ajuns în lumea a treia. Şi la tenis. Cu toate riscurile, aş fi tare curios să aud ce zice Ţiriac despre Copil sau despre Ungur. Sau, mai interesant, cum ar fi fost dacă el şi Ilie fondau o academie unde să crească nişte jucători mai acătării. Ar fi fost prea frumos.

Comentarii (27)Adaugă comentariu

cprneliu (43 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 18:14

La cum merg lucrurile se va ajunge să se pună bani în farfurie, pentru că nu va mai exista nimic de mâncare. Va fi poluare și bani. Asta e, sunt nostalgic, până și " frații petreuș" erau mai gustoși decât puii din plastic de acum.

lenroc (12 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 19:08

sătul până-n gât de elucubrațiile țiriacului. bunul simț nu cred că l-a caracterizat vreodată

Toader (116 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 20:54

Țiriac Ion/cetățenie=română/religie=mormon/naționalitate=?

Mihai (9 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 21:57

Cristian, ai dreptate. Eu unul m-aș uita la Cupa Davis într-un format de genul. Altfel, în afară de meciuri ale României de pe vremea lui Pavel și Voinea nu am văzut. O competiție decrepita și taraganata din care nu ții minte decât "România a pierdut barajul " sau "Spania a câștigat Cupa Davis". La Fed Cup e mult mai interesant cu "Nasty și britanicele", acolo să nu se schimbe nimic. 😀

Marcel (52 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 22:21

"Nastase Pierde Suspect la Stan Smith"... Era SINGURA data cind 'Nsty' (obraznicul / nesuferitul) ar fi putut si trebbuit sa faca ceva pentru Romania, pentru milioanele de sufete amarite care-l idolatrizau dar n-a facut-o pentru ca undeva se paria pe bani multi... Un Nenorocit, Un Vierme, o Scursura Umana care mai are si tupeul sa spuna ca Romania nu-si respecta valorile...

Urod (270 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 22:33

Da, o carte excelent scrisa de Ioan Chirila... As vrea sa poti scrie si tu despre cineva contemporan cu tine, dar vezi tu, nu prea ai de cine...!!!!... Probabil doar de Simona, dar ea, nu este produsul unui sistem, ea este podusul propriei dorinți... Tiriac are dreptate in ceea ce priveste Cupa Davis.. O intrecere pe parcursul a doar sapte zile, nu stiu cât succes va avea... Ca si Liga Natiunilor care mi se pare doar o,, Marie cu alta palarie "... Pentru mine vor ramane importante doar CE si CM... O intrebare... de ce ar trebui sa faca Tiriac sau Nastase o academie si sa nu faca Romania o academie...!?!... Sau statul este prea preocupat sa fure tot si sa nu construiasca nimic..!!!!!.. .. Va mai trebuie un prost si aici să bage banii, precum Hagi si pe urma sa-l mai luati la criticat.... Ce prosti au fost comunistii, mai bine nu construiau nimic că si așa se fura tot....!!!!... si tot pe capul lor cade vina...

Trump (3 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 22:36

Semn de bătrânețe.Dacă propunea el formatul ăsta...era genial.Așa Pique, vax...Țiriac ne obosește pe zgura albastră.

Jean-Paul (174 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 23:07

In 1968 inca nu era introdus sistemul clasamentului jucatorilor(de abia in august 1973 avea sa fie introdus) asa ca nu-mi dau seama pe ce baze a ajuns Tiriac sa fie al 8-lea la simplu. Puteti sa-mi indicati sursa? Tin sa va amintesc ca eram inca de pe atunci chibit de sport, adica citeam zilnic Sportul Popular(devenit mai tarziu Gazeta....), ba mai citeam din cand in cand si ziare si reviste de sport straine, aduse de diversi cunoscuti... Si acum ceva vorbe despre Tiriac: prea vrea sa aiba doar el dreptate, tot timpul si e foarte incrancenat atunci cand nu i se da dreptate, chiar daca nu e evident ca el ar avea dreptate. Sa fie asta o consecinta a caracterului sau infect? Sa fie, OARE, o infliuenta a mediului in care s-a invartit(militie & securitate)? Sau e vorba ca daca are bani el crede ca poate cumpara si adevarul? Cred ca asta ar fi explicatia cea mai plauzibila In orice caz nu mi-a placut niciodata, nici ca jucator nici ca om de afaceri. Dupa 1990 s-a imbogatit de N ori, facand afaceri cu statul roman, tzepuind en gross, fiindca cei de la guvernare au fost nu doar corupti ci si iresponsabili... Acum, s-a autodeclarat si autoproclamat drept mentorul Simonei Halep, asta doar dupa ce fata intrase in top 10, intrand ca musca in lapte peste antrenorii ei, dandu-se mai rotund decat este. Pentru mine, valoarea morala a lui Tiriac este invers proportionala cu valoarea averii sale... In rest, numai de bine

Argus (18 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 23:18

Ar fi fost frumos, daca nu s-ar fi omis ca..."Ar fi fost prea frumos", este titlul cartii regretatului scriitor si gazetar, Ioan Chirila, nu? Asa dar, un pic de atentie cand ne alegem "vorbele"....n-ar strica

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 0:47

Pai, daca citeai articolul vedeai ca nu s-a omis

di livio (158 comentarii)  •  21 septembrie 2018, 23:38

Tiriac are dreptu sa fie cum vrea el cind vine vorba de salatiera...ca o jucat vreo tri finale...poa sa fie chiar si nostalgic...da mai era un cititor nostalgic p-aici...isi amintea omu cu nostalgie de niste pui congelati alergati pe cimp de un mare jurnalist...sigur ca asta se intimpla tare damult, intr-o galaxie tare indepartata...no amu matale stersesi commentu lu omu ala care-si amintea cu nostalgie da puii de Crevedia...no asta nu-i bine domnule draga...no nu vine din engleza

pana eduard (3 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 0:45

critica cupa davis noul format , care seamana foarte mult cu campionatul mondial pe echipe, organizat ceva ani in urma de schutler si tiriac la dusseldorf. se supara pe pique ca a adus 3 miliarde de euro si acestia nu de la guvern...

Leopardu (20 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 1:09

@di livio: atat poate geambasu... sa il lasam sa isi poarte razboaiele si sa isi savureze razbunarile de om marunt si ros de frustrari... il credeam mai inteligent... dar na, ma nai insel si eu... ;)

Lucifer (18 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 3:49

Cupa Davis greu sa mai redevina vreodata ce-a fost...Nici in fotbal nu mai este ce'a fost....Franta e Algeria si alte tari,Elvetia e Albania,Belgia nici ei nu mai stiu cine sant....si exemplele pot continua si in atletism,alte sporturi....Atat timp cat nici jucatorii reprezentativi din tenis refuza sa joace pentru tara lor....Cupa Davis trebuia cumva reinvetata.....Cupa Davis de mult timp nu mai are valoare si nici interes....Uitati- va la Federer de cate ori a jucat sau a vrut sa joace pentru cupa davis....si altii mari ca si el.....Din pacate au ramas prea putine tari care au sau care mai au identitate pura....In majoritatea tarilor e Bablion,toate nationalitatile posibile....Si atat timp cat un popor,o natiune si=a pierdut identiatea.....nimic nu mai are valoare mare....Degeaba da din gura nenea Tiriac,dar de deja de zeci de ani Cupa Davis nu mai reprezinta mare smekerie....cum nici la feminin ,cupa confederatiei.....nu reprezinta absolut nimic....! Se incearca un nou format,cum se incearca si la fotbal....europa league....cupa campionilor...unde deja aproape 5 tari sant reprezentate in 4 echipe,multe dintre echipe care nu au luat campionatul de peste 30 de ani....cum e Liverpool,un exemplu....Si fara sa fie campioana,Liverpool a castigat o finala cu Milan,a pierdut alta finala tot cu Milan,si anul asta a jucat cu Real....

Bârgaoanu Dragoş (48 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 4:33

Grow up, Cristian!Ce academii să facă Năstase şi Țiriac???Pe unul nu-l duce capul, pe celălalt nu-l ajută bunul simț.Doi comunişti obraznici, lipsiți de educație şi ridicoli.Dacă nu era Adrian Năstase atât de corupt şi de fraier, Țiriac alerga şi acum cu fii-su prin tribunale şi după borişi beckeri uşor de prostit!Dacă spui lucrurilor pe nume, nu ştii să-ți apreciezi valorile şi nu eşti patriot!Dar ce fac valorile când le apreciezi??!!Unul maimuțăreşte uniforma armatei române, conduce pilit, se țigăneşte cu poliția rutieră ca o precupeață deşi omul a fost senator, apoi se însoară cu o fostă proxenetă şi deținută, iar celălalt îşi retrăieşte copilăria jucându-se de-a "rumânii" şi vardiştii pe la Balc, îşi scapă odrasla dintr-o afacere dubioasă cu droguri, se plimbă cu Loreta Motoreta, stă prin vila din Primăverii pe o chirie INDECENT de mică, cumpără şi vinde ceva firme, nimic legat de producție, creere de plus valoare, sau de locuri de muncă, o parazitează un pic pe Halep în încercarea jalnică de a pune mâna pe ceva teren de la BNR, mai vinde nişte maşini, mai face un turneu la Madrid care se lasă cu anchete prin primăria de acolo... şi cam atât...spune-mi şi mie o afacere de succes a lui Țiriac!!!La cât pozează el în guru al afacerilor(chiar dacă face frecvent dezacorduri dintre subiect şi predicat) ar fi trebuit să țină în spinare cel puțin 0, 5 % din pib-ul României.Cam asta este fața nefardată a celor două legende ale României...

noname (8 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 6:24

Am ajuns in lumea a 3-a la tenis???? Felicitari echipei Romaniei pentru promovare! Daca am fi si la fotbal in lumea a 3-a ar fi fabulos, dar cum Luxemburg e in lumea a 5-a si noi suntem sub ei, putem spune ca in lumea a 6-a la fotbal nu e rau, se poate si mai jos, poate chiar sub Lichenstain(vorba lui tata Puiu dupa sarutatul celor 1001 de icoane)!

constantin (241 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 9:05

Ţiriac a fost un controversat încă de atunci când juca tenis. Am citit şi eu destule despre acel meci de Cupă Davis de la Bucureşti. S-ar putea face filme. Tom Gorman, nu ştiu dacă mai trăieşte, dar şi trezit la două dimineaţa poate povesti meciul cu Ţiriac de la Bucureşti. Aşa ceva nu păţeşti de prea multe ori în viaţă... Dar şi Smith... El trimitea mingea în teren, arbitrul spunea că a fost afară. Ţiriac trimitea mingea afară, arbitrul spunea că a fost în teren... Şi nu este vorba despre arbitrul central, argentinianul, ci de arbitrii de linie care erau români. Ţiriac nu s-a dat în lături de la nimic. Americanii au câştigat şi...au fost luaţi de Securitate, că ar fi identificat nişte palestinieni prin zonă, mă rog, era prima competiţie internaţională după atacul palestinienilor de la Munchen, iar în echipa SUA erau doi evrei. Da, Ţiriac a fost şi este un controversat, dar nu sunt de acord că spune lucruri trăsnite. El singurul român bogat care are anvergură internaţională. Numai dacă îi trecem în revistă pe cei cu care merge la vânătoare si ne dăm seama cine este. Cum s-ar spune la mine la ţară: Unde taie lemne Ţiriac, alţii nu reuşesc să adune surcele... Şi asta pentru multă vreme de acum înainte. Întîi trebuie să iasă din puşcării şi după aceea ... dacă mai au timp. Mare noroc a avut Ţiriac pentru că nu a făcut primul milion de dolari în România. A mers în Vest, aşa cum procedează orice om responsabil. Da, Ţiriac este un om controversat şi uneori se înşală, parcă el a aspus că Nadal nu va ajunge niciodată tenismen de top? Este posibil să se înşele şi cu privire la Pique, nu contest, dar, în general, spune lucrurilor pe nume, fără teamă de opinia publică, de curentul majoritar. Pentru asta îl admir. Să spui că în România corupţia este la nivel de cârnat, atunci când Slujirea era medaliata planetei, pentru că lupta doar împotriva unora, la ore de maximă audienţă, trebuie să ai curaj. Am făcut din ţânţar armăsar. Trăim vremurile în care tocmai ce s-a spus în Parlamentul European că Bulgaria şi Croaţia nu pot intra în Schengen din cauza corupţiei din România? Bulgaria?! Asta am căutat, asta am găsit. Ţiriac este un personaj interesant, cel mai important om de afaceri din România, şi este păcat că nu vorbim mai mult cu el despre lume, în general, am afla lucruri utile. Poate că am afla şi cine suntem... Acum cât îl mai avem. Am spus că Ţiriac este controversat? Toţi oamenii de afaceri de calibrul său sunt controversaţi. Americani, francezi, nemţi, englezi. Aceşti "nebuni"care conduc lumea. Nu fac apologia hoţiei, dar nici nu vreau să confund Lumea cu altceva. N-a făcut o academie de tenis în România? N-a făcut, poate că i-a fost teamă. Trebuia să lucreze cu municipalitatea sau cu statul, cine-i garanta că primarul sau premierul de la un moment dat nu ar fi ajuns la ştirile de la ora 19,00 pentru că a fost prins cu nişte cârnaţi sau tobă în portbagaj, fără să deţină bon fiscal? Face afaceri la Madrid, la Budapesta, în Germania... Alte municipalităţi, alte state, alte Slujiri. Ştiu, Hagi a făcut o academie de fotbal, dar el este execepţia care confirmă regula. Care-i diferenţa dintre Spania şi România? Ce pedeapsă a primit G. Popescu? Dar Ronaldo?! Şi la ce sume? Despre ce vorbim? Dar nu intrăm în Schengen pentru că suntem corupţi. Mai ţinem şi Bulgaria pe loc... „Fiat justitia, pereat mundus!”, Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea! Asta aplicăm în România. O prostie! Dreptate a la Piso: Piso a condamnat la moarte un cetăţean pentru crimă. Când un centurion trebuia să execute pedeapsa, a apărut victima vie şi nevătămată. Centurionul a suspendat pedeapsa şi l-a anunţat pe Piso că nu a fost vorba de nicio crimă fiindcă presupusa victimă e în viaţă. Atunci, Piso a aplicat legea: i-a condamnat pe toţi trei la moarte. Pe cetăţeanul acuzat de crimă, pentru că exista o sentinţă definitivă şi irevocabilă, pe centruion, pentru că n-a executat sentinţa, iar pe presupusa victimă, pentru că din cauza lui au murit doi oameni nevinovaţi. Ne trezim şi noi din beţie? Cât mai este Ţiriac în viaţă şi poate construi o academie de tenis. Este bine cu Fiat justitia, dar fără să distrugem tot.

zorrozabal (151 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 9:43

@marcel De curand a fost o reluare-secvente-ale acelui meci din 1972 de la Bucuresti!Si se dadea si interviul cu Ilie Nastase,care la meci a fost scos din minti de galagia din tribune- si injura de mama focului "neamprostimea"!Ilie declara-dupa meci-"Tiriac poate ca se simte bine cu galeria, ca la fotbal!Eu sunt altfel"!

Mirrorman (4 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 10:01

Noi românii ne pricepem cel mai bine să administrăm banii care nu ne aparțin...ce- am face noi la academii din truda noastră,ce de campioni ar ieși din ochiul nostru format, cât de incoruptibili am fi noi când ne-ar ademeni fondurile de la stat s.a.m.d. Istoria va consemna ceea ce majoritatea deja cunoaștem: Țiriac și Năstase au jucat trei finale de Cupa Davis. Bine-n-nțeles că noi, care judecăm de ce curge apa la baie,vom spune că niciunul dintre ei nu ar trebui să aibă opinii,dar noi da,noi suntem importanți,noi am inventat bârfa...

ticbis (80 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 10:40

Mda... cred ca are si Tiriac dreptatea lui. Parerea mea e ca formatul Cupei Davis trebuia modificat fata de sistemul actual care lungea excesiv competitia si programa partidele in weekend-uri intre turneele majore ATP ce incepeau lunea urmatoare, ceea ce-i impiedica pe multi jucatori de top sa participe. Pe de alta parte insa, sistemul propus de Pique mi se pare fortat si cam nerealist. Sunt 18 echipe impartite in 3 grupe (12 echipe ce au obtinut calificarea in sesiunea din februarie, 4 echipe semifinaliste in sezonul anterior si 2 echipe ce vor primi wildcard-uri); cele 6 castigatoare plus cele mai bune doua locuri 2 vor juca fazele eliminatorii (sferturi, semifinale si finala); totul pe parcursul a 7 zile. Intalnirile vor avea 3 meciuri, doua de simplu si unul de dublu, in sistem cel mai bun din 3 seturi. In sistemul asta, se nasc urmatoarele probleme: 1. Tinand cont ca fiecare tara are de regula o "racheta nr 1" si o "racheta nr 2" la simplu, cine si cum va stabili cine cu cine joaca; "1 cu 2" si "2 cu 1", sau "1 cu 1" si "2 cu 2"? Ca nu e acelasi lucru! 2. Este aberant sa introduci intr-un concurs intertari WildCard! Pe ce criterii se vor acorda acestea? Cine le va decide? 3. Tinand cont ca, teoretic, un jucator joaca un singur meci pe zi, asta inseamna ca jucatorii echipei ce vor castiga trofeul sa joace de la inceput si pana la final cate un meci in fiecare zi dintre cele 7 ale turneului, fara nicio zi de pauza. Mi se pare cam exagerat, nici la GS-uri sau la Masters-uri nu se joaca in ritmul asta! 4. Fiind programat in luna noiembrie, obligatoriu acest turneu se va desfasura in sala. Asta presupune ca orasul organizator sa aibe astfel de sali, cel putin 3-4 sali pentru tenis. Din cate stiu eu, exista cateva orase ce pot indeplini conditia asta, majoritatea fiind in Europa, China si Rusia. Pe continentele Nord si Sud Americane sau prin Australia exista sali de sport mari si moderne, dar nu pentru tenis. Desigur, pot fi amenajate si pentru tenis la nevoie, dar cu eforturi financiare suplimentare. Spre exemplu, prima editie a acestui nou format de Cupa Davis este programata in noiembrie 2019 la Madrid (Spania) sau la Lille (Franta). 5. Un mare minus ar fi absenta suporterilor tarilor participante, cu exceptia celei organizatoare. Nu vad cati suportei din Australia, Statele Unite, Canada, Argentina, Serbia, Croatia, Bulgaria sau Brazilia ar face deplasarea la Madrid; vorbim, totusi, despre tenis si nu despre un turneu final de fotbal! Probabil, tribunele vor fi pline, reteta financiara asigurata, televiziunile si sponsorii vor plati bani grei, dar lipsa masiva a suporterilor tarilor participante va scadea mult din savoarea unei competitii intre tari. 6. Nu in ultimul rand, luna noiembrie in tenis inseamna sfarsit de sezon (dupa acesta ar mai fi in calendar doar Turneul Campionilor de la Londra); jucatorii sunt epuizati si fara prea mult chef, multi se gandesc la vacanta si la refacere, ceea ce risca sa transforme competitia intr-un fel de susanea amicala. In fine, cred ca trebuia oarecum schimbat sistemul din Cupa Davis, in special din punctul de vedere al calendarului acestuia, dar ceea ce se propune acum mi se pare prea fortat si in mod sigur va dilua mult din farmecul acestei intreceri istorice. Si ma refer aici in special la iubitorii de tenis. Asadar, in multe privinte, Tiriac are dreptate!

Leopardu (20 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 14:29

Il stergi si pe asta? :))

Șerban (66 comentarii)  •  22 septembrie 2018, 16:22

Din câte știu eu Ilie are fosta bază Voința. De vreo 4-5 ani a câștigat procesul cu niște neicanimeni ce se instalasera fraudulos acolo! Baza de sub Tâmpa n-am mai văzut-o de 2 ani. Era în păragină de vreo 5 ani, dar nu i se permitea lui Țiriac să o preia, nici cu bani, deși vis-a-vis are stadionul de atletism și-l ține deschis pentru toți brașovenii! Țiriac a făcut un sat de copii și a crescut acolo 30 de copii, iar la Noua a ridicat un Azil de bătrâni și l-a dat Primăriei Brașov, dar Țiriac nu suportă să fie jecmănit. Pe undeva este cam situație lui Becali Gh., care l-a un moment dat s-a trezit că-i singurul care dă bani, adică Dinamo și Rapid erau subvenționate ilegal și el plătea. De povestea cu baza Progresul ar trebui să vă amintiși și singur, că nu cred că doriți o „sponsorizare” pentru susținere.

mg (232 comentarii)  •  23 septembrie 2018, 11:17

..avem o dispută între doi oameni bogaţi. Unul e tânăr fotbalist, altul e un influent om de tenis, cu vastă experinenţă în sportul ăsta. Cine vi se pare mai calificat să-şi dea cu presupusul, când vine vorba de Cupa Davis ? Pique e calificat, poate, la tenis cu piciorul.. Admirăm Roland Garros-ul sau Wimbledon-ul tocmai pentru tradiţia pe care o reprezintă. Ce-a făcut omul pentru România ? Nu ştiu alt român care să fi cheltuit cât Ion Ţiriac pentru sportul din această ţară, dar recunoştinţa la noi e floare de colţ, iar Academia de tenis nu din vina lui a rămas un vis.. I-a sprijinit cineva să salveze Arenele BNR ? Pe vremea când Ilie Năstase şi Ion Ţiriac erau mari, o droaie de copii (printre care mă număram şi eu) s-au apucat de tenis (erau chiar lecţii susţinute de Ţiriac la tv, duminica). O fi mult, o fi puţin ?

Comentează