Christoph, oph, oph!

Povestea scurtului drum de la încredere la deziluzie. De la simpatie la sentimentul că eşti victima unei farse

Un an fără Christoph Daum. Subiectul poate fi tratat în note grave, cu accente inchizitoriale. Sau în cheie lejeră, cu umor. Dar cine mai are nevoie de umor? Aţi observat ce serioşi am devenit în ultima vreme. Să încercăm totuşi un amestec de nuanţe. Să vedem ce moştenire ne-a lăsat, ce ni s-a întâmplat în ultimele 365 de zile şi, mai ales, ce a făcut el în acest timp.

De la peşte la ciocolată
Ideea ar fi că noi, spre deosebire de el, (încă) avem serviciu. Mai mult, acum ziarul pe care îl facem nu mai este folosit la împachetat peştele, ci la ambalat ciocolată, dat fiind faptul că în prezent lucrăm pentru un trust elveţian de presă. Asta este o încercare de glumă pentru fanii lui. Ştiu că fostul selecţioner are încă mulţi admiratori printre români, nu ştiu foarte bine de ce. De fapt, ştiu. Din acelaşi motiv pentru care şi noi l-am înconjurat cu încredere şi cu speranţă atunci când a fost numit la echipa naţională a României. Ce putea fi mai tonic decât un selecţioner neamţ? A priori, el era plăsmuirea conceptului de lucru bine făcut.

Bornele eşecului
Rezultatele lui Daum şi crezul lui profesional, părerile unor oameni din fotbal şi ale unor jucători importanţi, plus un set de declaraţii rămase în memoria microbiştilor, totul a fost sintetizat de colegul Răzvan Luţac într-un material de două pagini de ziar. Două pagini faţă în faţă. Cât să împachetezi o ştiucă. Sau, dacă ai răbdare să citeşti şi nu ţi-e gândul la saramură, o radiografie a mandatului de 14 luni la naţionala României. Iată, aşadar, foarte pe scurt, câteva borne din traseul lui Daum ca selecţioner. Singura lui experienţă de acest fel din carieră.

România cu Daum la cârmă nu a reuşit nicio victorie în formulă 11 la 11. Cele 3 succese (dintr-un total de 13 meciuri, care au mai însemnat 5 înfrângeri şi 5 egaluri) au fost obţinute cu adversarul în inferioritate numerică – victoria de la Erevan, cea din amicalul cu Chile de la Bucureşti şi cea tot de la Bucureşti, la returul contra Armeniei.

4 partide fără gol marcat, încă o contraperformanţă marca Daum. Dintre acestea, 3 întâlniri au fost meciuri oficiale. Cu Kazahstan, cu Polonia şi cu Danemarca.

Cel mai slab debut, alt record al lui Daum. După primele 6 jocuri cu el selecţioner, România adunase o victorie, trei remize şi două înfrângeri.

Corolarul
Locul 4 la finalul grupei preliminare de calificare pentru Cupa Mondială din Rusia 2018. În spatele Poloniei, Danemarcei şi Muntenegrului. Acest ultim punct reprezintă corolarul activităţii germanului în România. Cine doreşte să interpreteze în notă pozitivă aceste contrarezultate este liber. Dar trăieşte într-o realitate virtuală. Probabil că în acest punct al imaginarului se întâlnesc Daum şi suporterii lui. Câţi or mai fi, mulţi sau puţini. Sigur, foarte vocali şi bătând monedă pe teoria presupuselor noastre resentimente xenofobe, în antiteză cu deschiderea dumnealor euro-atlantică.

Mai român decât românii!?
Încă o dată pentru amnezici, imediat după instalare Daum a fost întâmpinat cu simpatie. Cu mici excepţii, inclusiv de reticenta clasă a oamenilor de fotbal. Presa îl prezenta drept un meseriaş destoinic, tip şcolit la cele mai prestigioase academii şi trăit în stratosfera celui mai prizat sport al planetei. Nu lipseau decât rezultatele. Şi un stil care să ne scoată din preistoricul „focul la ei!”. Problema este că rezultatele nu au apărut. Nici schimbarea de stil. În contrapartidă, au proliferat metode corporatiste răsuflate de team building, declaraţii caraghios-ţâfnoase („uneori mă simt mai român decât voi!”) ori senzaţia transformată în certitudine mai apoi că nu cunoaşte fondul de jucători, că nu găseşte calea să comunice cu fotbalistul român. Nu prin golăneală, cum ar fi unii dispuşi să răstălmăcească. Prin adaptarea la specificitatea acestuia, exploatându-i calităţile şi aplatizându-i defectele.

Ce a compromis
Nu rămâne nimic bun în urma lui Daum? Ba da, debutul confirmat ulterior al lui Răzvan Marin. Şi încercarea de a împrospăta lotul cu alţi jucători tineri, cum ar fi Rotariu şi Nedelcu. Puţin, foarte puţin. Ce este cel mai rău, eşecul lui Daum la naţionala României pare să fi compromis sine die şi întreprinderea selecţionerului străin. Daum a fost un selecţioner slab nu din cauză că era străin, ci pentru că a arătat că este străin de misiunea care i-a fost încredinţată.

Christoph Daum este în continuare şomer la un an de la despărţirea de România, unde câştiga 40.000 de euro lunar. Net. Dacă Internet, cum ar zice Hagi, poate îşi găsea ceva. Că nu i-o fi pus o vorbă rea Gazeta la Bayern! Sau te pomeneşti că peştele de la cap se-mpute?