Nebunul și discriminatul

Deşi s-a făcut de râs la Cupa Mondială, Germania ne propune două personaje-cheie zilele acestea. Julian Nagelsmann şi Mesut Ozil

Conform criteriilor fotbalului contemporan, Julian Nagelsmann trebuie internat de urgenţă la nebuni. Nu înainte de a i se fi pus şi cămaşa de forţă, pentru că este un tip periculos pentru societate. Pentru semeni. În schimb, Mesut Ozil merită o medalie. Pentru demnitate, pentru spiritul civic. Angela Merkel şi Recep Erdogan stau deja la coadă cu decoraţiile în mâini.

Întrebarea

Cine este, dom’le, Julian Nagelsmann ăsta pe care vreţi să-l băgaţi în ospiciu? Păi, simplu. Un tip care a jucat fotbal doar un pic mai mult decât mine şi decât tine, cititorule. Din cauza unor accidentări repetate la genunchi, Julian a fost obligat să se retragă din activitatea competiţională pe când avea doar 19 ani şi evoluase numai la tineretul lui Munchen 1860 şi Augsburg. După ce s-a lăsat de fotbal, tânărul a urmat cursuri de business şi de ştiinţă a sportului, apoi a revenit la Augsburg, unde s-a apucat de antrenorat. În momentul de faţă, o pregăteşte pe Hoffenheim, una dintre revelaţii în Bundesliga. La 31 de ani de-abia împliniţi, Nagelsmann este unul dintre cei mai promiţători antrenori germani. Şi foarte la modă.

Declaraţia

Bine, bine, veţi spune, dar toate astea nu sunt motive de internare. Dimpotrivă. Sigur că nu, până mai ieri omul nu se transformase în pacient. Ofertat de Real Madrid, pe bune, verificat!, Nagelsmann a refuzat politicos, apoi a produs următoarea declaraţie.

„Cine şi-ar închide telefonul dacă te caută Madridul? Nu există FC Univers şi nici club mai mare ca Real. Oferta a venit însă prea devreme. Am 31 de ani, o poziţie confortabilă şi familiei i-ar fi fost greu să se mute acum. Voi mai avea ocazia să ajung la un club de top în cazul în care cariera va evolua rezonabil. Problema societaţii noastre e tendinţa de maximizare. Să fii mai ţipător ca vecinul, să ai cea mai tare maşină, cel mai gras cont în bancă, cea mai mare casă. Eu nu mă încadrez aici”.

Agentul provocator

Înţelegeţi de ce gluma că antrenorul lui Hoffenheim ar trebui internat la nebuni. Există din fericire astfel de oameni. Încă mai există, înainte să ne smintim cu toţii. Pentru lumea fotbalului Nagelsmann este un eretic. Religia interesului material care domneşte în fotbal nu are nevoie de indivizi care sfidează Evanghelia cash-ului. În lumea care alege banul şi numai banul invocând familia, Nagelsmann este un agent provocator. Un anarhist, un terorist.

El, în schimb, aduce în discuţie familia tocmai pentru a justifica de ce rămâne la Hoffenheim. La un club mic, într-un univers ordonat, liniştit şi străin de excese. Julian Nagelsmann îşi permite luxul să observe şi să înţeleagă că nu contul în bancă şi maşina cea mai tare sunt cele mai importante lucruri în viaţă. Ha! Ha, ha, ha! Spune-i asta lui Reghe. Lui Oli, lui Şumi. Şi hai să ridicăm niţel ştacheta. Spune-i asta lui Capello, lui Lippi, lui Eriksson. Sau lui Jurgen Klopp, conaţionalul lui Nagelsmann.

Iar observaţia cu „tendinţa de maximizare” a societăţii contemporane probabil că ar merita un simpozion la care să participe filosofi, sociologi şi antropologi.

Cel care merită medalie

La Mesut Ozil lucrurile sunt mai simple. El face pe discriminatul, iar doamna cancelar Merkel, ea însăşi o multiplă campioană a corectitudinii politice, se prinde în horă. Şi ne recomandă să fim respectuoşi cu supărarea stimatului fotbalist care s-a retras de la naţionala Germaniei. Jawohl! Chipurile persecutat de opinia publică şi de presă din cauză că s-a fotografiat cu preşedintele turc Erdogan, Ozil se declară dezgustat şi mâhnit peste limita suportabilului. Jucătorul lui Arsenal îşi interpretează rolul de discriminat cu ceva mai mult talent şi sigur cu mai multă pasiune decât a făcut-o pentru cvadrupla campioană mondială în Rusia.

Ce zice „Haaretz”

Are el ceva contestatari, dar majoritatea germanilor, dresaţi de 70 de ani să se culpabilizeze, îi cântă în strună. Şi când colo, cine strică povestea ţesută cu atâta trudă? Cine compromite apropiata decernare a medaliei? Fix un cotidian din Israel. „Haaretz” titrează sub semnătura editorialistuluilui Uzi Dann: „Decizia lui Ozil de a părăsi naţionala Germaniei este o victorie pentru rasiştii din lumea întreagă”.

Aha! Deci s-ar putea să fie taman pe dos decât îşi închipuiau Mesut şi adepţii lui. Şi nu e o medalie, ci o tinchea legată de piciorul fotbalistului. Piciorul de bază sau cel de urcat în Merţan? Că doar n-o avea vreun Opel ca Nagelsmann.