Lecţia spaniolă

Demiterea lui Julen Lopetegui poate fi un îndreptar pentru conducătorii fotbalului de pretutindeni. Râdeţi, cine are nevoie de morală?

Pentru că este căldură mare, mon cher, ne adăpăm din nemuritorul Caragiale. „Trădare să fie, dar să ştim şi noi!” au strigat cu mânie capitalistă nemuritorii Farfuridi şi Brînzovenescu în „O scrisoare pierdută”. La prima vedere, ceva similar a făcut şi preşedintele federaţiei de la Madrid, Luis Rubiales (foto), atunci când l-a demis pe selecţionerul Julen Lopetegui. Cu doar două zile înaintea meciului Spaniei contra Portugaliei. Deunăzi, Lopetegui semnase pe ascuns un contract cu Real Madrid.

Urmaşul lui Villar

Luis Rubiales este succesorul lui Angel Maria Villar la şefia fotbalului spaniol. Nu trebuie să fii un mare cunoscător pentru a şti cine este şi ce a însemnat Villar în fotbalul iberic, european şi mondial. Pe scurt, pentru cei care totuşi nu sunt în temă, să spunem că Villar, ani buni şi vicepreşedinte al UEFA, era un fel de Naşu’ la cub. De unde prietenia lui cu Naşu’ cel veritabil, de la Bucureşti, alături de care sărbătorea eternitatea în fotbal.

Prăbuşirea cu zgomot a lui Villar, deloc un angel, iar o Marie nici pe departe, s-a produs în 2017, la scurt timp după căderea lui Sepp Blatter şi a lui Michel Platini. Un fleac pentru Villar, nişte deturnări de fonduri care au dus la arestarea lui. Pentru scurt timp, fiindcă nu poţi încarcera un om care şi-a dedicat viaţa fotbalului.

„Federaţia nu putea face altceva”

Vom afla peste timp cine este cu adevărat mai tânărul urmaş al lui Villar. Deocamdată, Luis Rubiales, 40 de ani, fost fotbalist modest pe la Alicante şi Levante, a făcut gestul corect. L-a îndepărtat din funcţia de selecţioner pe omul care semnase contractul cu Real Madrid în săptămâna de debut a Cupei Mondiale. Exemplară promptitudinea reacţiei lui Rubiales.

„Îi mulţumim lui Julen pentru tot. Este responsabil de prezenţa noastră în Rusia, dar ne vedem obligaţi să-l demitem. Trebuie să dăm un mesaj clar pentru toţi cei care lucrează la federaţie. (…) Lopetegui este un antrenor de top, dar ne vedem obligaţi să luăm această decizie. Federaţia nu putea face altceva. Nu am ales noi ceea ce se întâmplă acum. Selecţionerul nu poate face astfel de lucruri.”

Sunt lucuri mai importante decât să câştigi?

Mesajul lui Rubiales poate fi un îndreptar. În particular, pentru conducătorii din fotbalul de pretutindeni, dar nu numai. Decizia lui, posibil contraproductivă pentru „La Roja”, una dintre candidatele la titlul mondial, vine într-un moment şi într-o lume ale compromisului. Vă daţi seama cum sună în urechile unora fraza lui Rubiales „Este foarte important să câştigăm, dar sunt lucruri mai importante”? Vă spun imediat cum sună. A certificat de nebunie. Ce vrea şi ăsta, dom’le? Ce vrea să ne demonstreze? Că are principii, că are morală? El nu ştie că în fotbal guvernează legea interesului, a mâinii murdare care spală o mână şi mai murdară?

Apoi vine argumentaţia clasică în astfel de situaţii. Teoria care ar trebui să îţi închidă definitiv gura. O ştiţi, dar „se” merită amintită. Că Lopetegui, săracu’, trebuia să se gândească la el şi la viitorul familiei. Alesese cu inima să-şi prelungească angajamentul cu federaţia, dar burtica nu i-a dat pace. Şi a semnat cu Real Madrid. Atât doar că foamea era aşa mare că n-a mai avut răbdare să aştepte finalul Cupei Mondiale.

Familia mai presus de orice. Chiar decât adevărul

Asemănarea cu fapte şi evenimente din fotbalul românesc nu este deloc întâmplătoare. Sigur că a-l compara acum pe Daniel Isăilă cu Julen Lopetegui este exagerat. Poate chiar caraghios. Dar de ce să ne gândim doar la Isăilă şi nu la Dan Petrescu? Şi la alţii ca el, care pun familia mai presus decât orice. Asta te scoate din minţi, că după ce te mint te mai iau şi de prost!

Federaţia spaniolă s-a mişcat repede. Rămâne de văzut dacă şi bine. Fernando Hierro este succesorul lui Julen Lopetegui. Fostul mijlocaş la închidere al Realului şi al naţionalei spaniole a fost un fotbalist incomparabil mai mare decât Lopetegui, dar nu are un trecut solid de antrenor. Că tot suntem la ora similitudinilor, Hierro e, hai s-o zicem, un fel de Fane Iovan al spaniolilor. Vom vedea până unde ajunge Iovan al lor cu Spania la Cupa Mondială. Devine interesant acest Mondial înainte să înceapă.