Grand Slam cu obsesia!
Cu suferință, dar din nou cu stil și cu clasă de mare campioană
Din nou privirea aceea înnegurată. Simți că este încordată. De ce? Nu este ea favorita? Ba da, tocmai din cauza asta. Povara statutului de favorit apasă greu. La naiba, iar vedem filmul ăsta? Loviturile Simonei nu au nici lungime, nici viață în ele. Încearcă să își plimbe adversara, să pună presiune pe ea. Unde este exbuberanța din meciul contra Muguruzei, unde este acel recital ofensiv? Poate a fost înghțit de dorința prea mare, de emoție.
Sloane joacă exact așa cum nu ne dorim noi. Dar cum se așteptau unii dintre noi. Mai realiști, nu mai puțin patrioți. Americanca absoarbe forța mingilor Simonei și răspunde cu o precizie dezarmantă. Atunci când alege să joace cros, o face scurt, nu îi oferă Simonei ocazia să folosească lungul de linie. Sloane are în continuare atitudinea unui om care face ceva important, fără să fie apăsată de importanța momentului. Primul set se încheie logic cu 6-3 în favoarea jucătoarei mai bune, mai liniștite, mai mobile. Mai bune. Deocamdată.
Trebuie să se întâmple ceva. Aceasta nu este Simona, chiar dacă în fața ei este Sloane în versiunea ideală. Setul doi începe rău pentru noi, 2-0 pentru americancă. Încet, tenisul Simonei capătă contur, greșelile se răresc, lungimea loviturilor caută linia de fund a terenului. Iar adversara are și ea îndoieli, care se traduc în 9 mingi câștigate de liderul mondial din 10 disputate. Scorul pledează de asemenea pentru revenire. 3-2, apoi 4-2 pentru Simona.
A fost o iluzie? La 4-4, iar cade cerul pe noi. Simona pare că se taie, Sloane revine cu siguranța ei tăcută, aproape bestială. Cumva, Simona găsește forța să o oblige pe Sloane să greșească. Meciul nu are o calitate formidabilă, are dramatism. Iar asta înseamnă set decisiv, fiindcă jucătoarea noastră egalează după un 6-4 muncit.
Da, acum a intrat în meci! Cu suferință, dar a intrat. Sloane simte și se clatină. Mâna este mai rigidă, privirea începe să semene cu a Simonei din primul set. Avem imaginea în oglindă a începutului partidei. Dar este o oglindă care ne arată chipul hotărât al Simonei. Cu fiecare schimb de mingi crește prăpastia care o desparte pe americancă de Simona. 1-0, 2-0, 3-0. Sfârșitul de meci aduce și tenisul frumos. De fapt, Simona este autoarea renașterii meciului. Și-a învins teama, îndoilelile, frustrările, durerea. A învins neîncrderea noastră.
Dar gustul victoriei este doar pentru ea. Timid, noi putem doar să îi mulțumim.