Cimitirul de elefanţi
Vreţi să aflaţi cum ne privesc patronii? Este suficient să îi daţi cuvântul lui Ioan Niculae de la Astra. Cu sonor şi cu titraj

După ce a descărcat câteva camioane de fotbalişti la FCSB, după ce a îndeplinit planul la export cu Lung junior şi cu Găman, după ce a avut grijă să-şi alunge fostul antrenor şi să-l vândă pe Alex Ioniţă la CFR, patronul Astrei s-a uitat în ogradă şi nu a văzut decât nişte găini plouate. Şi un antrenor neascultător, care tocmai a demisionat. Cum să nu fii indignat?
Demonstraţia Viitorului
Desfăşurat în umbra marilor dueluri, vorba vine, dintre Craiova şi CFR, apoi FCSB-Poli Iaşi, meciul Astra-Viitorul nu anunţa nimic deosebit. Sau „mai deosebit” ori „mai special” cum ne place în ultima vreme să schilodim limba română. Dar noi suntem microbişti, nu lingvişti, deci vrem să îmbogăţim fotbalul cu fapte demne de viitorime. Iar viitorimea Viitorului şi-a făcut din nou datoria, ceea ce tradus în joc înseamnă o prestaţie solidă şi tinerească totodată.
Victoria campioanei en titre, 2-0 la Giurgiu în faţa campioanei de acum două ediţii, confirmă că echipa lui Hagi continuă să propună fotbal şi să producă jucători interesanţi. Sau în ordine inversă. Reconfortantă şi impresia că Ianis începe să îşi găsească un stil personal de exprimare, alături de Băluţă, de Drăguş şi de acest surprinzător Ghiţă.
Ţinta patronului
Spectacolul de dincolo de meci a fost asigurat încă o dată de domnul Ioan Niculae, atoatestăpânitorul clubului transplantat de la Ploieşti la Giurgiu. Cum altfel? Acesta este rolul patronilor noştri din fotbal, să întreţină atmosfera după ultimul fluier al arbitrului. Ţintele sunt clasice, indiferent de numele patronului: arbitrul sau propriii fotbalişti.
Cum „centralul” Marcel Bârsan nu a comis nicio eroare semnificativă, împotriva a ceea ce încerca destul de peltic să ne convingă Florentin Matei, în bătaia puştii redutabilului vânător de elefanţi rămâneau jucătorii şi antrenorul Astrei. Priviţi ei înşişi ca nişte elefanţi care nu mai sunt buni nici măcar să recuperezi fildeşul din colţii lor prea tociţi.
Preţ şi dispreţ
Tiradele domnului Niculae au în primul rând nevoie de titraj din limba română în limba română, dicţia nefiind punctul său forte. Veţi fi de acord însă că nu cu dicţie faci banii, ci cu spirit antreprenorial ilustrat în relaţia cu Statul-vacă de muls. Nu ar trebui totuşi să ne mirăm că un proprietar de club se comportă ca un stăpân de plantaţie de bumbac cu culegătorii acestuia. Mai ales că nu este prima oară când astralofagul din Giurgiu îşi jigneşte angajaţii de la fotbal. Despre ceilalţi din firmă nu ne pronunţăm, poate sunt trataţi cu demnitatea cuvenită oricărei persoane care încearcă să îşi câştige existenţa muncind cinstit. Recurenţa procedeului folosit de Ioan Niculae, stil la care apelează cotidian Gigi Becali, este o mostră a dispreţului bogatului faţă de sărăntoc. A patronului sau angajatorului faţă de salariat sau lefegiu. Fotbalul are calitatea că asigură scena şi publicul pentru aceste reprezentaţii cu putere de generalizare.
„De când există Astra nu am văzut o adunătură formată din 11 jucători care să fie mai slabă! Domnul Edi Iordănescu nu este în pericol, pe el nu îl dă nimeni afară, se dă singur afară fiindcă nu vorbeşte cu nimeni, nici măcar cu secunzii lui”.
Demisie. Onoare sau trădare?
Uite că Edi a ieşit din adunătură la mai puţin de o jumătate de zi de la declaraţiile lui Niculae! Nu este un act de eroism, dar este singura ripostă civilizată pe care un om normal o poate opune cinismului patronal. Am bănuiala că Edi, cel care a reciclat în timp-record o formaţie decimată, reuşind să o ducă în play-off, are altă viziune legată de dialogurile cu patronul. Să-i salutăm decizia cu valoare de simbol, pentru că gesturile de demnitate sunt rare. Şi sigur că domnul fost patron al lui Iordănescu junior va interpreta demisia ca un act de trădare, dacă nu ca o dezertare, demnă de o Curte Marţială.
De aceea este greu de crezut că după exempul acesta de verticalitate, Edi Iordănescu ar râvni la postul de antrenor al FCSB-ului. Unde îl aşteaptă un patron care mână oile cu mătura, după ce a scăpat de unul care împuşcă elefanţii.