Gras şi frumos

Parcă suntem la box. Din nou în actualitate problema greutăţii lui Alibec. Din fericire, cântarul nu minte aşa cum o fac cei din lumea fotbalului

Se trăieşte bine în Liga 1! Asta conform înţelepciunii populare. „Gras şi frumos”, poate unii dintre noi mai cunosc dictonul care definea cu invidie traiul îmbelşugat al unora. Zicală care astăzi pare o glumă. Aşa pare şi faptul că un fotbalist activ se prezintă la pregătirile echipei lui cu 95 de kilograme. În viu.

Imens!
Nu vorbim despre un fotbalist anonim din liga judeţeană. Doamnelor şi domnilor, microbişti şi microbiste, fotbalistul se numeşte Denis Alibec, iar formaţia la care ar trebui să joace, să rupă norii şi porţile adverse este FCSB, fostă Steaua. Imaginea cu Alibec alergând alături de coechipierii mai sfrijiţi este şocantă, aşa că exclamaţia vine în succesiune logică: este imens! Burta se profilează compromiţător pe sub bluza de trening, dar, stimat public cititor degrabă iertător de fotbalişti cu o brumă de talent, veştile din cantonament sunt bune. Din ce în ce mai bune. Denis trage de el, aleargă, face foamea, nu mai mănâncă decât două-trei ciocolate pe zi, bea cola doar ca să se hidrateze şi aşa, din privaţiune în privaţiune, băiatul nostru va ajunge în curând la mult visata cotă 90. 90 de kile la 1,87 metri. Ura!

Abdomene, abdomene
Păi, nu e tot mult? Nu, dom’le, că are masă musculară mare. Aşa ni se spune şi suntem priviţi cu reproş, ca nişte ignoranţi în ale nutriţiei. Puţini totuşi au curajul să spună cum stau lucrurile. Florin Bratu aminteşte cum a fost pus la regim de turcii de la Galatasaray pe când avea 79 de kilograme. 79 la aceeaşi înălţime cu a lui Alibec, 1,87. Trebuia să ajungă Bratu la 77 de kilograme ca să aibă greutatea optimă. Ilie Dumitrescu, fan al exerciţiilor de abdomen, îi recomandă grăsuţului atacant fecesebist 1.000. Una mie abdomene pe zi contra ţesut adipos. Cine a făcut şi 100 de abdomene zilnic îşi dă seama ce ar însemna 1.000. Nu doar o înmulţire cu zece! Dar obsedanta problemă a greutăţii lui Alibec alături cu eterna pubalgie (despre care, ca prin minune, nu se mai vorbeşte nimic acum!) ascund altceva. Imensa ipocrizie care domneşte peste lumea fotbalului, de la vlădică până la opincă.

Ce prostii a mai făcut copilul de 27 de ani?
Din cauza acestei ipocrizii cu metastaze a ajuns Alibec un caz. Alibec, fotbalistul român al anului 2016, vă mai amintiţi? Cocoloşit, bibilit, răzgâiat, mângâiat pe creştet în loc să… În loc să ce? Nu să fie bătut cu biciul în piaţa mare, liniştiţi-vă!, dar să i se comunice clar cum stau lucrurile. Ce greutate trebuie să aibă, cât trebuie să se antreneze, ce trebuie să facă în timpul liber şi ce nu, care sunt raporturile cu antrenorul, cu managerul, cu coechipierii, cu suporterii. Înconjurată de minciună şi de o toleranţă bolnăvicioasă, o fire conflictuală nu are nevoie de mai mult. Şumudică şi foştii colegi de la Astra continuă să vorbească despre el ca despre un copil sensibil, deşi la 27 de ani „copilul” e mai aproape de pragul celor 30 de ani decât de copilărie. La fiecare pocinog făcut de Alibec se găseşte cineva să-i ia apărarea şi să dea explicaţii de cele mai multe ori aiuritoare. Una dintre ultimele. Când ai lui jucau în prag de iarnă ultima etapă, decisivă pentru a rămâne în plasa CFR-ului, el a plecat la munte cu pretenarii. Ca să arate că nu şi-a uitat echipa, a postat pe Facebook o poză cu el şi gaşca, el purtând ochelari de schi. Dar doar ca butaforie, el nu era acolo să schieze. Ei nu, pe bune?

O poză
Certat cu Dică şi cu Mihai Stoica, luat în colimator de patron, gras şi nervos, Alibec a ajuns o povară pentru FCSB. Becali apelează la o ultimă tentativă să îl pună pe picioare şi să îl vândă. Să scoată pe el măcar cât a plătit la transfer, plus cheltuiala cu mâncarea. Trist final. Sau poate că nu este finalul. Hai să-i mai dăm o şansă!, ştiţi refrenul. Există pe net o poză cu Alibec acum 10 ani în tricoul lui Inter Milano, alături de Javier Zanetti şi alţi mari fotbalişti nerazzurri. Acea poză spune totul. Despre ce putea fi şi ce a ajuns Denis Alibec. Restul sunt kilograme excedentare şi obrăznicie. Şi bineînţeles că acum urmează să ne certe mămica. Şi pretenarii. Să te ţii! Sau să te „ţi-i”, cum ar scrie ei.