O, Caroline!

Există o vorbă proastă în sport, să ştii să pierzi. Sper că nu asta va auzi Simona de la Darren Cahill după dezastrul cu Wozniacki

Nu trebuie să ştii să pierzi, de-abia atunci eşti rătăcit ca sportiv, când te familiarizezi cu înfrângerea. Dacă nu suferi când eşti învins, dacă te împaci uşor cu eşecul, mergi pe un drum înfundat. Trebuie să ştii altceva însă. Să accepţi că într-o zi adversarul a fost mai bun decât tine. Miercuri după-amiază, Caroline a jucat mai bine decât Simona Halep. Mult mai bine. Cred că Simona a înţeles asta.

Caroline, sora de arme a Simonei
Următorul pas este să ne explicăm. De ce s-a întâmplat astfel? De ce daneza a dominat cap-coadă meciul pe care l-a câştigat cu zdrobitorul 6-0, 6-2? Posibile răspunsuri. Pentru că a greşit mai puţin şi a rezistat în schimburi mereu o minge în plus. Wozniacki a servit precis şi tare, nu doar la procentaj. Wozniacki a alergat mult, a trimis tot ce se putea înapoi peste fileu. Şi ce nu se putea. Dar toate lucrurile astea le ştiam. Şi faptul că Wozniacki nu are nicio lovitură excepţională. Este o truditoare care îşi urmează neabătut planul de joc trasat de tăticul Piotr. Aşa a ajuns şi numărul 1 mondial acum câţiva ani. Fără să câştige niciun Grand Slam, la fel ca Simona. Caroline Wozniacki a fost şi va rămâne o adversară incomodă pentru Simona Halep tocmai pentru că are un stil asemănător. Nu identic.

Darren, învăţăm şi noi ceva?
Problema este că Simona nu a avut antidot pentru parcursul de regularitate al danezei. Un contra plan. Antidotul vine uneori din instinct, dar de regulă izvorăşte din strategia antrenorului. Sau din colaborarea cu acesta. Sigur îmi voi atrage alte ironii de la exegeţii acestei complicate discipline sportive, rămân totuşi la părerea că Darren Cahill lucrează la alibi cu Simona Halep. Tehnic vorbind, nu există îmbunătăţiri. Scurtele lipsesc în continuare cu desăvârşire, voleul rămâne o execuţie de coşmar, slaisul o armă folosită mult prea rar. Nici tactic nu simţi influenţa antrenorului în aproape nimic din ce întreprinde Simona pe teren. Izbeşte absenţa unui program. A unei lecţii asimilate creator, nu mecanic. Faptul că numărul 1 mondial la zi al ierarhiei WTA nu reuşeşte să schimbe ritmul jocului în funcţie de provocarea apărută în timpul unei partide care curge defavorabil ţine ori de un deficit de comunicare cu Darren ori pur şi simplu de o lipsă de soluţii a acestuia. Altfel, o penurie de soluţii împachetată în vorbe care sună seducător pe timpul scurtelor sesiuni de coaching din pauze.

Cum va arăta cu Svitolina?
Ştiu prea bine că Darren i-a antrenat pe Lleyton Hewitt şi pe Andre Agassi, cunosc şi cu ce rezultate, dar cu Simona Halep este altceva. Este un alt fel de om şi pe deasupra este şi fată. Bineînţeles că ultima afirmaţie va fi pusă în capul listei de misoginism. Dacă vom accepta totuşi că Simona este un om dificil, de multe ori necooperant, şi nu numai pentru că este femeie, deci mai capricioasă decât un băiat, putem avansa. Cred că Simona a ajuns numărul 1 mondial exploatându-şi la maximum calităţile, iar rolul lui Cahill a fost acela de catalizator al unui motor oricum puternic. Asta nu ajunge însă în momente cruciale. Finale de Grand Slam, Turneul Campioanelor. Să mă înşel eu şi să vedem cea mai bună versiune a Simonei contra Svitolinei. O Simona concentrată, nu nerăbdătoare. O Simona care rezistă în raliuri, cu răbdare, cu luciditate. Cu curaj, nu cu ţâfnă.

Pericolul cel mai mare vine dinspre calcule. Asta e, în lipsa unei victorii, apelăm la aritmetică. Da, Simona Halep se poate califica în anumite împrejurări şi dacă pierde întâlnirea cu Svitolina. Şi da, tenisul nu este deloc aritmetică, deşi pune mintea la contribuţie mai mult decât orice alt sport. Şi pentru că totul încă se joacă, cine ne opreşte să ne închipuim o finală Halep-Wozniacki? Teoretic este posibil. Să vedem dacă nu ne ucide practica.