Hanca, las-o pe Salma Hayek!

Mijlocaşul dinamovist încearcă să iasă din tunel apelând la o metodă prizată intens. Discursurile motivaţionale. Există însă şi lucruri mai profunde

Se poartă discursurile motivaţionale. Şi hashtagurile, aşa se numesc acum depăşitele devize. De exemplu „Nu renunţa niciodată!”. Sau „Ia-o pas cu pas!”. La ele a apelat dinamovistul Sergiu Hanca, aflat într-un moment mai cenuşiu al carierei lui, atunci când a distribuit pe Facebook un discurs al Salmei Hayek. Pe parcursul căruia celebra actriţă mexicană îi încurajează pe oameni să îşi urmeze obiectivele în viaţă, chiar dacă fac greşeli.

Nu doar muşchii

Ultimul lucru pe care aş vrea să-l înţelegem este că mi-am propus să râd de Sergiu Hanca. Sau să îl ironizez. Mai ales că am aflat o mulţime de lucruri frumoase despre el de la destui oameni „din fenomen”, dar care nu îi sunt nici impresari, nici avocaţi din oficiu. Ştiu că Sergiu este un om serios, preocupat de meseria lui, cu tot ce decurge de aici. Dietă controlată atent, pregătire psihologică personalizată împreună cu persoane calificate, seriozitate maximă la antrenamente, dăruire constantă în jocuri. Hanca încearcă să iasă din tunel şi altfel decât punându-şi muşchii în mişcare, iar asta este de aplaudat.

Mai bine Frida!

Nu râd de Sergiu Hanca şi nu îmi permit să îi dau sfaturi, că treaba asta cu sfaturile e semn de bătrâneţe. Dar i-aş atrage atenţia că sursele de inspiraţie pentru o motivare suplimentară pot fi căutate mai aproape de noi, nu tocmai la Hollywood. O prefer pe Salma Hayek în ipostaza de actriţă excepţională decât în postura de îndrumător spiritual. Banalităţi de genul «Da, am greşit, iar mâine e o nouă zi. Anul viitor va fi un an nou. E greşeala mea, nu a voastră. Le veţi face şi voi pe ale voastre” nu-l vor metamorfoza pe Hanca într-un fotbalist fără cusur. În schimb, „Frida” rămâne o capodoperă, şi ca realizare de ansamblu, şi datorită interpretării ei, iar vizionarea unui astfel de film mi se pare infinit mai productivă intelectual decât hashtaguri din puţurile gândirii facebookiste.

Metoda Penu

Ziceam să căutăm mai aproape dacă tot explorăm veritabilele surse de inspiraţie şi forţa modelelor. De aceea i-aş recomanda lui Sergiu să descopere personajul Cornel Penu. Sunt subiectiv, bineînţeles, fiindcă tocmai am lansat o carte împreună cu fostul mare handbalist, dublu campion mondial. Apropo, şi el, Penu, dinamovist de asemenea. Ce spune portarul de legendă al naţionalei României acolo, în carte? Păi, lucruri ceva mai profunde decât scumpa noastră Salma Hayek. Şi mai la obiect, cu legătură nemijlocită cu sportul de mare performanţă.

„Foloseam aşa-numitul antrenament psihoton-autogen. Parcursesem cărţi ale şcolii franceze de psihologie, în special Jean Piaget. Dar nu citeam în seara dinaintea unei partide importante, nu trebuia să îmi obosesc ochii. Acuitatea vizuală este capitală, mai ales dacă ai, ca mine, o imagerie de ordine vizuală în minte. Reuşeam să mă relaxez gândindu-mă la ceva plăcut, dar la un singur lucru. De exemplu, un trandafir roz. Şi atât. Intram într-o stare în care corpul era luat în stăpânire de creier. Ajungeam astfel să stăpânesc mişcarea fiecărui muşchi în parte, iar starea asta mă ducea la relaxare totală. Atunci de-abia adormeam profund.”

Netul, religia îndoielnică

Ei, nu vi se pare că este un pic altceva ce spune Penu prin comparaţie cu îndemnurile-clişeu pe care le găsim pe net? Valabil pentru noi, toţi: ar fi nemaipomenit dacă nu am mai ridica la rang de religie informaţiile pe care ni le-a furnizează motoarele de căutare, oricât de folositoare ar fi ele! Şi spre deosebire de droaia de lăudători ipocriţi, eu, dragă Sergiu, nu cred că ţi-ai fi atins, nu se ştie cum, nivelul maxim în sezonul trecut, iar ce vedem acum este, de fapt, nivelul tău obişnuit. Altfel, în măsura în care te interesează, îţi pot dărui cartea „Penu. A apăra. A câştiga. A trăi”, la care am avut privilegiul să contribui şi eu. Te asigur, nu e deloc pierdere de timp să afli cum gândeşte unul dintre cei mai mari sportivi ai lumii.