Infiltratul
Ce ar fi înţeles un străin din ultima partidă a FCSB-ului înainte de deplasarea la Beer Sheva

Sunt un oficial al clubului Hapoel Beer Sheva. Din motive pe care nu le detaliez, prefer să îmi păstrez anonimatul. Să admitem că în paralel mai desfăşor şi alte activităţi. Ajunge să vă spun că sunt un om de fotbal israelian cu oarecare vechime în câmpul muncii. Mă rog, în deşertul acesteia. Ştiţi, noi locuim chiar în deşertul Negev, unde când bate vântul îţi bagă o tonă de nisip în balcon. Întrebaţi-l pe Hoban, că a jucat la noi. Dar cultivăm portocale pe care vi le vindem şi vouă. Cu banii pe care îi luăm pe portocale venim să jucăm la cazinou la voi, la Bucureşti.
Scenariul diabolic
Dar să nu mă îndepărtez de subiect. Am fost trimis la Bucureşti să studiez adversarul, la ultimul meci dinaintea deplasării la Beer-Sheva. Adversarul, adică FCSB. Unii îi zic în continuare Steaua, motiv pentru care sunt uşor confuz. Este doar unul din motivele din cauza căruia mă regăsesc în starea asta. Foarte pe scurt, cred că sunt victima unui scenariu diabolic. Mare minune să nu fie opera specialiştilor noştri, în comunicare să zicem, că oamenii se ocupă şi cu exportul pentru un ban în plus. De unde bănuiala asta cu scenariul? Pentru că Steaua/FCSB nu a jucat nimic la Voluntari. Mai ales în prima repriză. Cea mai de succes echipă din România a expediat primele şuturi spre poartă în minutul 49. Budescu şi Alibec. Să ştiţi că mi-am notat, că sunt un tip meticulos. E clar, au făcut-o special ca eu să nu înţeleg nimic. Au aflat că am venit să-i spionez şi au luat-o la propriu. Iar asta este o mare prostie în sine. Cine a mai văzut spion israelian? Doar cei care se uită la filmele de la Hollywood. Ha, ha, măi, făcute tot de ai noştri!
Să vedem partea plină a paharului!
Bineînţeles, am remarcat reprezentaţia lui Alibec. Frumoasă, chiar un pic exagerată. Nu era totuşi nevoie să le strice mobilierul oamenilor din Voluntari ca să mă convingeţi că este un jucător cu personalitate. Hai, puţină interiorizare nu strică! Dar pricep că fotbaliştii voştri au o relaţie specială cu termopanele, ştiu ce a făcut şi Tamaş. Drăguţul, joacă acum la noi, în Israel, la Haifa. Mă rog, nu prea joacă. Dar e un băiat de nota zece. Şi înţelept. Ştiţi ce mi-a şoptit odată, după o noapte mai lungă? Să vedem partea plină a paharului! Minunat! Iar deviez de la subiect. A, da, Alibec. Poate stă rău cu nervii. Sau e o problemă de lipsă de educaţie. Nimeni nu discută chestia asta la voi, sunteţi tare pudici. Sau ipocriţi?
Pubalgie sau fandacsie?
Să vă explic de ce mi se pare aşa, că nu sunteţi deloc sinceri. Am observat că la emisiunile de specialitate vorbiţi mult, foarte mult. Și toată lumea analizează cazul Alibec ca pe unul strict fotbalistic. Se despică firul în patru. Pubalgie, fandacsie, cum îşi iroseşte el energia făcând muncă de mijlocaş, motiv pentru care îşi pierde forţa şi limpezimea în faţa porţii adverse. Ce calităţi are – apropo, nu l-am văzut lovind niciodată mingea cu capul, îmi închipui că şi asta era parte tot din scenariul drăcesc -, ce băiat sensibil este. Nimeni nu spune că e mereu în pericol să fie eliminat din cauza protestelor faţă de arbitri, că îşi tratează coechipierii ca pe nişte servitori, că îşi sfidează antrenorul, că jigneşte publicul prin atitudinea lui. Ciudat, aşa o fi la voi. Am mai auzit una bună de tot, cică băiatul aşteaptă să facă pasul la o echipă mare, de-aia este aşa anxios. Ca o bombă cu ceas. La noi eşti anxios când chiar ai de dezamorsat o bombă cu ceas. Știți ce, dacă făcea Alibec armata la noi un an, acum aveați un mare fotbalist! Așa, aveți un caz cu Lamborghini în garaj.
Ce să înţelegi după Voluntari
Nu ştiu ce să le spun acasă. Dacă n-a jucat teatru, Alibec nu ar fi o problemă. Patronul echipei FCSB a dat asigurări că îl pedepseşte şi că Alibec va avea ocazia să rupă banca de acum încolo, nu termopanele lui Dan Leasă. Hai să vedem, voi, creştinii, iertaţi cam repede. Dar bănuiesc că echipa va juca mai bine fără el, iar la Beer Sheva nu cred că veţi expedia primele şuturi spre poartă în minutul 50. Asta ar fi trebui să înţeleg eu din scurta excursie în România. Că Steaua este o echipă cu jucători buni, care joacă prost. Dar nu cumpăr ce aţi încercat să îmi vindeţi, aici sunteţi pe teritoriul meu. Mazel tov, însă mai aveţi de lucru!