Mediocri? Nu, jenanţi!

Încă o prestație leșinată, încă un meci care a chinuit ochiul suporterului. Și încă o calificare ratată după un experiment nereușit care a durat 2 ani. Nume de cod "Neamțul". Cod, adică pește

Stadionul din Podgorica nu este o catedrală a fotbalului. Arată ca o arenă de provincie dintr-un oraş cu formaţie de Liga a 2-a din România. Naţionala Muntenegrului nu este altceva decât o echipă ambiţioasă, cu câţiva fotbalişti căliţi în campionate puternice din Occident. Savici, Jovetici sau Marusici sunt exemplele cele mai la îndemână. Dar echipa României ce este? Cum este? Prea multe valori individuale nu avem. Este o formaţie ambiţioasă? Poate pragmatică, speculativă? Sau, în lipsa unor jucători de calibru, ne salvează îndelung invocata forţă a grupului? O recunoaşteţi în vreuna dintre aceste ipostaze?

La Pogorica a rulat o variantă a filmului de acum 3 zile, de la Bucureşti. Cu rezultatul final pe dos. 0-1. Şi cu unele ajustări totuşi. Parcă mai multă disciplină. Mai multă grijă faţă de posesie, atâta câtă era. Moţi a arătat mai sigur decât Toşca alături de Chiricheş, pe care l-a şi salvat în câteva situaţii. Numai că Toşca a arătat la fel de rău ca fundaş stânga după cum arătase ca stoper. Nici pe flancul drept nu a fost linişte, o mulţime din acţiunile lui Jovetici plecând de lângă Chiricheş şi continuând pe lângă Benzar. Căruia trebuie să îi recunoaştem o însuşire certă: calitatea centrărilor.

Maxim a dat câteva pase care miroseau a verticalizare, dar în esenţă a rămas acelaşi tip superficial, redutabil doar la vânătoarea de pipiţe. Andone s-a zbătut ca peştele scos din acvariul numit La Liga. Găman nu a fost o catastrofă în postura de mijlocaş la închidere, dar nici nu a făcut lucruri deosebite. La fel Răzvan Marin, care s-a molipsit parcă şi el de rutina care seamănă a rugină a celor cu state vechi sub tricolor. Intrările lui Stanciu şi Băluţă nu au înviorat decât rubrica „schimbări” a cronicilor live, iar golul lui Jovetici, din nou marcat prost de Chiricheş, a pus punct uneia dintre cele mai ruşinoase campanii de calificare din istoria naţionalei române. România a decăzut de la condiţia de naţională harnică şi disciplinată, eficientă, dar deloc spectaculoasă, la aceea de echipă mediocră, pe spatele căreia adversarele cu aspiraţii fac puncte şi chiar golaveraj.

Despre previzibila demisie a lui Christoph Daum, pe care l-au curăţat nu articolele insignifiante ale ziarului bun de împachetat produsele piscicole, vom mai avea ocazia să discutăm. Şi nu atât despre eşecul profesional absolut al neamţului, greu de anticipat la începutul mandatului chiar de cei mai aprigi adversari ai FRF, cât despre cecurile în alb semnate de mulţi români care au văzut permanent în paşaportul german al lui Daum garanţia meseriei adevărate şi a probităţii morale. Doar că impostura nu are nici paşaport, nici cetăţenie, nici graniţe. Înţelegeţi, dragilor?