Postacul

În loc de avancronică la România-Armenia. Că tot n-o citea nimeni

Se poate discuta mult despre tactica lui Daum pentru meciurile cu Armenia şi cu Muntenegru. Dar pentru că oricum părerile noastre nu contează nici cât o adiere de vânt prin părul selecţionerului, vă propun un subiect tot mai la modă. Postacul. Cu precizarea că orice asemănare cu personaje şi evenimente reale nu este pur şi simplu întâmplătoare, ci căutată.

Cine este postacul?
Sau ce este el? Om? Robot? Extraterestru? Fiinţă în carne şi oase sau entitate virtuală? Subiectul merită atenţie. Măcar atâta câtă ne acordă ei nouă. Fiindcă, e bine să ştiţi, postacii nu se luptă cu oamenii de pe stradă. Postacii nu îşi exprimă opţiunile în Piaţa Victoriei sau la Cotroceni, la vedere. Ei lucrează în subteran. Ei sunt nişte mineri care vor exterminarea ziariştilor. Altfel decât cei din anii ’90. Bâtele lor sunt tastatura PC-ului şi zoaiele limbii române.

Până acum câţiva ani nu ştiam că există. Probabil că nici nu existau. Democratizarea internetului ni i-a turnat în cap. Cum aduce marea algele moarte la ţărm. Astfel, cu timpul, postacul a devenit o ocupaţie ca oricare alta. Neonorabilă, dar obişnuită. Ca grădinăritul sau brokeritul. Pentru a înţelege totuşi ce este postacul şi ce vrea el, trebuie să o luăm pe îndelete. Îl vom studia cu minuţiozitatea naturalistului care tocmai a descoperit o insectă necunoscută.

Identitatea postacului.
Postacul nu are identitate, el are nickname. Postacul nu are CNP, ci IP. Postacul are nickname-uri şi IP-uri câte vor muşchii lui antrenaţi să biciuie tastatura. Aşa dă senzaţia că s-a multiplicat. Unul face cât un pluton. Iar pseudonimele alese se revendică din istorie şi mitologie, din filme SF şi muzică populară. Aşa ajungi să te certe Maria Tănase şi să te înjure de mamă Avram Iancu. Decebal sau Burebista doar te fac prost. Sau beţiv. Poseidon, hodorog expirat.

Caracteristici fizice
Aparent, postacul nu are coloană vertebrală. Ba da, are, dar este foarte elastică. Asta îl ajută să nu aibă nici dureri de spate de stat prea mult în faţa calculatorului, nici probleme de conştiinţă. Şi ajungem la punctul următor.
Trăsături morale, caracter. Ideal este să nu aibă. În meseria de postac astea sunt considerate atavisme.

Pregătire profesională
Sunt căutaţi indivizi care au lucrat ca ziarişti. Nu contează cum arată. Deşiraţi şi miopi sau îndesaţi şi burtoşi. Bâlbâiţi sau graseiaţi, e totuna. E nevoie ca angajatul postac să ştie cât de cât să mânuiască verbele şi epitetele. Mai ales epitetele murdare. Atenţie! A fi lucrat în presă nu înseamnă că specimenul a şi fost ziarist, ci doar coleg cu ziariştii. Postacul este prin excelență un ziarist ratat. În absolut. Angajatorul nu prea are însă de unde alege. Se mulţumeşte cu băieţi zeloşi.

Activitate, fişa postului
Postacul nu este angajat ca postac în acte. Normal, nici femeia de serviciu nu se mai numeşte femeie de serviciu, ci cleaning operator. De aceea postacul funcţionează ca ofiţer de presă sau ca onorabil membru al departamentului de comunicare. Postacul este prezent peste tot. El activează pe tărâm politic, social, medical. Şi în sport. Orice minister puternic şi orice federaţie care se respectă au nişte postaci.

Cum acţionează postacul
Postacul postează mesaje otrăvite, asta e menirea lui. Imediat cum apare un articol, o anchetă sau un interviu considerate defăimătoare de şefii lui, postacul intră în luptă. Să luăm cazul nostru, să nu creadă lumea că batem câmpiile abstracţiunii. Scrii ceva critic despre Christoph Daum, să zicem. Sau despre Răzvan Burleanu. Pur și simplu observi că între ce au promis și ce fac este o prăpastie. Maşinăria postacă se pune în mişcare. Înjurătura groasă, insinuarea murdară şi jignirea de cea mai joasă speţă sunt principalele teme în dezbatere. Pentru ca intervenţia să fie eficientă, este esențial ca postacii să intre repede pe materialul luat în colimator. Să inducă o receptare negativă a articolului. Postările lor, multiplicate de identităţile fictive asumate, dau tonul la muzică şi pentru postacii de vocaţie, dar care, neînregimentaţi, freacă menta pe acasă. Vârsta, culoarea tenului, pieptănătura, dioptriile ochelarilor, praful de pe capota maşinii sau studiile, altele decât cele de la Harvard, sunt doar câteva din subiectele abordate în orăcăiala postacistă din balta internetului.

Efectul
Violența de limbaj este sinonima violenței fizice. Punct. Apropo. Un ziarist mai în vârstă mi-a spus că îl doare ficatul o săptămână după ce citește comentariile de pe blogul lui.

Bănuiesc ce val de lături urmează după acest articol. Ce dejecţii. Măcar ştiu încotro să mă uit. De exemplu, spre Casa Fotbalului.
Vă ştiu, vă ştim. Nu meritaţi nici măcar favorul să vă numesc. Triștilor, urâtă cale aţi ales!