Tinereţe fără fard

Duminică seară, am respirat aer proaspăt cu Daniel Benzar şi cu Man. Şi să sperăm că Dică nu va uita de ei

Ne vom intoxica? Posibil. Mereu FCSB, fostă Steaua. Sau Steaua denumită altfel, dar cu aceleaşi atribute şi cu aceleaşi metehne. Vorbărie multă, trufie, dar şi fotbal. Obrăznicii, ironii, miştouri ieftine, dar şi performanţe europene. Atât cât se poate. La ei se poate ceva mai mult decât la alţii. Fiindcă „ei” mai şi cheltuiesc. În timpul acesta, antrenorul îşi face treaba. Culmea, Nicolae Dică este protejat tocmai de zgomotul din jur! Cine ştie?, o fi şi asta o strategie gândită din vreme.

Debuturi şi buturi pufoase
Încă o probă de risc asumat echipa trimisă de Dică pe teren la Chiajna. „Pe triunghiul verde”, ca să-l cităm pe Fane Bărboianu, prietenul lui Ionuţ Negoiţă. Dar spre deosebire de fostul lui patron, Bărboianu nu ştia nici cum, nici unde, nici când avea să greşească amicul Bălgrădean, fost tovarăş de arme şi la Dinamo. Să nu ne abatem totuşi de la subiect cu păreri subiective despre greşeala lui Pufi. Errare humanum est, perseverare autem diabolicum! FCSB a început meciul cu Concordia aliniind o formulă cu doi debutanţi absoluţi în partidele din acest sezon, Pleaşcă şi Grecu, plus cvasidebutantul Daniel Benzar, care evoluase din minutul 70 al partidei contra Craiovei. Celor trei numiţi mai înainte li-i adăugăm pe Vlad Achim şi pe De Amorim, care nu prinseseră niciodată echipa din primul minut, al şaselea la numărătoarea titularilor neaşteptaţi de la Chiajna fiind Edy Gnohere, de regulă rezerva lui Alibec.

Ce voia Dică? Risca sau mergea la sigur?
Apăreau la orizont câteva întrebări. Dică îşi cunoaşte atât de bine lotul şi are încredere aşa de mare în toţi componenţii acestuia încât îşi permite să-i sfideze pe Miriuţă şi noua lui echipă? Sau, constrâns de programul încărcat, cu perspectiva unei duble de foc contra lui Sporting, lua în calcul inclusiv pierderea unor puncte în campionat, două sau chiar trei, după caz? Era necesitate, curaj sau risc calculat? Era viziune? Era inconştienţă? Ori poate toate la un loc, se ştie că euforia succesivă unui succes generează acte aventuriere, pe care autorii le regretă ulterior. Desfăşurarea partidei până la pauză susţinea ipoteza că Dică jucase la cacealma. Echipa lui măcina aerul fierbinte de deasupra gazonului sintetic. Disciplinaţi, oamenii antrenaţi de Miriuţă nu aşteptaseră decât momentul în care Larie şi Bălaşa s-au năpustit aiurea la Pena, lăsându-l liber pe Cristescu, adevăratul pericol.

Şi dacă nu era Benzar?
Nik, fost Dicanio, a sesizat pericolul şi a schimbat doi jucători din primul minut al reprizei secunde. Dar nu cu piese grele, rodate în mari bătălii, ci tot cu fotbalişti de plan secund. Man şi Ovidiu Popescu le luau locul lui Grecu şi lui Morais, iar ofensiva roş-albastră căpăta consistenţă. „Tranziţia pozitivă”, cum le place specialiştilor să se exprime ca să ne dea pe spate, se realiza mai simplu, iar intrarea în teren a lui Alibec, care l-a substituit pe De Amorim, nu pe Gnohere, a oferit acurateţe la construcţie. Sigur că toate consideraţiile acestea dedicate fotbalului în sine în pofida celui vorbit nu se susţineau dacă Daniel Benzar nu reuşea acea execuţie superbă, după cum deznodământul putea fi un egal chinuit în condiţiile în care pe Bălgrădean nu l-ar fi împiedicat gravitaţia să sară la mingea centrată de Momcilovici. De-aia pe Lună le-ar fi mai uşor şi portarilor să sară, nu doar lui Neil Armstrong.

Obsesii, impresii, speranţe
Dincolo de toate obsesiile noastre de microbişti învăţaţi să coabiteze cu răul, mai presus de scenariul suprarealist al perfectării transferului lui Golofca în timpul desfăşurării meciului, cu tratative purtate între doi afacerişti care se jigniseră reciproc cu doar o zi mai devreme, să respirăm încrezători aerul proaspăt adus în joc de Benzar şi de Man. Tinereţea nu are nevoie de farduri pentru a se face remarcată atunci când are ceva de spus. Să îi mulţumim lui Dică pentru că i-a lăsat să vorbească pe Man şi pe Benzar. Şi să sperăm că nu vor amuţi şi ei pe traseu, cum au făcut-o alţii.