O lecţie. De tenis, de viaţă

Simona Halep a supravieţuit unui meci în care a trebuit să facă faţă asaltului disperat al adversarei. Cum? Deocamdată nimeni nu ştie

Noi mai obosiţi decât ea. Aşa se întâmplă când stai pe margine, ţi se pare că suferi mai mult. Bineînţeles că nu este adevărat. Şi sigur, trebuia să încep altfel. Un mare bravo pentru Simona Halep! Dar fără cenuşă pusă în cap, cum aşteaptă amatorii de penitenţe. Penitenţele altora. Când a jucat bine şi foarte bine şi excepţional, am aplaudat. Când a jucat prost, am observat şi ne-am pus întrebări. Nu ne-am bucurat. Cine vrea să îşi închipuie altceva, problema lui. Aşa este meseria asta de ziarist, atât de detestată în popor.

Astăzi, Simona nu a jucat mai bine decât Svitolina. Tenisul îţi oferă şi această variantă de avarie. Să strângi mai puţine puncte decât adversarul şi să îţi adjudeci meciul. În care meci, două treimi din timp ucraineanca a fost peste ea. A mărturisit Halep însăşi că nu mai credea în revenire la 5-2 pentru adversară în setul doi. Să facem o plecăciune în faţa acestei sincerităţi, alta ne spunea cine ştie ce poveste. Dar în acele momente când se părea că s-a ales praful, Simona ştia altceva. Nu abandonase, cum o făcea odinioară. Ştia că a încercat să joace în continuare. Mai atentă, schimbând ritmul, neangajându-se în raliuri dure cu Svitolina. Cu mingi mai înalte şi liftate, cu slice spre dreapta oponentei obişnuite să bubuie retururile plate. Mai calmă, deşi fierbea înăuntru. Guru Cahill privea de undeva din adâncurile eului şi parcă un fluid de linişte a coborât şi asupra româncei. Care a supravieţuit unui tie-break greu de suportat emoţional.

Setul decisiv a fost o intervenţie chirurgicală fără anestezie asupra tenisului în forţă al Svitolinei cea cam (prea) bine hrănită. Experienţa superioară (ce banalitate, dar cât de adevărată!) a contat în finalul partidei, când Simona şi-a luat revanşa şi pentru finala de la Roma. S-a răzbunat cu stil şi cu o certă eleganţă, iar mitocănia uşor vizibilă a Svitolinei de la salutul de sfârşit este dovada absolută că nu trebuie să plângem pe umeraşii ei pufoşi pentru dezastrul din setul decisiv. 6-0 pentru Halep.

În semifinala cu Pliskova va fi o altă încercare. Alt stil, alt calibru. Cehoaica este înaltă, puternică şi rece. Distantă, chiar placidă. Paradoxal, toate astea s-ar putea să-i convină mai mult Simonei decât o adversară de tipul Svitolinei. Până atunci să ne bucurăm, fiindcă o semifinală la Roland Garros este deja o mică sărbătoare.

Şi să sperăm că felul în care a jucat astăzi Simona Halep va fi sursă de inspiraţie şi pentru jucătorii naţionalei de fotbal a României! Ce s-a întâmplat la Paris este ca şi cum România ar fi condusă cu 3-0 la pauză de Polonia şi ar câştiga meciul cu 4-3. Vi se pare că exagerez?