Cine este Babalugu?

Ion Ţiriac a trimis o scrisoare liderului WTA, apoi ne-a propus un personaj misterios care ar trebui să decerneze trofeul turneului de la Madrid

Subiectul inflamează spiritele. Românii verzi se simt reprezentaţi de Ion Ţiriac şi de Ilie Năstase, nu se ştie în ce ordine. Românii albaştri, albi sau roşii nu se simt, deci ar trebui să fie trimişi direct în categoria celor care nu simt româneşte. Pe scurt, a nesimţiţilor.

Scurtă recapitulare. Ion Ţiriac a ripostat după ce Steve Simon, preşedintele executiv al WTA (Organizaţia Mondială a Jucătoarelor Profesioniste), şi-a exprimat dezacordul privind participarea lui Ilie Năstase la festivitatea de premiere a finalistelor turneului de la Madrid. Simon şi-a exprimat dezacordul, Ţiriac şi-a exprimat mâhnirea. A făcut-o într-o epistolă bine ticluită, emanând un real talent gazetăresc. Pentru cei care prizează tezele românismului, ale persecuţiei noastre permanente, scrisoarea deschisă adresată înaltului oficial WTA este ca un pansament pe o rană deschisă.

Doar că mesajul lui Ţiriac către Simon aminteşte meritele din tenis ale lui Năstase, altfel incontestabile, dar trece sub tăcere motivul pentru care fostul număr unu mondial a ajuns să fie suspendat provizoriu de ITF şi, în general, să fie considerat un personaj nefrecventabil în lumea tenisului. Ce legătură are faptul că Ilie şi-a adus contribuţia la ridicarea „acestui sport de la pământ până la cel mai înalt nivel”( ?!) sau că a avut „o personalitate curată şi flamboaiantă din toate punctele de vedere” (!!??), cu ieşirea în decor de la Mamaia? Da, britanicii au amplificat scandalul, da, reducerea la tăcere a publicului a fost un abuz al arbitrului principal, da, numirea supervizorului englez la o partidă interţări România-Marea Britanie a fost provocatoare, dar greşeala lui Ilie Năstase rămâne. Asta escamotează flamboaiant domnul Ţiriac, dacă îi putem parafraza pledoaria.

Mare strateg, Ion Ţiriac a avut grijă ca gândurile sale cenzurate în scrisoarea către Simon să ajungă totuşi la urechile compatrioţilor într-o intervenţie televizată. Şi iată cum arată aceste panseuri demne de un stăpân de plantaţie din Alabama secolului XIX.
„Dar cine ar trebui să dea începând de mâine dimineaţă trofeul meu? Babalugu? Sau cine?” (…) A doua zi a fost acuzat de doamna căpitan din Anglia, asta după ce în prima zi au râs împreună la dineu. Mă mir că nu s-au pupat şi s-au luat la alte treburi. Şi a doua zi, vai ce insultate au fost. Chiar suntem tâmpiţii satului?”

Aşa deci. Babalugu cine o fi? Ce-o fi el? Hai să ghicim! Un blond cu ochi albaştri şi cu plete de viking? Sau un negru cu belciuge în nas, care şi-a acoperit părţile intime cu un şirag de mărgele colorate? Sonoritatea numelui sugerat de domnul Ţiriac ne îndrumă către a doua variantă. Şi, nu-i aşa, nu este nici pe departe o trimitere cu tentă rasistă. Şi ne-a mai spus ceva vânătorul de mistreţi şi de căprioare. Complicitatea doamnei căpitan la avansurile domnului general şi (fost) senator Ilie Năstase. Ca să nu zicem mai mult. Pricepeţi? De aceea glumele lui Nasty, fiindcă doamna l-a încurajat, i-a făcut ochi dulci. A flirtat cu cavalerul Pardaillan şi s-a înţepat, scuzaţi limbajul neacademic! Nici nu ştie ce a pierdut Steve Simon că nu se uită la televizor în România!

Game, set, meci!

Dacă semnalezi acest tip de limbaj şi de gândire ţi se spune că te-ai contaminat de sindromul corectitudinii politice.

Dacă nu o faci, celebrezi bădărănia şi mitocănia.

Avem de ales. Celebrăm sau ne îngrijorăm?