Atunci când nu ne legăm de freza lui Daum

În siajul valului de mânie populară care a însoţit rezultatul prost de la Cluj există oameni care s-au putut concentra asupra greşelilor fotbalistice comise de selecţioner

Practica arată că insistenţa pe un subiect important produce efecte inverse celor scontate. Tocarea măruntă a personajului sau a situaţiei duce nu o dată la urmări perverse. Bombardarea cu ştiri şocante, însoţite de anchete susţinute, dezvăluiri tulburătoare şi editoriale incendiare, chiar dacă adevărate, transformă ţinta. Din acuzat, aceasta devine victimă. Atenţie vânătorilor cu prea multe cartuşe la cingătoare, la fel se poate întâmpla şi cu selecţionerul Christoph Daum!

Singura religie, fotbalul!

Dar nu despre varianta improbabilă ca Daum să devină antrenorul preferat al românilor vorbim acum. Dincolo de emoţia negativă născută de felul în care a arătat naţionala în meciul cu Danemarca, mai departe de remarcele răutăcioase, unele chiar şovine şi discriminatorii, există oameni care au vorbit cu subiect şi predicat despre greşelile profesionale comise de selecţionerul Daum. Nu selecţionerul german, ajunge selecţionerul. Daum nu greşeşte pentru că este neamţ de religie protestantă, după cum nu ar fi absolvit de toate relele pământului dacă ar fi român. Şi ortodox pe deasupra.

Greşeli fotbalistice

L-am ascultat pe Ilie Dumitrescu vorbind la DigiSport, apoi am citit interviul din Gazetă, realizat de colegul Dan Udrea, cu Edi Iordănescu. Mulţi dintre noi ar fi fost cred mai înfierbântaţi. Ilie şi Edi s-au ferit să atace freza lui Daum şi salariul pe care îl ridică de la FRF. Au analizat însă jocul echipei noastre, pe a cărei bancă puteau să se fi aflat şi Pep Guardiola, şi Mickey Mouse. Şi Ilie, şi Edi au observat greşeli de abordare fotbalistică fără legătură cu naţionalitatea selecţionerului. Sau fără o legătură imediată. Faptul că Daum dă mai departe senzaţia că tot nu simte potenţialul sau capacitatea de adaptare a jucătorilor selecţionaţi poate fi pus în legătură cu o cunoaştere superficială a fotbalului românesc. Deşi ar fi fost cazul ca după 9 luni de contact nemijlocit cu noul habitat el să fi înţeles mai multe.

„Chipciu este extremă stânga!”

Ilie Dumitrescu s-a arătat contrariat de folosirea lui Chipciu ca vârf de atac, deşi el evoluează la potenţial maxim, şi o face bine la Anderlecht, pe postul de extremă. Nici trecutul recent al lui Chipciu, a mai spus Ilie Dumitrescu, nu îl recomandă pentru împingerea în avanposturi. Nici când juca la Steaua nu a părut în apele lui când a fost obligat să joace vârf de atac. O altă observaţie a fostului internaţional a vizat schimbarea sistemului de joc la fiecare meci al naţionalei. Cu o notă agravantă acum, când acest 3-5-2, o aşezare pretenţioasă şi riscantă, ar fi necesitat timp pentru a fi însuşită. Aceeaşi obiecţie, referitoare la joaca de-a sistemul, vine şi din partea lui Edi Iordănescu. El insistă tocmai pe ideea de stabilitate şi de perfecţionare a unui modul care să pună în valoare calităţile fotbaliştilor noştri.

Trăiască munca voluntară!

Putem îmbrăţişa opiniile lui Ilie Dumitrescu şi Edi Iordănescu, după cum avem tot dreptul să credem că Daum este descoperitorul pietrei filosofale. Nu vom şti în veci cum este mai bine. Să construieşti, întinerind naţionala, sau să foloseşti ce ai mai bun la ora Z, aşa cum susţine Iordănescu junior. Şi nu numai el. Cel mai bine este să ai şi rezultate, şi jucători de perspectivă. Şi mai bine ar fi ca Federaţia, prin persoanele cu drept de cuvânt, să iasă şi să spună dacă nenumăratele acţiunile publicitare au început să bruieze cantonamentele dinaintea partidelor oficiale. Dacă există nemulţumiri printre „tricolori”, sau dacă toţi, în cor, şi-au oferit acceptul de a presta voluntar pentru diferite campanii de promovare a sponsorilor. Nu că de-aia n-am bătut Danemarca.