Chivu nu rupe tăcerea. Dar vorbeşte

Fostul căpitan al echipei naţionale şi al lui Ajax refuză să se gândească deocamdată la o candidatură la şefia FRF

S-a aşternut o tăcere ciudată peste Opoziţie. Vorbim despre opoziţia din fotbal, există şi aşa ceva. Măcar la prima vedere, opoziţia din fotbal este mai puternică decât opoziţia din Parlament. Opoziţia din fotbal este combativă şi activă, are verb, are candidaţi alternativi. Şi nu are scrupule. Dar de câteva săptămâni Opoziţia din fotbal tace. Este o linişte pur şi simplu asurzitoare.

O nefirească linişte
Ce s-a întâmplat? Au ajuns adversarii lui Răzvan Burleanu la saturaţia pe care ţi-o insuflă zidul de indiferenţă care vine din sferele puterii? Recunoaşteţi modelul pus în practică zilele acestea şi pe cealaltă scenă, mai mare, a ţării. Sau opozanţii au fost convinşi nu se ştie cum că Burleanu are totuşi un proiect viabil? Unde sunt diatribele lui Florin Prunea la adresa habarniştilor din FRF? Şi unde s-au topit cele destinate lui Christoph Daum, privit acum ca un antrenor destoinic? Şi cum de nu îl mai auzim pe doctorul Pompiliu Popescu, purtătorul de bisturiu al operaţiei chirurgicale menite a înlătura cangrena de la vârful federaţiei? Şi, nu în ultimul rând, nu vă este dor de atacurile la baionetă ale lui Hagi? De lungile şi tăioasele lui monologuri împotriva imposturii pe care o citea în fiecare gest al ferefiştilor?

Chivu, o variantă de lux
La fel de stranie ca tăcerea pogorâtă peste revoluţionarii din fotbal era şi absenţa din peisaj a unui nume important. Cristi Chivu, cel mai reprezentativ jucător român al ultimului deceniu şi jumătate. Căpitan la Ajax, apoi om de bază la Roma şi la Inter. Cum de nu se gândise nimeni la el? Cristi Chivu putea/poate fi o variantă plauzibilă pentru o viitoare candidatură la şefia FRF tocmai pentru faptul că el nu s-a înregimentat în facţiunea anti Burleanu. Aureolat de o carieră fotbalistică impresionantă, măcar din punctul de vedere al standardului românesc, curat pe plan juridic, discret, echilibrat, cu o viaţă de familie exemplară şi, foarte important, cu o situaţie materială care să-i permită să nu fie sensibil la bacşişuri federale, Cristi Chivu are profilul candidatului ideal.

Dar Burleanu era pregătit?
Intervenţia lui Chivu de la DigiSport nu ar trebui să lase loc dubiilor. Fostul căpitan al echipei naţionale exclude posibilitatea de a candida la şefia FRF. Trăieşte confortabil la Milano, unde are o colaborare la un post TV. Şi nu se vede făcând naveta. Şi crede că încă nu este pregătit pentru o asemenea funcţie. Haida, de, dragă Cristi, crezi că Răzvan Burleanu era pregătit? Nu exclude însă posibilitatea unei candidaturi într-un viitor nedefinit. În schimb, Chivu îl recomandă călduros pe Gică Popescu. Popescu, la rându-i, a declinat ferm oferta de a fi purtătorul de stindard al luptei cu echipa lui Răzvan Burleanu. Biografia fotbalistică a lui Popescu este cel puţin la fel de valoroasă ca a lui Chivu. Dar căpitanul de acum mai bine de 20 de ani al Barcelonei şi al naţionalei României poartă încă povara acelei condamnări. Penitenţa pe care şi-o impune acum ar putea reprezenta un exemplu şi pentru alţii.

Să ne purtăm mândri mediocritatea!
Chivu a dezvăluit că a purtat o discuţie cu Christoph Daum. A descoperit un tehnician cu o pregătire solidă, „mult peste alţi antrenori pe care i-am întâlnit”. Şi a adăugat că „Daum poate aduce fotbalul românesc sus, dar nu merităm”. Asta nu prea am înţeles. Dacă Daum califică naţionala la Mondialul din 2018, asta nu va fi urmarea vreunei înşelătorii, ci a unui parcurs mai bun decât al contracandidatelor. Să nu ne flagelăm mai mult decât este cazul; avem un fotbal mediocru, dar trăim într-o lume a fotbalului (şi nu numai) care promovează mediocritatea. Ce altceva înseamnă un Mondial cu 48 de echipe?

Şi da, o candidatură a lui Cristi Chivu ar reprezenta o problemă mare pentru guvernarea Burleanu! O provocare, cum se spune pe la noi. Dar ca să candideze, Cristi Chivu trebuie să se scuture de comoditatea pe care şi-o recunoaşte şi care probabil că l-a împiedicat să meargă mai sus şi în cariera de fotbalist. Altfel, măcar de ne-am fi pricopsit cu mai mulţi „comozi” precum Chivu prin România.