Prosoape albe la Melbourne

Federer şi Nadal s-au întors, Dimitrov s-a maturizat, iar Monfils arată până unde poate duce paranoia dacă nu este stopată de un regulament mai dur

Este soare şi este cald la Melbourne. Nu foarte cald, doar atât cât să te provoace să joci tenis. Este noapte şi este frig la Bucureşti. Exact cât să te îndemne să deschizi televizorul să vezi meciurile de la Australian Open. Culcuşit în fotoliu, locul de unde totul ţi se pare simplu. Forehand în lung de linie, backhand în cross, serviciu-voleu, scurtă, smash, lob. Frumoasele noastre nopţi şi dimineţi dedicate unui sport minunat, curat, presărat cu gesturi de fair play, dar şi cu ciobănisme importate din alte discipline. Globalizare.

Retina rănită a lui Gael
Tenisul, sportul în care un competitor s-a oprit din joc ca să ceară prosoape albe. Gael Monfils la meciul contra lui Rafa Nadal. Prosoape albe, imaculate, aşa cum era tenisul odinioară. Dar înţelegem. Retina lui Monfils fusese rănită de prosoapele colorate. Simţul lui estetic suferea. Nu pentru mult timp. Puşi la treabă de arbitrul de scaun, apoi de organizatori, copiii de mingi percutaseră. Teancul de prosoape albe ca zăpada aşteptau la marginea terenului, să absoarbă odorile nobilului purtător de rachetă. Copiii de mingi buni la toate şi echipaţi cu şepcuţe de exploratori în deşert erau la datorie. Docili, rapizi, mereu în întâmpinarea dorinţelor jucătorilor şi jucătoarelor. Dă-mi prosopul, na prosopul, dă-mi sticla cu apă, ba nu, pe aia de răcoritoare, trage de ţipla care îmi acoperă racheta, că mie mi-e lene! Şi tot aşa.

Copiii de mingi. Paji sau servitori?
Am mai dezbătut subiectul, dar, demodat probabil, continui să mă revolt. Nu mă pot opri să nu observ transformarea puştilor în servitorii jucătorilor şi jucătoarelor. Or fi transpirând domnii tenismeni mai mult decât în trecut, dar asta nu justică umilinţa acestor copii. Liber consimţită, de altfel, şi chiar aplaudată de o serie dintre cei care mi-au comentat articolul de mai an. Cică este o mândrie şi o bucurie pentru micuţi să miroasă transpiraţia lui Nadal sau a Serenei. Şi, vezi Doamne, aceştia sunt primii lor paşi în formarea ca mari jucători. Că lucrurile nu stăteau deloc aşa în trecutul nu foarte îndepărtat, că un copil de mingi era doar un copil de mingi, iar un jucător de tenis doar un om care îşi purta singur de grijă şi de prosop, este uşor de verificat. Daţi căutare pe Youtube, la o partidă dintre Mats Wilander şi McEnroe, să zicem, că tot comentează ei acum la Eurosport, şi veţi descoperi o altă lume. Poate mai simplă. Poate mai bună, cine ştie? Sigur mai normală la cap.

Dimitrov mai mult decât Baby Federer
Melbourne 2017, primul Grand Slam al anului, se apropie cu paşi sigur de final. Murray şi Djokovici, numărul 1 şi 2 ai ierahiei ATP, s-au pierdut pe drum, eliminaţi de Mişa Zverev şi de Istomin. Continuă Federer şi Nadal, veniţi de undeva de departe. Îi crezuserăm pierduţi definitiv. Roger, elegant, eficient şi pe alocuri strălucitor. Spaniolul transpirând abundent. Ştiind să profite la maximum de limitele adversarilor, vezi întâlnirea cu eterna promisiune Raonici. Continuă Stan Wawrinka, cu mai puţin ţesut adipos şi stimulat ca întotdeauna de aerul rarefiat al turneelor de Grand Slam. Continuă şi Grigor Dimitrov, mai copt decât jucătorul de acum doi-trei ani, care risca să eşueze într-un seducător entertainer şi atât. Poate semifinalele Federer-Wawrinka şi Nadal-Dimitrov ne vor oferi primul mare meci al ediţiei 2017 de la Australian Open. Poate. Poate vom avea şi o finală Serena-Venus. Din nou. Sau poate Coco Wandeweghe va sparge petrecerea în familia Williams. Rar am văzut o jucătoare atât de naturală şi de inteligentă în faţa microfonului cum este americanca de 25 de ani.

Peste toate, să sperăm că peste ani amintirea fundamentală de la Melbourne 2017 nu vor fi prosoapele albe care-l aşteptau cuminţi pe Monfils.