Rednic, istoricul

Nu râdeţi! Fostul antrenor al lui Dinamo a descris fidel cum stăteau lucrurile în România dinainte de '89. Şi ne-a dat o informaţie din România de după '89

Mircea Rednic rămâne un personaj. Personajele pot fi pozitive şi negative. El cumulează ambele ipostaze. Acum antrenor la Mouscron, în prima ligă belgiană, Rednic le-a ţinut noilor lui elevi ceea ce în termeni la modă se cheamă un discurs motivaţional. De fapt, a fost un scurt curs de istorie. Despre Ceauşescu şi România dinainte de Decembrie ’89.

România cum era ea
Nefiind prieten cu Valentin, fiul lui Nicolae, perspectiva istorică a lui Rednic este mai apropiată de adevăr decât cea a lui Marius Lăcătuş. Deşi, la fel ca „Fiara”, Mircea a activat la unul dintre cluburile care simbolizau puterea comunisto-securistă din România secolului XX. Imaginea proiectată elevilor lui de antrenorul român nu are accente melodramatice. Dar este neechivocă. „O viaţă dură, care mi-a dat forţa de a trece peste momentele dificile”. Şi continuă în aceeaşi notă. „Oamenii sufereau, se confruntau cu raţionalizări. Nu şi fotbaliştii de la Dinamo şi de la Steaua. Noi eram protejaţi, nu duceam lipsă de nimic.” Pe scurt, cam aşa stăteau lucrurile.

Bocanci negri, suflet alb
La fel de interesantă este şi partea care se referă la activitatea sportivă propriu-zisă, cea care l-a modelat pe Rednic. Povesteşte că se antrenau de două ori mai mult, „ca să fim superiori lumii capitaliste”. Deşi nu aveau „ghete de papagal”, ci „bocanci negri şi grei”, fabricaţi probabil la Drăgăşani, se luptau să obţină rezultate mai bune decât vesticii şi la Testul Cooper, celebră încercare fizică pe vremea aceea. Frumoase şi plastice amintirile lui Mircea, dar parcă lipsea ceva din relatare. Nu vi se pare? Ce să fie, ce să fie? A, da, săgeţile, trimiterile veninoase. Păi, iată-le! Mai de curând, mărturiseşte Rednic, i s-a propus să antreneze Steaua, dar el fiind un simbol al lui Dinamo (modestie!) nu concepe că ar putea ajunge acolo. „Deşi este cel mai mare club românesc. Unicul stabil.” Aici parcă şi-a pierdut puţin acurateţea naratorul nostru, numai stabilitate nu respiră Steaua zilelor noastre. Dar trimiterea îi era destinată lui Negoiţă şi idealurilor lui subzistenţiale. Că până la cele existenţiale este o distanţă foarte mare.

Manea în Serie A?!
Măcar la fel de captivantă este şi partea poveştii care se referă la evenimentele actuale. Cu atât mai mult atunci când sunt puse în legătură directă cu „realităţile dure din lumea capitalului”, cum se exprima presa română a anilor ’70-’80. Hai să vedem! În lotul lui Mouscron se află, dacă nu ştiaţi, şi Cristian Manea, fostul copil-minune al Academiei Hagi. Dar Rednic spune că nu se bazează pe tânărul care debuta la echipa naţională la 17 ani, în mandatul lui Piţurcă. De ce? Simplu. De fapt, complicat. Deşi nu a jucat decât sporadic pentru Mouscron, unde a fost împrumutat de la Apollon Limassol, după o poveste complicată despre Chelsea, Manea va face obiectul unui transfer în Serie A! Vi se pare logic, nu? Nu? Atunci credeţi că în fotbal se pot spăla bani prin mijlocirea unor intermediari care plimbă jucătorii pe trasee absurde la prima vedere şi realizând transferuri cu efect doar pe hârtie?

Chiodi. Pietro Chiodi
Rea gândire, trebuie neapărat să ne tratăm. Şi să ne dezbărăm de obiceiul păcătos de a vedea chiar şi în transferul lui Răzvan Marin la Standard o manevră cu efect pe termen lung a agentului Pietro Chiodi. Chiodi, omul care a preluat afacerile fraţilor Becali la intrarea acestora în puşcărie. Chiodi, un apropiat al lui Cristi Chivu şi actor în majoritatea transferurilor „afară” ale jucătorilor de la Viitorul lui Gheorghe Hagi. Chiodi, personajul decisiv la transferul lui Ianis Hagi la Fiorentina.
Nu este clar totuşi. Noi trebuie să ne tratăm sau alţii? Până una, alta, să apreciem lecţia de istorie a lui Mircea Rednic. Şi să-i mulţumim pentru informaţia despre posibila destinaţie a lui Manea. Uite cum mai aflăm şi noi lucruri!