Avem şi noi mândria noastră!

Teoria "Nu ne vindem ţara!" trăieşte o nouă tinereţe. Alimentată, bineînţeles, de meciul cu Polonia

Strigat din piepturi muncitoreşti acum 27 de ani, laolaltă cu „IMGB face ordine!”, sloganul spunea că nu avem nevoie de străini, că suntem mai deştepţi, mai cinstiţi şi mai curaţi la suflet decât orice venetic care ar avea pretenţia să ne civilizeze. A trecut timpul, nu şi fierbinţeala de atunci.

Neamţ, macaronar, yankeu
De vineri seară, Christoph Daum este neamţul care ne-a nenorocit şi ne-a compromis şansele de calificare la Mondialul din 2018. „Neamţ”, nu german. Când spui neamţ defineşti un german şmecher, de rang inferior, unul care măsoară o dată şi taie de şapte ori. E la fel ca atunci când zici macaronar ori broscar, nu italian, sau yankeu, nu american. Primit de la bun început cu reticenţă, selecţionerul naţionalei de fotbal a României a confirmat rezervele oamenilor de fotbal autohtoni. Ale specialiştilor, ale antrenorilor noştri. După cum se ştie, şcoala românească este celebră peste tot în lume, vestite cluburi occidentale stând la coadă pentru a angaja tehnicieni care au ucenicit în Liga 1. Nu doar atât. Marile naţiuni s-au aşezat pe lista de aşteptare pentru a pune pe bancă un român. Uitaţi de Capello, de Lippi, de Advocaat, de Rehhagel!

Au dreptate!
Problema lui Daum şi a celor care l-au numit în funcţie este că ruşinea trăită la meciul contra Poloniei le dă dreptate „patrioţilor”. Că ei se numesc Mircea Sandu, Cornel Dinu, Gică Popescu sau Loţi Boloni nu contează. Da, Loţi Boloni, cunoscut de toată presa străină (tot străinii, bată-i vina!) sub numele de Laszlo Boloni. Şi el este român şi nu citiţi asta tot în cheie ironică! De ce au dreptate cei amintiţi, ca şi mulţi, mulţi alţi? Au dreptate când afirmă că nu jucăm nimic, în sensul că nici nu ne apărăm cum trebuie, nici nu atacăm. Că nu există o idee directoare, nu se văd semnele pregătirii fazelor, nici în apărare, nici în atac.

Ce antrenează Daum?
Cornel Dinu observă că totul rămâne la nivel de inspiraţie individuală, că lipseşte posesia, că nu exploatăm benzile terenului, după cum nu ştim să pătrundem spre poarta adversă pe axul central. Specialişti şi nespecialişti deopotrivă mai băgăm de seamă că Daum uită să facă a treia schimbare. Că atunci când îl trimţi pe Keşeru în teren după minutul 80 asta înseamnă. Şi mai este ceva. „Domnu’ Daum”, cum îi zic reporteriţele pe la conferinţele de presă, lasă în continuare senzaţia că nu îşi cunoaşte foarte bine jucătorii. Necunoscându-i, nici nu le exploatează suficient calităţile. Alea puţine pe care le au.

Şi dacă i-a expirat timpul?
Sunt corecte aceste observaţii? Da. Polonia ne-a dat cu terenul în cap nu doar pentru că avem un lot subţire, ci şi din cauza vidului de soluţii propus de selecţioner. A lipsei de reacţie, a stilului contemplativ al lui Daum, în flagrantă contradicţie cu verva arătată atunci când conferenţiază despre starea de graţie a eului. Dar toate lucrurile astea nu trebuie puse în legătură cu naţionalitatea sau cu cetăţenia selecţionerului. Nu în termenii aceştia. Şi nu pentru că naţionalismul este o valoare mai degrabă repudiată de atotputernicia corectitudinii politice. Dacă Daum nu simte jucătorii, nu rezonează cu stilul românesc de a juca fotbalul, dacă Daum este un antrenor al cărui timp a expirat, asta nu are legătură cu faptul că e neamţ şi că seamănă cu Hitler sau cu Goethe.

Spaniolul care contrazice teoria
Apelez din nou la contraexemplul Xavier Pascual, noul selecţioner al naţionalei masculine de handbal, omul care a schimbat în timp-record şi fundamental jocul şi atitudinea băieţilor noştri. Ştiţi ce? Spaniolul se confruntă cu aceeaşi penurie de valori, cu aceleaşi prejudecăţi. Că nu aveam noi antrenori mai buni? Şi ce nevoie era de un străin? Dar se pare că Pascual munceşte altfel. Mai bine, mai mult, cu entuziasm. El nu este tot un venetic, un mercenar? Dar Pascual îşi vede de meserie, nu ţine şedinţe despre cum să atingi Nirvana.

Poate n-ar fi o idee rea ca Daum să aibă o întâlnire cu Pascual. Poate se gândeşte cineva să le-o înlesnească, oricum ar fi mai uşor de realizat decât o întrevedere Daum cu Reghe. Cred că „domnu’ Daum” ar afla lucruri interesante de la Pasqui.