Un 10 pentru Rotariu

L-am tot boscorodit, i-am măsurat nu o dată muşchii de şahist. Dar când un om gândeşte cu capul lui, trebuie salutat. Şi încurajat

Pentru meciul de la Botoşani, Dorin Rotariu a fost notat cu 7 în Gazeta de duminică. Dorin Rotariu nu a jucat chiar de 7, dar are meritul de a fi înscris unicul gol al dinamoviştilor. Iar golul trebuie să rămână criteriul fundamental în aprecierea unui fotbalist. Nu aşa cum crede Laurenţiu Reghecampf, care îi recomandă lui Muniru să nu îşi depăşească statutul de cărător/transmiţător de baloane. Dar ce ştim noi cum trebuie să presteze un fotbalist ca să îşi mulţumească antrenorul? Chit că el, Muniru Sulley, a prins cu Villarreal cea mai reuşită partidă de când s-a transferat la Steaua.

Precizie chirurgicală
Să nu ne depărtăm însă. Pentru prestaţia de după meciul de la Botoşani, Rotariu merită o notă mult mai mare. Eventual un 10, cu strângere de mână. În atmosfera aceea de isterie colectivă stârnită de arbitrajul prost al lui Rusandu, Dorin a găsit puterea de a rămâne lucid. Nu placid, aşa cum arată nu o dată jocul lui, ci lucid. Odată ajuns în faţa microfonului, tânărul atacant al lui Dinamo a spus lucruri de bun-simţ. A observat că jocul nu merge bine, a înţeles că sursa rezultatelor modeste poate fi şi o lipsă de solidaritate între coechipieri, nu numai cabala CCA-ului. Rotariu a analizat cu precizie chirurgicală starea pacientului Dinamo, întreprindere complicată atunci când de la antrenor până la colegii din teren ţi se strigă că ai fost victima unui jaf la drumul mare.

Unde îl întrec Lazăr şi Steliano
Mai războinicului Lazăr i s-a părut probabil că Rotariu „a mers pe burtă”, mai ştii? Aşa a spus Valică al nostru după meci, că Dinamo e furată şi noi, ăştia care comentăm, mergem pe burtă din motivele invocate şi de domnul Şumudică la întoarcerea de la Roma. „Sunteţi o ţară de stelişti” nu este o afirmaţie falsă în esenţă, dar suferă de păcatul generalizării. Dacă multora ne place mămăliga, asta nu însemană că suntem o ţară de mămăligari. Sau e ca şi cum ai spune că Lazăr mai mult aleargă decât gândeşte, în loc să afirmi că uneori Lazăr aleargă atât de repede încât nu mai are timp să gândească. Altfel, Lazăr este un fotbalist care luptă pentru echipa lui. Aleargă, se zbate, trage cu dinţii. Este exact capitolul la care Lazăr sau Steliano Filip îi sunt superiori lui Rotariu. Dăruirea în joc. Implicarea. Participarea. Cu excesele de rigoare şi cu deficitul de atenţie aferent.

Va veni şi ziua aceea!
Un om inteligent, aşa ca Rotariu, are teoretic şanse mai mari să realizeze ceva important în viaţă decât un zbuciumat cu voinţă. Dar un om frumos mobilat care îşi consumă cu zgârcenie ambiţia, poate reuşi mai puţin decât oponentul lui mai puţin dăruit, dar mânat de ambiţie. Să oprim totuşi aici acest pseudotratat de psihologie&pedagogie. Cred că Dorin poate trece natural de la analiza rece a unui meci la participarea nemijlocită în meci. Are o tehnică bună, are intuiţie, simţ de anticipaţie, viziune, oportunism în momentele decisive. Îmi place să cred că nu este departe ziua când va fi mai prezent în joc. Asta îi lipseşte.

Mai sper ca într-o altă zi, la fel de apropiată, Rotariu şi Stanciu să fie jucătorii esenţiali din atacul naţionalei României. Ştiu că specialiştii vor găsi hazlie ideea asta, mai ştiu cât de tare se bucură acum că, după un debut promiţător, Stanciu îşi caută identitatea în jocul lui Anderlecht. Dar bineînţeles că ăia răi suntem noi, ziariştii.