Hagi vrea un răspuns. I-l dăm?
Este excesiv, este supărat, este pornit. Întrebarea este dacă are dreptate. Există o reticenţă faţă de jucătorii de la Academie?

Nu ştiu dacă îl mai am. Trebuie să fie pe undeva, pus bine cum se spune. Era un tricou pe care l-am primit în dar de la un prieten, de ziua mea. Împlineam o vârstă considerabilă şi foarte rotundă. În loc de o cămaşă banală, un tricou inscripţionat cu pagina de ziar în care apăruse articolul pe care îl scrisesem nu cu mult timp înainte de eveniment. Articolul se numea „20 de ani cu Hagi”. Prietenului meu îi plăcuse foarte mult articolul. Nu doar lui. Se mai întâmplă.
Când vor dispărea ziarele
Nu am nici obiceiul, nici plăcerea să îmi antologhez articolele. Nu le consider atât de valoroase pentru posteritate sau pentru conştiinţa prezentului. Plus că ştie toată lumea, un articol trăieşte cât ziarul, o zi. Se poate şi mai rău. Când vor dispărea ziarele, articolele vor trăi preţ de un clic, două. Dar mi-am adus aminte de „20 de ani cu Hagi” citind „Scrisoarea deschisă a lui Hagi către mass-media şi lumea fotbalului românesc”. Scrisoarea-comunicat începe chiar aşa: „Am slujit peste 20 de ani fotbalul românesc ca jucător activ…”. Şi urmează o enumerare de fapte legate tot de fotbal. Academia, echipele de juniori, trofeele câştigate.
Pasiunea, obsesia, nervii
Oamenii care îl cunosc bine pe Hagi confirmă pasiunea lui absolută pentru fotbal. Prietenii, foştii coechipieri chiar îi reproşează că nu-i stă gândul decât la fotbal. Fotbal, nimic altceva decât fotbal. Fascinaţia lui pentru fotbal face vid în jur, inevitabil celelalte subiecte cad în derizoriu. Uneori fascinaţia duce spre obsesie, dar mai bine aşa. E nevoie şi de oameni care ard pentru profesie. De aici şi excesele. Nervii, retorica învolburată, roşeaţa obrajilor. Fragmentele de idei, cuvintele care rămân când suspendate, când se prăvălesc spre auditoriu. Observaţia că Hagi nu a fost niciodată un mare orator nu stă în picioare. Să nu confundăm calitatea lexicului cu forţa mesajului!
Cruciat, nu victimă
Ipostaza curentă a lui Gică Hagi este aceea de om revoltat, rezultă foarte limpede şi din scrisoarea deschisă. Revolta lui Hagi nu este aceea a unei victime. Nu are stofă de victimă. Hagi se distribuie de drept în rolul de conducător al cruciadei împotriva federaţiei. Războiul cu FRF şi cu antrenorii loturilor naţionale are ca subiect jucătorii crescuţi la Academa Hagi, ocoliţi sistematic de la convocări, în opinia reclamantului. Mitriţă, Bălaşa, Manea şi Florin Tănase sunt exemplele pe care îşi construieşte pledoaria fostul decar al naţionalei, al cărei punct culminant este atins cu Ianis, fiul lui, recent transferat la Fiorentina, dar „nepromovat”, adică neconvocat la un lot naţional superior ca vârstă.
Cum ar fi fost cu Popescu preşedinte?
Este şi subiectiv Hagi? Bineînţeles, este vorba despre fiul lui. Talentat şi dedicat fotbalului, Ianis a fost promovat de tatăl-antrenor cu insistenţă, de unde şi cele 31 de meciuri la Viitorul din sezonul trecut, amintite în scrisoare. Prestaţiile lui, împotriva părerii părintelui său, nu au fost strălucitoare, dar au fost suficiente pentru un transfer la Fiorentina. Cât este mania persecuţiei în toată revolta lui Hagi şi cât adevăr ne-ar putea spune exact cei vizaţi. Conducătorii federaţiei şi antrenorii loturilor, angajaţi de aceştia. Nu este un secret că în subteran, războiul lui Hagi este parte a războiului dintre tabăra lui Burleanu, ajunsă la putere, şi cea a lui Gică Popescu, înlăturată din lupta pentru putere. Prin mijloace oculte, pretind cei din urmă. Ca tovarăş de drum şi prieten al lui Popescu, Hagi ar fi avut o poziţie privilegiată în fotbalul românesc, iar Academia lui ar fi beneficiat de un cu totul alt tratament. Este acesta un motiv de represalii, fie ele şi tacite din partea celor care sunt acum în fruntea bucatelor? Posibil.
Presă, pune-te pe treabă!
Nu vom descâlci iţele acestui război într-un articol de ziar. Prezenţa în lotul mare a lui Benzar şi Răzvan Marin, privită ca un bonus nesemnificativ de Hagi, ar putea demonta multe dintre acuzaţiile „Regelui”. Ca să încheiem totuşi într-o notă relaxată, să nu trecem peste apelul lui Hagi din finalul scrisorii deschise. „Rog mass-media şi ziarele de sport să scoată din arhive şi să ne spună dacă a mai existat vreun jucător U21 talentat şi valoros cu astfel de performanţe, care să nu fi obţinut nici măcar o promovare”. Este vorba despre Ianis, desigur. Îi mulţumim lui Hagi pentru îndemnul la muncă, deşi înţeleseserăm că el se află deja în posesia acestei statistici. Promitem să nu dezamăgim. Altfel, observăm că Gică trăieşte într-o Românie cu mai multe ziare de sport, ceea ce pentru unii, suficient de puţini, ar fi o lume mai bună. Din păcate, suntem singuri, Gică, la fel ca şi tine.