Oare De Coubertin scria la fel de mult?
Octavian Morariu a compus un text-fluviu. Comunicatul încredinţat Agerpres conţine 12.531 de semne ortografice, echivalentul a aproximativ 3 pagini de ziar cu ilustraţie cu tot

Epistola deschisă a domnului Morariu nu are ilustraţie, are nişte poveşti. Câteva pilde, nişte aluzii. Şi ceva sfaturi părinteşti pentru presă, plus o încurajare la adresa ONG-urilor. Nimic despre ruşinea de care s-a acoperit România la Rio. Reprezentantul CIO în România, cum se recomandă dl Morariu, fost şi preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, trebuia să vină totuşi cu ceva mai mult decât cu nişte istorioare despre securiştii buni şi securiştii răi.
„Obiectivismul”
Scopul unui comunicat de presă este să transmită ceva concret. Comunicatul lui Octavian Morariu nu reuşeşte asta pentru că arată ca un eseu infuenţat stilistic de realismul magic al sud-americanilor. O înşiruire de şarade, amintiri şi mesaje voit subliminale. Nu ştiu cât de interesantă ar fi pentru cititor o analiză pe textul de care este atât de mândru domnul Morariu. Conceptual şi gramatical. „Obiectivismul”, aşa cum a scris când se referea la misiunea ziariştilor, nu ne poate împiedica să observăm, stilistic, cantitatea enormă de ghilimele, absenţa unor pronume („sigur că am rugat pe cei ce se ocupă”), utilizarea incorectă a altora („le urez la toţi trei numai bine”) ori ratarea timpului trecut mai mult ca perfectul („împreună cu ai mei hotărâsem să plec din ţară”). Măcar pentru corectarea textului, nu strica totuşi ca domnul Morariu să fi apelat la experţii în comunicare de care amintea.
Uitaţi masoneria!
Octavian Morariu este un om de succes în societate, deci este foarte atent cu imaginea lui. În sferele din care se pogoară membrii CIO printre muritori asta contează enorm. Înalt, subţire, dar nu slab, îmbrăcat impecabil, sobru şi reţinut în exprimarea pigmentată cu o frazare studiat graseiată, mesagerul olimpismului în România se comportă conform fişei postului. Parcimonia aceasta a gesturilor şi a vorbelor vine dintr-o zonă ocultă, cultivată de posibilii membri ai societăţilor secrete ca panaş al apartenenţei. Spun asta tocmai pentru a nu se înţelege că am căzut în capcana de a vedea în CIO un braţ al masoneriei, aşa cum glosează pasionaţii de scenarii. Că dacă am crede aşa ceva, concluzia ar fi că nici masoneria nu mai e ce era odinioară. Sau nu mai e ce ne închipuiam noi că ar fi.
SISTEMUL?! Şi extratereştrii, nu?
Comunicatul semnat de Octavian Morariu îl pune într-o lumină nouă pe Octavian Morariu. Nu neapărat favorabilă. Cel pe care credeam noi că îl cunoaştem era un tip politicos şi educat, fost sportiv de performanţă la nivel de vârf, cu un CV atent periat. Fără o personalitate proeminentă, dar pliat perfect rigorilor care fac posibil accesul în zona puterii. Noul Octavian Morariu este insidios şi bănuitor. Ironic, lăudăros, egocentric, Morariu se plânge că ar fi hărţuit laolaltă cu familia de o entitate misterioasă pe care o numeşte SISTEMUL, hidră pe care se pare că o cunoaşte, şi nu de azi, de ieri, ci din tinereţe. În comunicatul transformat în confesiune sentimentală apar personaje diferite: securistul bun, care îl ajută să fugă din ţară, securiştii răi, care îi ameninţă familia. Securiştii cu mănuşi de velur care sunt îndemnaţi să le ia pe cele de box şi să treacă la fapte (o nouă revoluţie?!), ziariştii vechi, boemi şi simpatici şi ziariştii noi, stresaţi şi antipatici, un avion Tupolev, preşedintele Şevarnadze, preşedintele Iohannis, tinerii frumoşi, dar cam băgăcioşi, ONG-urile care sunt un fel de COSR, sau viceversa, nu contează, oricum e tare de tot, Viktor Orban şi Casa Ungariei, Rise Project şi propuneri de noi investigaţii pentru Cătălin Tolontan.
La Tokyo, birjar, la Tokyo!
În comunicatul lui Octavian Morariu, niciun cuvânt însă despre senzaţia de naţiune insignifiantă în sport, transmisă de România la Jocurile de la Rio. Ori vreun sentiment de culpabilitate. Acesta nu mai este realism magic sud-american, ci postmodernism de esenţă CIO. Un final profetic al articolului, care să parafrazeze post-scriptumul prea lungului text al domnului Morariu, ar fi acela în care am prevesti sfârşitul mişcării olimpice, percepută ca o farsă planetară de care s-au săturat plebeii, finanţatori ai SISTEMULUI şi ai zeilor în costume slim de la CIO. Prozaici, noi ne gândim însă că peste 4 ani, la Tokyo, nu vom mai avea o nouă Mihaela Peneş. Sigur ştiţi ce a făcut Mihaela Peneş la Tokyo în 1964, domnule reprezentant al CIO în România! z