AC Milan, o jucărie chinezească?
Silvio Berlusconi a vândut chinezilor clubul pe care l-a patronat 30 de ani. Continuă povestea rossonera sau se dizolvă într-o afacere cu tricouri?

Fondat de doi englezi, cumpărat de un chinez. De la Herbert Kilpin şi Alfred Edwards la Yonghong Li. Din 1899 până în 2016 lumea s-a schimbat. Bineînţeles că s-a schimbat, ce descoperire! Dar s-a schimbat atât de mult încât AC Milan, clubul fondat de doi afaceriști englezi, să ajungă proprietatea unui consorţiu chinez?
Cu frisoane spre glorie
Da, tocmai s-a întâmplat asta. Contra sumei de 740 de milioane de euro, chinezii au cumpărat 99,93% din acţiuni. Ce se întâmplă cu cele 0,07%, adică praful de pe toba rossonera? Contează prea puţin. Probabil că rămân la Silvio Berlusconi, patronul de numele căruia se leagă perioada cea mai fructuoasă din istoria modernă şi contemporană a rossonerilor. Tânăr şi expansiv om de afaceri pe atunci, vizionarul Berlusconi prelua Milanul în 1986. Un Milan în frisoane. Campioana Europei de la sfârşitul anilor ’60 fusese implicată în 1980 în primul scandal Totonero, al pariurilor. După titlul din 1979, ultimul cu legendarul, chiar legendarul, Gianni Rivera în formaţie, urmaseră două sezoane de exil în Serie B, pedeapsă pentru participarea la trucarea unor partide. Retrogradare disciplinară, promovare, din nou retrogradare, altă promovare.
Epoca Berlusconi
30 de ani. La început, reconstrucţie rapidă, achiziţionare de vedete, dar şi stimularea propriei şcoli. Arrigo Sacchi antrenor, tip cerebral, curajos, revoluţionar, corespondentul în fotbal al proprietarului imperiului Mediaset, Berlusconi. Jucători importanți, monumente în mișcare. Carlo Ancelotti, Franco Baresi, Roberto Donadoni, Paolo Maldini, Billy Costacurta, Demetrio Albertini. Olandezii Gullit, Van Basten şi Rijkaard. Muntenegreanul Dejan Savicevici. Croatul Zvonimir Boban. Francezul Jean-Pierre Papin. Apoi, rezultatele. Dominația, hegemonia. Gloria, gloria, gloria. Mai apoi, crepusculul aurit. Şi mai apoi, decădere, decădere, decădere. Il Cavaliere mereu în fruntea oştirii. Şi a patriei. Prim-ministru reformator, prim-ministru dezamăgire. Țicneala. Puterea care corupe. Il Cavaliere a îmbătrânit urât, iar preferinţa pentru fete (foarte) tinere şi pentru jucători bătrâni, care mai aveau in pic şi mureau în picioare pe teren, a lăsat urme. Ultimii 5 ani au fost ani de umilinţe. Niciun trofeu, locuri de mijlocul clasamentului în Serie A. Blazonul tot mai prăfuit.
Clauzele testamentare
Iar acum salvarea. Salvarea prin banii chinezilor? Ce perversiune mai e şi asta?, strigă apărătorii tradiției. Va deveni AC Milan o jucărie chinezească? Frumos colorată, din materiale ieftine, de uz limitat? Posibil. Sau poate că nu. Trebuie să ne obişnuim. Marele fotbal a început să trăiască altfel. Prin banii arabilor, ai ruşilor, ai americanilor. Inima înlocuită cu conturi bancare. Testamentar, cu ultimele rămăşiţe de luciditate managerială, Berlusconi a impus totuşi clauze la vânzarea acţiunilor. Investiţii de 100 de milioane de euro în 2016, puls alte 250 în 2017 şi 2018. Vincenzo Montella pe banca tehnică poate fi replica peste ani a lui Arrigo Sacchi sau a lui Fabio Capello. Mattia de Sciglio, Andrea Poli, Alessio Romagnoli, Gianluigi Donnarumma ar putea deveni noii eroi de pe San Siro.
Mărire, decadere. Renaştere?
De ce AC Milan când ţara se piaptănă cu Jocurile Olimpice şi se coafează cu Manchester City? De ce AC Milan, dincolo de adoraţia copilului care deschidea ochii în fotbal văzându-l şi iubindu-l pe Rivera în semifinala Italia-Germania de la Mondialul mexican 1970? Milan este una dintre marile poveşti ale fotbalului. Nu doar pentru cele 7 cupe de regină a Europei şi cele 3 cupe intercontinentale. Milan este o istorie despre mărire şi decădere. AC Milan este Imperiul Roman în care Caligula are chipul lui Berlusconi. Orgiile sunt punctul lor comun. Și incendierea propriei cetăți. AC Milan poate fi şi povestea renaşterii. Sper. AC Milan este la scară cosmică şi traseul schimbării fotbalului. De la puritate la diversitate, de la tradiţie seculară la cosmopolit. Dar fondat fiind de doi aventurieri englezi, AC Milan nu este imaginea absolută a cosmopolitului topit în tradiţie?
Totuşi, mă urmăreşte o întrebare. Diavolul milanez se va transforma acum în Dragonul roşu?