O echipă, un lider, o calificare

Steaua este echipa lui Stanciu, iar Stanciu este un om al echipei. Fotbalul adevărat înseamnă spirit colectiv şi har individual

Ar fi foarte simplu să reducem totul la Stanciu. Poate că ar fi şi nedrept. Rolul esenţial al decarului stelist în construcţia jocului, golul lui frumos îndeamnă la ode jurnalistice. Nimic mai simplu: la calificare (la plăcinte), înainte, la război, înapoi în defensivă. Unii dintre noi totuşi au îndrăznit să-l susţină pe Nicolae şi atunci când era înconjurat de ocări şi suspiciune.

Steaua nu a făcut niciun moment pasul înapoi cu Sparta, deşi exista tentaţia de a îngheţa tabela la 0-0. Undeva în mintea jucătorilor, dincolo de declaraţii mature, realiste şi prudente, rămânea seducţia conservării rezultatului. Iată de ce, mai mult decât cu alte ocazii, impresia puternică a fost că spiritul ofensiv a venit la comanda antrenorului. Probabil că asta era de fapt surpriza anunţată de Reghecampf. Jocul pe atac. Cu orice preţ. Nu sinucigaş, dar cu riscul neglijării apărării. Sau, cine ştie, poate tocmai pentru a ascunde slăbiciunile oamenilor din faţa lui Niţă, el însuşi ezitant la baloanele înalte.

Impresia artistică a luat faţa în prima repriză şi ca amatori de fotbal avem doar motive de bucurie. Ce îţi poţi dori mai mult decât să vezi poarta cehilor asediată inclusiv de lovitura liberă a lui Tamaş, care îl văzuse ieşit dintre buturi pe Bicik? Munca brută şi hărnicia lui Pintilii, integrarea tot mai vizibilă a lui Achim, insistenţa proverbială a lui Popa, tupeul şi insolenţa lui Hamroun, care enervează deopotrivă adversari şi coechipieri, toate au desenat imaginea unui joc spectaculos, dar vulnerabil în apărare.

Golul al doilea al lui Stanciu a lămurit definitiv lucrurile. Stanciu este cel mai bun fotbalist român al momentului. Fără concurent. Golul de 2-0 al lui Stanciu ne mai spune ceva: Stanciu este premiantul unei clase bune. El evoluează într-o echipă pe care o înnobilează cu strălucirile sale. Golul care a ucis speranţele cehilor a venit la capătul unei acţiuni colective, după o recuperare a lui Tamaş, o pasă a lui Achim la Tamaş şi încă o pasă decisivă a lui Tamaş. Simplu, curat, eficient. Steaua merită iubirea suporterilor şi respectul adversarilor. Este singura echipă care contează şi altundeva decât între hotarele ţării. De ţinut minte. De luat aminte.

Apropo, am o curiozitate, nu neapărat nu foarte jurnalistică. Domnii colonei Boroi şi Talpan or fi văzut meciul? Şi dacă l-au văzut, cu cine au ţinut? Şi cum cred dânşii că se numeşte echipa care s-a calificat aseară în dauna Spartei Praga?