Varză călită sau varză de Bruxelles?

Alex Chipciu este ofertat insistent de Anderlecht. Iar aici nu este vorba doar despre ce vrea "nea" Gigi

Cu umorul acela de esenţă profund britanică, Graeme Souness l-a acuzat că a dormit în meciul contra Elveţiei, atunci când Mehmedi a profitat de lipsa lui de marcaj, înscriind golul egalării. Ciudat, Alex Chipciu nu i-a răspuns lui Graeme Souness. Ciudat, pentru că Alex Chipciu are replică la aproape orice şi pentru aproape oricine.

Normal totuşi, fiindcă Graeme Souness nu vine la petrecerile de pe ponton ale lui Reghe şi, la urma-urmei, nu este altceva decât o legendă cam prăfuită a fotbalului scoţian şi a lui Liverpool. Asta i-au spus probabil apropiaţii lui Alex, nu te băga, nu „se merită”. Ia-te de ziariştii români, cu ei „se merită”.

Restelizat

Chipciu nu dormise totuşi cu Elveţia. Luptase, aşa cum o face mereu. Toate astea însă s-au petrecut în urmă cu aproximativ o lună. Iar noi trăim în prezent. Iar fotbaliştii trăiesc numai în prezent. Nu spun ei după fiecare eşec că şi mâine e o zi? Că viaţa merge înainte? Alex Chipciu se află acum în Olanda, alături de Steaua, în cantonamentul dinaintea startului unei noi ediţii de campionat.

Alături de Stanciu, Pintilii şi Adi Popa, el îşi încarcă bateriile descărcate de nea Puiu-Pere Poulet în timpul Euro 2016. Căci aşa ne informează bine documentate surse medicale steliste, că înainte şi în timpul marii competiţii europene s-a cam ars gazul la naţională. Odată repatriaţi şi restelizaţi, cei patru crai din Hexagon recuperează acum muşchii pierduţi cu ajutorul lui signor Spatafora.

Lupta cu inerţia

Spre deosebire de ceilalţi trei colegi de profundă suferinţă fizică de la lotul naţional, Alex Chipciu are o grijă în plus. Interesul lui Anderlecht pentru el este un factor perturbator în procesul de pregătire. Nu citiţi doar ironie în propoziţia dinainte. Când schimbi un loc de muncă, un serviciu, „un boulot” cum zic francezii, te lupţi cu inerţia. În mintea şi în sufletul unui fotbalist se dă o luptă atunci când apare perspectiva limpede a unui transfer.

Mai ales dacă echipa care te ofertează nu se numeşte Manchester City şi nu îţi oferă un salariu de 20 de mai mare decât îţi dădea nea Gigi la pungă. Să plec sau să rămân? De ce să plec, doar pentru câteva sute de mii în plus pe an? De ce să nu rămân? Unde e mai bine decât acasă? Şi dacă nu mă adaptez? Dacă mie-mi place varza călită şi nu varza de Bruxelles e o problemă? Sau berea Ciucaş şi nu Chimay?

De ce Anderlecht

Nu râdeţi! Sau putem râde, dar să nu pierdem esenţialul. Oferta lui Anderlecht pentru Chipciu este onorantă. Pentru Chipciu şi pentru fotbalul românesc. Anderlecht este un nume de tradiţie autentică în marele fotbal. Anderlecht nu este nici pe departe unul dintre cluburile bogate ale Europei, dar nu este un parvenit.

Nu este o ţoapă îmbogăţită pe banii şeicilor sau ai şlefuitorilor de diamante americani sau ai ruşilor desemnaţi de tzar Vladimir să căpuşeze fotbalul occidental. Anderlecht a dat semnalul că mai poate exista interes pentru un fotbalist român şi de altundeva decât din partea unor grupări din Golf, China sau spaţiul ex-sovietic.

Precedentul Rădoi

Anderlecht poate însemna şi un liman pentru jucătorul Chipciu. O redimensionare profesională şi morală. O schimbare necesară într-o competiţie mai curată, mai puţin măcinată de neseriozitate, golănie, insolvenţe şi falimente, care tot golănii sunt. O competiţie de bun nivel tehnic, dar nu foarte dură din punct de vedere fizic cum este campionatul belgian i s-ar potrivi lui Alex.

Mi-ar plăcea ca aşa cum are replică la tot ce i se pare că îl nedreptăţeşte, Alex să fie la fel de convingător şi cu nea Gigi. Căruia să îi explice că nu mai are timp de pierdut, clauze de respectat, că nu vrea să păţească la fel ca finul Mirel. Un om care a scris atâtea şi atâtea cărţi despre bunătatea creştină nu are cum să nu înțeleagă mesajul.

27 de ani este vârsta ultimului tren care duce spre Occident. Spre Orient sunt mereu caravane la dispoziţie. Cămile purtătoare de bogăţii iluzorii.

Depinde ce îţi doreşti în viaţă, Alex. Să te lăfăi în perne colorate, pufăind o narghilea sau să-l vizitezi din când în când pe Manneken Pis şi să mănânci o gofră cu miere şi cu scorţişoară în Grand Place.