V-a dat fluturi în stomac acest Euro?

Am fost la pomul lăudat cu toţii şi nu prea am găsit fructe în el. Portugalia este regina Europei, dar am văzut suverane mai frumoase

Portughezul Pepe a fost desemnat jucătorul finalei Euro 2016. Când Pepe este ales jucătorul celui mai important meci al Europei fotbalistice, avem o problemă. Microbiştii cu o anumită vechime în câmpul muncii ştiu despre ce vorbesc şi cunosc instrumentarul fundaşului lusitan, de la faulturile primitive până la simulările demne de marile academii ale teatrului. Aşa că închidem capitolul Pepe şi deschidem capitolul Pepe&Rui Patricio, adică triumful portughez de pe Stade de France, corolar al unei competiţii ciudate în formă şi în conţinut.

Mai şi fluierăm?
Posibil să fie şi microbişti care au gustat deliciile acestui turneu final, care or fi fost ele. Dar aşa cum la teatru nu eşti obligat să aplauzi ca prostul orice eşec regizoral sau actoricesc, fiecare spectator având dreptul în egală măsură să şi fluiere ori să plece din sală, tot aşa şi la fotbal. Dacă sistemul ne livrează o competiţie modestă din punctul de vedere al spectacolului, nu suntem obligaţi să spunem că am fost martorii unui moment de neuitat. În logica inversă promovată de Euro 2016, Portugalia este campioana de drept. Invazia fluturilor pe Stade de France a dat finalei o notă aproape suprarealistă şi a învăluit în mistic accidentarea lui Cristiano Ronaldo.

Cocoşeii lui Deschamps
Pragmatică până la cinism, cu un foarte solid bagaj tehnic, norocoasă, oportunistă şi stăpână pe mijloacele fotbalului modern – tactică, tactică, tactică, prudenţă, prudenţă, prudenţă -, noua campioană a Europei i-a răpit Franţei bucuria unui titlu pentru care cocoşeii lui Deschamps erau pregătiţi mai mult emoţional decât fotbalistic. Sunt lucruri de neînţeles pentru microbistul obişnuit, de exemplu Pogba, a cărui cotă creşte invers proporţional cu evoluţiile. Proclamat avant la lettre marea vedetă a Euro 2016, Pogba a fost o deziluzie absolută pentru noi, ăştia care nu ne pricepem la fotbal. Între timp, specialiştii i-au stabilit preţul. 140 de milioane de euro. Iar coada s-a format deja, United ţintind să-şi răscumpere vedeta cedată gratis la Juve. Nu cumva totuşi Sir Alex a avut dreptate? Alături de Pogba, Giroud, căruia i-am remarcat mai degrabă pectoralii, sau Coman, umflat şi el cam ca amicul Paul. Ce altceva ne-au mai spus Les Bleus? Cu Payet stins după sprintul din grupe şi un Gignac chiar sub nivelul lui Giroud, Franţa a trăit din eroismul lui Lloris şi din sclipirile cavaleriei uşoare al cărei unic soldat activ a fost Antoine Griezmann.

Egali cu noi înşine
De obicei, o mare competiţie anunţă tendinţe. Tendinţa acestui turneu final de campionat european este mediocritatea lustruită. Intensitate a jocului pe alocuri, dar lipsa emoţiei autentice oferite de curajul de a juca ofensiv. Previzibil în loc de imprevizibil. Aşteptare studiată, nu dramatism spontan. Evoluţia mecanică a Germaniei, blazarea spaniolă, eşecul programatic al Angliei au întregit tabloul unei întreceri ale cărei puncte luminoase au fost Italia, Croaţia şi Islanda. Aşa stând lucrurile, infiltrarea Ţării Galilor este doar parţial surpriză. Parte a acestui Euro, România a fost egală cu ea însăşi. Dar am fost cu adevărat parte a acestui Euro? Să zicem că da. Poate că fără golul lui Payet din minutul 89, povesteam altfel acum. Dar blocajul din meciul contra Albaniei ne caracterizează mai mult decât accentele eroice din întâlnirea cu francezii. Şi da, Torje are dreptate, nimeni de la naţională nu are motive de mândrie, nici cei din teren, nici cei de pe margine.

Atacul concertat la Christoph Daum din partea vechii gărzi nu trebuie să ne surprindă. Când este să ne apărăm valori fundamentale precum şpriţul de vară, micii cu carne de oaie şi distribuţia judicioasă a cruciuliţelor în buzunare, devenim foarte ofensivi.