Croaţii şi mămăligile

Am văzut cum se comportă o naţională care se respectă. După ce am văzut, ar trebui să şi înţelegem ceva

Ni se cer soluţii, critică constructivă. Observaţi, iese ditamai cacofonia: critică constructivă. Nu există aşa ceva, nici măcar limba română nu o acceptă. Critica poate fi justificată sau nu, îndreptăţită au ba. Iar cu soluţiile nu suntem noi datori, ci specialiştii. Noi putem semnala fenomene, tendinţe. Modele.

Croaţia este un fenomen. O tendinţă, un model de urmat. Croaţia ca parte a unui conglomerat fotbalistic numit cândva Iugoslavia. Croaţia nu este un teritoriu imaculat al fotbalului, tenebrele pariurilor alterează nu o dată competiţia internă. Dar Croaţia oferă un superb exemplu de regenerare. De ambiţie colectivă altoită pe calitate individuală. Sub steagul naţional, croaţii devin o forţă, fie că joacă fotbal, baschet sau handbal. Dar ei nu joacă, ei trăiesc, se bat, luptă, se sacrifică. Nici noi nu jucăm, ne prefacem doar.

Victoria Croaţiei în faţa Spaniei este contraargumentul la starea de agregare mămăligoasă a naţionalei României. Nu cumva galbenul tricourilor noastre este sublimarea alimentului ancestral al naţiunii, mămăliga? Să trecem însă de la terciul nostru la ceilalţi. Felul în care s-au contrat Rakitici, Kalinici, Perisici şi ceilalţi cu spaniolii este un model de atitudine sănătoasă.

Mesajul simplu că în sport se poate aproape orice atât timp cât nu crezi că eşti prea mic. Acesta este drumul. Curaj, lipsă de complexe, ştiinţă fotbalistică. Răutate. În toate sensurile, pozitivă şi negativă. Noi arborăm o neutralitate mai ceva decât a elveţienilor.

Croaţia este o ţară cu aproximativ 4 milioane şi jumătate de locuitori. Croaţia este cât două judeţe mai răsărite din România. Croaţia are sub 1.000 de jucători profesionişti. Înţelegeţi? Nu vorbim doar despre cantitate, vorbim mai ales despre calitate. Ai lor joacă la Barcelona, Real şi Inter, ai noştri ştiţi pe unde. Ai lor îşi doresc să ajungă la Barcelona şi Real, ai noştri suspină după un contract în liga a doua chineză. În Qatar, în Cecenia.

Uitaţi-vă cum joacă croaţii, domnilor specialişti şi conţopişti responsabili ai naţionalei! Entuziasmant! Obligaţi-le pe dragile noastre mămăliguţe costumate în galben să le vadă meciurile! Ale lor, ale slovacilor, ale islandezilor. Că ei, din proprie iniţiativă, nu se uită.

Pentru început, înainte să dea rod centrele zonale, luaţi măsuri simple. De exemplu, încercaţi să îi mai şi educaţi! Poate le mai scoatem şi manelele din meniu, nu doar tocăniţele.

E nevoie de schimbat ceva acum, nu la calendele albaneze. Şi nu trebuie să treacă 10-15 ani ca să se întâmple ceva. Or fi bune şi proiectele, dar ştiţi cumva care a fost proiectul croat? Sau cel islandez?