Chiricheş are impresii

Noul căpitan al naţionalei şi-a început mandatul expunând teoria ţării care nu-l merită

Vlad Chiricheş nu a jucat contra Georgiei din cauza unei afecţiuni musculare. Miozită de efort se numeşte accidentarea fundaşului naţionalei, nu ştim dacă atât de uşoară pe cât ni s-a tot spus. În cazul lui s-ar putea numi mai degrabă miozită de non-efort sau de rugină, ţinînd cont că la Napoli mai mult nu joacă. Maşina ţinută în garaj cu prelata pe ea este mai veche decât maşina care rulează zilnic.

Mai greu cu tupeul în Anglia şi în Italia
Dar Vlad Chiricheş nu este o maşină, este un om. Maşina nu are păreri, omul, da. Omul, fotbalistul, căpitanul Chiricheş este convins că i s-a făcut o nedreptate după meciul cu Ucraina, atunci când „toată lumea” a sărit pe el. Că aşa e în România, a mai adăugat Vlad, deşi după trei ani petrecuţi în Premier League şi în Serie A ar fi trebuit să ştie că îţi pui mai abitir „toată lumea” în cap în Anglia sau în Italia dacă joci prost. Dacă faci greşeli elementare. Cu deosebirea că pe acolo, prin străinătate, unde joci în deplasare şi cu presa, nu îţi permiţi să fii obraznic. Acasă, da. Acasă ne tragem de şireturi.

Cine ne spune când greşim?
Lipsa spiritului autocritic materializată în lejeritatea explicaţiilor pare mai gravă decât greşelile care au făcut din Chiricheş eroul negativ al amicalului cu Ucraina. Ideea enunţată de împricinat cum că este vinovat doar la unul dintre cele 4 goluri ale ucrainenilor, deşi a fost cotă-parte la încă vreo două, arată că puţini dintre noi suntem judecători imparţiali ai propriului eu. Ne îmbătăm cu apă rece şi ne mituim cu perspectiva zilei de mâine, care, desigur, va fi mai bună decât cea de ieri, doar aşa, în virtutea inerţiei, că nu are de ce să fie mai proastă. De aceea, cineva trebuie să ne spună atunci când greşim. Cineva trebuie că ne trezească atunci când suntem într-o fundătură.

Tehnic, lent, închipuit
Să lăsăm totuşi psihologia în seama profesioniştilor. Să privim la Chiricheş strict din punct de vedere fotbalistic. De ce greşeşte el de fapt? Are o tehnică bună, considerabil peste tehnica medie a unui stoper. Nu excelează la capitolul viteză, nici la detentă. Nu străluceşte nici la deposedare. Posedând însă această abilitate tehnică superioară postului său, Chiricheş începe să aibă impresii despre sine. Dezvoltă tentaţia de a arăta că este mai mult decât un simplu fundaş central disciplinat. Vrea să se remarce, să iasă în evidenţă. El nu este un măciucar care degajează în tribună, asta ne transmite Chiricheş când iese fălos cu mingea la picior. Dar nu toţi suntem Beckenbauer, Belodedici sau Gică Popescu. Plus că fotbalul acela în care străluceau Beckenbauer, Baresi sau Belo s-a metamorfozat într-un joc mult mai riguros, în care fundaşul nu îşi mai permite fantezii.

Pe 10 iunie este momentul adevărului. Adevărul este că ne batem noi, suporterii, capul mai tare decât fotbaliştii. Pentru ei, 10 iunie este ziua unui meci important, iar 11 iunie este viitorul în spatele căruia te poţi ascunde. Asta ne deosebeşte, perspectiva. Şi, cum ar zice gânditorul Ropotan, faptul că nu am dat cu piciorul în minge. Allez, Vlad!