Bani pe jos, antrenor la pământ

Marius Şumudică trebuie lăsat să îşi facă meseria. Meseria de parior!

Mulţi dintre noi nu ar fi pariat nici o ceapă degerată pe victoria lui Andy Murray în faţa bătrânului Radek Stepanek. Nu şi Marius Şumudică. Pentru el, ceea ce se întâmpla la Roland Garros erau „bani pe jos”. Expresie academică, desigur, care identifică nişte bani pe care trebuie „decât” să te apleci să-i iei, că doar nu avem oase în burtă.

Andy şi blugii
Ziua de marţi, 24 mai 2016, a fost una obişnuită pentru Marius Şumudică. Obişnuită pentru jucătorul Marius Şumudică, ce a zăbovit într-un bar situat în vecinătatea a 4 case de pariuri sportive şi, prin intermediari, a mizat pe meciuri de la Openul Franţei. Bunăoară, 280 de lei pe victoria lui Andy, cu un câştig rapid de 580, convertit rapid în două perechi de blugi cumpăraţi de la un cunoscut. Fiindcă aşa se cumpără blugii în lumea bună, direct de la importator. Adică de ce să te duci în magazin, unde eventual primeşti şi bon fiscal? Rezultatul meciului Murray-Stepanek fiind evident, Şumi a mai pariat şi pe Kohlschreiber-Almagro şi chiar Seppi-Gulbis (pe când şi expert Dolce Sport pe tenis?), informaţie pe care i-a transmis-o comeseanului Cătălin Liţă, una şi aceeaşi persoană cu fostul fotbalist al Stelei şi al lui FC Naţional.

Vânat şi „nenorocit”
Observaţi, numai lume bună în zona Dristor, un veritabil triunghi al purtătorilor de bermude, cu şaormerie legendară, case de pariuri nou-nouţe şi acreditate şi staţie de metrou de pe vremea comuniştilor. În mare formă, după ce a urmărit avid desfăşurarea live a unei partide de table, Şumudică i-a propus elegant un poker unui amic – „Hai, bă, să jucăm un poker” -, dar a fost refuzat în acelaşi registru de respectivul, pe motiv de lipsă de lichidităţi. Intervievat apoi de colegii mei, martori vizuali şi auditivi la toată desfăşurarea evenimentelor, Şumi a declarat că se simte vânat şi că nu îşi cumpără blugi de (doar) două milioane de lei (n. r., vechi), deşi cu numai câteva minute mai înainte îi spusese companionului de la localul din Dristor că „Sunt atât de nenorocit încât am jucat şi ultimii bani!”.

El să fie antrenorul campioanei?
În măsura în care nu vom fi acuzaţi că intrăm cu bocancii în sufletul pariorului, căruia i-am violat intimitatea mizei şi i-am tulburat liniştea tranzacţiei cu blugi, putem veni totuşi cu câteva observaţii. Într-adevăr, ar fi o greşeală să-i luăm dreptul la muncă lui Marius Şumudică. Casa de pariuri este adevăratul lui loc de muncă. Acolo se întâlnesc vocaţia, inspiraţia şi pasiunea. Deci să nu îi interzicem dreptul de a paria. În măsura în care l-ar interesa şi activitatea cealaltă, antrenoratul, lucrurile încep să se complice. Vi se pare că el se comportă ca antrenorul echipei campioane, care se pregăteşte pentru noul sezon din Liga 1 şi din Champions League? Arată el ca un om care suferă pentru că nu îşi poate face meseria de antrenor sau ca unul care aşteaptă un pont, cum a vândut el însuşi la ieşirea din barul dristorean („Luaţi X2 la Petrolul-Chiajna!”)?

Timpul zboară, obsesiile, nu
Marius Şumudică este dependent de jocurile de noroc. Pur şi simplu. În sens medical, nu literar. În sens literar, putem vorbi despre ceva bagabonţeală glumeaţă care are priză la o anumită categorie de public, dar medical omul suferă dacă stă departe de o casă de pariuri, de jocuri de noroc. Acesta este universul lui şi a te întreba de ce în loc să fie într-un concediu în Toscana sau pe Valea Loirei, să zicem, el îşi toacă timpul într-o speluncă bucureşteană este pur şi simplu absurd. Cele două luni de suspendare ale lui Şumudică nu vor fi de reflecţie, nici de dezintoxicare, ci de emoţii pentru alte pariuri nebune. Apoi, o vom lua de la capăt şi îl vom căina pe nea Marius că este un ostracizat al sistemului mafiot din fotbalul românesc. Pe pariu?